Prima problemă pe care o ridică această întâlnire cu personajele lui Vasile Alecsandri – interpretate admirabil (și acest fapt doresc să îl subliniez de la început) de maestrul Petru Ciubotaru – este cea legată de viabilitatea estetică a dramaturgului însuși cu ale sale „cânticele comice”. Problema e delicată din mai multe motive: numele lui Vasile Alecsandri se suprapune în mare măsură peste ideea constituirii unui repertoriu original în limba română, peste imaginea clădirii teatrului ieșean (care, deși în reconstrucție de ani buni, rămâne un simbol al culturii naționale), peste o direcție moldovenească a creației autohtone aflată în opoziție și concurență nu întotdeauna loială cu cea muntenească, de exemplu. Punerea sub semnul întrebării a valorii „cânticelelor” ar putea reprezenta pentru unii prea virtuoși apărători ai localismului o detractare a tot ceea ce a însemnat perioada pașoptistă și, prin extrapolare,
Citeste tot pe
Iașul Universitar
