Au trecut deja aproape şapte ani de când Sorin Militaru a pus în scenă la Teatrul I.D. Sîrbu din Petroşani binecunoscuta piesă Casa Bernardei Alba de Federico Garcia Lorca. Cu toate acestea, am încă amintirile proaspete. Îmi pot îngădui, în consecinţă, luxul de a face comparaţii cu ceea ce am văzut în 2018 la Teatrul de Nord din Satu Mare.
Îmi este, aşadar, cum nu se poate mai limpede că spectacolul din anul 2011 a fost unul bun, fundamentat pe o idee regizorală autentică. Îmi amintesc deopotrivă faptul că rolul Bernardei a reprezentat o de netăgăduit izbândă pentru cariera actriţei Nicoleta Bolcă, dar şi că şi celelalte roluri erau bine construite, în pofida tinereţii componenţilor trupei. Nu întâmplător spun componenţi şi nu componente. Şi aceasta fiindcă Sorin Militaru nu a conceput atunci, cum nu concepe nici acum un spectacol cu o distribuţie exclusiv feminină.
Aşadar, Sorin Militaru revine la Trupa Harag György a Teatrului de
Citeste tot pe
Adevărul