editeaza

• 1
• 2
• 3

• Plictis și inerție de Mihaela Michailov sursa: Suplimentul de cultură
  Plictisul genereaza o reactie de autoaparare. Dezinteresul devine protector. Atit timp cit te lasa rece ce se intimpla pe scena, devii retractil, adica nu mai participi aproape deloc la actul performativ. Rezistenta la plictis tine de bioritmul individual, pe de o parte, si de cel estetic, pe de alta parte. Cei care fac teatru ar trebui sa fie constienti de toata fiziologia plictisului.
  Spectatorii nu sint niste vacute baltate care stau aliniate in staul si dau din codita la orice cioaca. Sau sint?
  Regizorii mizeaza mult prea mult pe indulgenta spectatorului, pe limita unui grad de suportabilitate suprasolicitata. Elasticul se rupe la un moment dat si porii obedientei se inchid. In teatrul romanesc, spectatorul este un accesoriu. Daca n-ar fi asa, n-ar exista montari inutile si total false precum Chicago. De ce este nevoie de un astfel de bazar sclipicios care nu are nici cea mai mica legatura cu realitatea romaneasca si care – aici e poate cel mai puternic argument – e facut
  Citeste tot pe Suplimentul de cultură
• Lovitura de teatru, la Nationalul bucurestean. de Silvia Kerim sursa: Formula AS
  Chicago! Putine alte orase din lume i-au inspirat atat de fecund pe creatorii de musicaluri si cinema. Stranie imbinare de stralucire si decadere, sub cerul lui, arcuit peste malurile lacului Michigan, s-au nascut deopotriva nemuritorii Walt Disney si Hemingway, dar si teribilul Al Capone, regele gangsterilor, demn de cartea recordurilor. Cantat cu dragoste nesfarsita de Frank Sinatra (Chicago, Chicago), orasul a fost in anii 30-40 scena unor confruntari criminale in serie, care au tinut multa vreme prima pagina a marilor ziare americane. De la o astfel de crima a pornit si tema celebrului
  musical Chicago (care se joaca de peste 50 de ani in America), si tot ea a inspirat filmul cu acelasi nume, distribuit cu mare succes si pe ecranele romanesti. Lovitura de teatru (la propriu) a dat-o insa Nationalul bucurestean, care propune in stagiunea actuala varianta originala a musicalului, intr-o distributie sarbatoreasca. E prima data cand un teatru din Romania se incumeta sa puna in scena
  Citeste tot pe Formula AS
• Chicago de Bucuresti de Doina Papp sursa: Revista 22
  Sincer vorbind, multi dintre noi s-au asteptat la lucruri mult mai rele, asa încat surpriza de a vedea un spectacol cel putin onorabil a fost o usurare generala. Cei care au venit de acasa cu prejudecati, cu gandul la succesele internationale ale acestui titlu, la Bob Fosse si performantele music hall-ului american, ba chiar si la pretul biletului s-ar putea sa fi avut deziluzii. Dar daca, schimband optica, încercam sa vedem eforturile si performantele reale ale unor artisti, s-ar putea sa vedem cu atat mai mult partea plina a paharului. Pe scurt, nu mai conteza ca povestea din libret despre gangsterii din Chicago e surclasata de ororile scenariilor contemporane mult mai performante în materie, ci faptul ca acest pretext poate genera un spectacol fosforescent (regia Richard Reguant, scenografia Catalin Arbore, conducerea muzicala Dan Ardelean), trepidand de ritm si energie, o superproductie. Ca aici mai descoperim si un binevenit ton ironic la adresa temelor grave, precum violenta,
  Citeste tot pe Revista 22
• Chicago, sub teroarea criticii de Magdalena Boiangiu sursa: Cotidianul
  Fara sa se teama de comparatia cu filmul, Teatrul National din Bucuresti ne ofera propria versiune cintata si dansata despre evenimentele desfasurate in puscaria femeilor din orasul gangsterilor, Chicago.
  Departe de lumea realului, musicalul propune o conventie teatrala satisfacatoare atit pentru cei care nu vor sa se oboseasca gindind, cit si pentru cei care au obosit de atita gindire. Genul simplut, adus la perfectiune formala de teatrele de pe Broadway si de filmul american, devenit pe parcurs sofisticat si rafinat, calatoreste pe toate meridianele, adaptat la putintele actorilor si cerintele publicului.
  Musicalul american preia trama pieselor clasice, temele perene ale literaturii, dar si dezbaterile din actualitatea politica si sociala. Cu putin efort, totul poate fi pus pe note: Nixon in China, teoria relativitatii si drama ostaticilor de pe Achile Lauro. Superficialitatea e anulata de profesionalismul abordarii, de performante. Perfecte in superficialitatea lor,
  Citeste tot pe Cotidianul
• Rafale de aplauze la "Chicago" de Larisa Ionescu sursa: Cotidianul
  Primul musical romanesc dupa o suta de ani, "Chicago", a avut premiera simbata, la Teatrul National. Publicul care a umplut sala pina la refuz a ovationat indelung spectacolul. "I love Bucharest!", a raspuns regizorul.
  Publicul a aplaudat dupa fiecare moment muzical, iar dupa caderea cortinei, actorii au fost ovationati minute in sir la scena deschisa. Regizorul Ricard Reguant Molinos, incintat de reactii, a salutat spectatorii cu o declaratie de dragoste: "I love Bucharest!". Povestea criminalei Roxie Hart (Monica Davidescu), care isi ucide amantul si ajunge intr-o inchisoare de femei din Chicago, in care regulile le fac Mama Morton (Maia Morgenstern) si avocatul Billy Flynn (Stefan Banica jr.), a reusit sa fascineze marele public prin savoarea interpretarii si viziunea regizorala americaine.
  Insa impresiile numeroaselor personalitati prezente au fost impartite, unii fiind de-a dreptul entuziasmati, iar altii primind cu rezerve aceasta incercare de relansare a genului la noi.
  Citeste tot pe Cotidianul