Fratele cel mare are patruzeci de ani. Aparent, e un om împlinit. Un om care şi-a găsit un rost în viaţă. Un rost solid. S-a căsătorit atunci când „a trebuit”. Are doi copii. Practică o profesie „necreativă”, dar care îi asigură un venit substanţial. Aproape că trăieşte „pe picior mare” şi, fără doar şi poate, vrea ca lucrul acesta să se ştie.
E elegant, se îmbracă cu gust Nu bea orice, nu mănâncă orice. Nu se lasă înşelat de mărfurile pretins „de firmă”, dibuieşte fără probleme lucrurile contrafăcute. Se prinde repede că berea zisă belgiană, vândută în tot felul de localuri fie ele chiar „curăţele”, nu e belgiană, iar cea mexicană, încă şi mai puţin mexicană. Lucrează în domeniul „exactului”, e un om al „exactului” şi vrea ca toţi cei ce îl înconjoară să îi semene. Să fie riguroşi, calculaţi, atenţi la fiecare vorbă pe care o scot pe gură. Bunăoară, vrea să ştie de ce spune cineva
Citeste tot pe
Adevărul
