Personaje croite după tiparul realist, desprinse din lumea în care trăim cu toţi sau cu care ne ciocnim, oricât de rezistentă ar fi cochilia în care ne-am delimita universul, şi poveşti verosimile, pline de situaţii care-ţi creează un puternic déjà vu se regăsesc din plin în „Ce ne spunem când nu ne vorbim”, noul spectacol pus în scenă de Chris Simion după un text propriu. Umor acid, venit din amărăciune, un dinamism care, în general, face bine în spaţiile neconvenţionale şi evitarea metaforei – acestea sunt ingredientele pe care mizează artista, care şi-a integrat această producţie teatrală într-un proiect ce propune o formulă ingenioasă în spaţiul românesc.
Spectatorul ca mine, care merge să vadă „Ce ne spunem când nu ne vorbim” fără să fi citit romanul pe care se presupune că-l continuă spectacolul, nu resimte în niciun fel faptul că are de-a face cu o „continuare”. Cu alte cuvinte, cartea şi spectacolul,
Citeste tot pe
Yorick
