editeaza

• 1
• 2
• 3

• Demonstraþia de la Arad de Claudiu Groza sursa: Revista Tribuna nr.269 - pg. 31
  Cu doar câteva zile înainte de startul unei noi ediții a Festivalului de Teatru Clasic – adică între 9 și 11 octombrie – Teatrul ”Ioan Slavici” din Arad a organizat un show-case cu șase din cele mai recente producții proprii. Un bun prilej de a mă ”pune la curent”, ca să vorbesc administrativ, cu repertoriul uneia din cele mai dinamice, dar uneori și cam... discrete, instituții teatrale din spațiul transilvan.
  O să comentez spectacolele – de facturi diverse – în ordinea lor cronologică, lăsându-l deoparte pe primul jucat în show-case, Minotaurul, în regia lui Ștefan Iordănescu, analizat la începutul acestui an, la premiera sa oficială.
  Casa Bernardei Alba a lui Lorca nu este, trebuie să recunosc, unul din textele mele dramatice favorite. Atmosfera sa tenebroasă, chiar lugubră uneori, înscenată cel mai adesea apăsător, nu e deloc atrăgătoare. M-am bucurat însă să văd versiunea regizată de Mihai Măniuțiu la Arad,
  Citeste tot pe Revista Tribuna nr.269 - pg. 31
• Casa Bernardei Alba sau teroarea purităţii de Anca Giura sursa: Observator Cultural
  Gîndită să deschidă Festivalul Internaţional de Teatru Clasic (19-26 octombrie 2012) din vestul ţării, cea mai recentă montare națională a Casei Bernardei Alba este semnată de Mihai Măniuţiu la Arad. Executat cu o precizie de mecanism fin, gîndit pînă în cele mai mici detalii, original şi complex, spectacolul lui Mihai Măniuţiu se adresează, prin mesajul stratificat, unei diversităţi de receptori. Prin puternicul impact vizual, scenografic şi ritmic, cucereşte un public larg; prin complexitatea simbolică, îi farmecă pe cei mai înveteraţi cunoscători de artă ori degustători de teatru.
  Extrăgînd din textul originar doar replicile apte să servească unei viziuni proaspete, mizanscena lui Mihai Măniuţiu previlegiază enorm corpul actorului ca unealtă de lucru. Nu cuvîntul, nu declamaţia, ci corpul şi emoţia corporalităţii exprimate ambele prin ritmicitate. Mişcarea actorilor angrenaţi în grupuri heteronome de tip feminin-masculin,
  Citeste tot pe Observator Cultural
• De ce dansează nuferii în acvariu? de Paul Boca sursa: Art Act Magazine
  Casa Bernardei Alba a lui Federico Garcia Lorca, piesă terminată cu doar două luni înainte ca acesta să fie asasinat de fasciști, e un text care provoacă tocmai prin non-teatralitatea lui. E arid, fierbe interior și numai interior, nu se manifestă în explozii și ciocniri violente. Chiar dacă putem vedea, în cele cinci fiice ale Bernardei Alba − închise în spațiul angoasant al casei și private de prezența oricărui bărbat prin instaurarea unui doliu de opt ani de către mamă − o expresie a condiției femeilor rămase fără parteneri de viață din cauza Războiului Civil spaniol sau, în fond, a oricărui alt conflict militar, piesa nu se poate reduce doar la atât. Casa… e, mai degrabă, despre așteptare, despre mecanismul care se reproduce pe sine însuși la infinit, rulând în gol, ritmic, fără sens și fără evoluție. Mihai Măniuțiu, cel care pune în scenă Casa Bernardei Alba, acum, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad,
  Citeste tot pe Art Act Magazine