Un om ca toți ceilalți, cumsecade, la jumătatea vieții, cu doi copii, fată și băiat, își dorește o casă. Visul genetic al fiecărui individ. Doctorul orelist dintr-un oraș din Rusia muncește de se spetește ca să-și țină familia și să-și achite ratele la apartamentul de bloc. Nimic extraordinar, deci, în noua piesă din 2008, Casa, a dramaturgilor ruși Evgheni Grishkoveț și Anna Matison, tradusă de Bogdan Budeș și montată recent de Cristi Juncu la Teatrul „Sică Alexandrescu” Brașov.
Omul nostru visează cel mai obișnuit lucru, are cea mai obișnuită viață, copiii lui au cele mai obișnuite probleme. Fata (Letiția Vlădescu) are atitudinea de adolescentă exasperată în raporturile cu părinții, plus toate pretențiile din lume: două camere în noua casă și – de ce nu? -, o posibilă mașină cumpărată de tătic. Iar soția/mama (Gabriela Butuc, joc discret în personajul cu natură încrezătoare, dar obosit din cînd în cînd de
Citeste tot pe
Art Act Magazine
