Dragostea după Matei de Claudiu Groza sursa: Revista Tribuna
Chemarea lui Matei este cea mai nouã premierã (din 21 martie) a Teatrului Național din Cluj și una din cele mai provocatoare propuneri dramatice recente. Pentru prima datã, un roman al multipremiatei scriitoare clujene Florina Ilis devine spectacol, iar atmosfera compozitã, real-virtualã, a intrigii este transpusã vizual de o echipã de tineri oameni de teatru. Spectacolul regizat de Andreea Iacob, pe un scenariu de Ozana Budãu, apeleazã la formule artistice mixte. Rolul principal este interpretat live de Filip Odangiu (Matei), în timp ce toate celelalte personaje, de prim-plan sau episodice, apar în proiecții video. Într-un fel, memoria eroului se dezvãluie spectatorului în flash-uri, prin intermediul secvențelor filmate. Subiectul din Chemarea lui Matei este, poate banal, iubirea, minatã însã de o frãmântare a protagonistului, prins între „capcana” ademenitoare a universului virtual și o traumaticã realitate. Matei este un informatician cuprins de frenezie afectivã. Tocmai despãrțit de Corina, el are o bizarã relație pe chat cu Angel, o presupusã femeie, americancã. Totodatã, trimis de șeful sãu la Muzeul de Artã pentru diverse chestiuni de serviciu, el o cunoaște pe Anamaria, de care se va îndrãgosti. Doar cã Anamaria e cãsãtoritã, iar apariția Ioanei, o tânãrã destul de ștearsã, îl va face pe Matei sã se arunce, disperat, în brațele aceleia.
Spectacolul se edificã pe retrospectiva eroului, ce-și reface, în pragul morții, se poate bãnui, traseul
sentimental. Este o confesiune, dar nu o simplã mãrturie amoroasã, ci mai degrabã una existențialã.
Matei nu se regãsește nicãieri: iubirile sale sunt imposibile, chiar viabile fiind, iar locul sãu în lume
pare de negãsit. Fluxul inegal al acestei confesiuni este redat de monologul lui Filip Odangiu, dar potențat de curgerea imaginilor video. Acestea au câteodatã ritmul unor fotograme rulate sacadat, alteori culorile fac loc neutrului alb-negru, marcând oscilațiile memoriei și pulsul intensitãții fiecãrui
moment. Dacã mirajul virtual este reprezentat de nevãzuta Angel, cea care oferã liniștitoare certitudini computerizate, viața realã, semnul transcendenței, în cele din urmã, e reprezentat de tânãrul Ilarie, care-i vorbește lui Matei de Fecioara Maria, de suportul spiritual al vieții. Raportul indirect între cele douã orizonturi adâncește dilema mateinã. În spectacolul-video mai joacã, expresivi sau pitorești, câțiva eroi. Irina Wintze contureazã prin Anamaria o feminitate maturã și atrãgãtoare, în contrast cu superficiala și naiva Ioana (Raluca Sava). Ilarie (Silviu Ruști), are exact doza de mister necesarã, oglindindu-se în pragmaticii Șerban, prietenul lui Matei (Cãtãlin Herlo), Directorul (Petre Bãcioiu) sau Instructorul auto (Dan Chiorean). Figurã aparte fac Nebuna (Ramona Dumitrean), expresia unei feminitãți patologice, și Plutonierul major (Hathazi Andras), personaj caricatural. Acțiunea are loc într-un decor-patrulater, imaginat de Bianca Imelda Jeremias, iar filmãrile și montajul au fost realizate de Diana Aldea, Mihai Pedestru și Attila Soós. În Matei, actorul Filip Odangiu reușește sã susținã un rol destul de pretențios, care presupune buna coordonare a replicii spuse cu dinamica imaginii proiectate. De altfel, aici s-ar afla și scãderea spectacolului. Un surplus de gesturi ale interpretului principal incomodeazã performanța acestuia și oricum, este obturat de impactul mai mare al secvențelor video. De asemenea, jocul de scenã tinde sã parã simplist tocmai în raport cu gestica actorului. Cel mai mare risc al spectacolului conceput de Andreea Iacob este ca acesta sã nu se „așeze” niciodatã, sã nu-și gãseascã, adicã, ritmul potrivit de rulaj și sã devinã un chin pentru echipa de realizatori. Totuși, Chemarea lui Matei este o propunere senzitivã, sugestivã și pregnantã. Pentru cine simte „chinurile dragostei”, mai ales.
