Jonas Gardell este, intr-un mod greu descriptibil si prescriptibil, un autor (dramatic, de literatura si de spectacol) foarte crud, care nu se iubeste si nu se cruta – nici pe sine, nici personajele sale si cu atit mai putin spectatorul-cititor.
Montata de doua ori intr-un interval de sase luni (o data la Arad, o data la Bucuresti), Cheek to cheek nu e prima piesa a lui Gardell ajunsa pe o scena romaneasca: monologul Seherezada (despre avatarurile existentiale ale homosexualitatii) a avut parte intii de-o lectura (cu Marcel Iures) la La Scena, apoi de un spectacol (cu Virgil Aioanei, in ministagiunea Persona de la Studioul Toaca), amindoua in regia Adrianei Zaharia, iar la Bulandra s-a lecturat (pe linga Cheek to cheek, in versiunea Anei Margineanu) Iadul este amintirea fara puterea de a mai putea schimba ceva (o drama a sufocarii familiale), regizat de Radu Apostol.
In piesele de teatru, la fel ca-n cartile lui pseudo-autobiografice (Copilaria unui comic, Un OZN isi face
Citeste tot pe
Observator Cultural
