Alexandru Popa e un dramaturg căruia experienţele din televiziune i-au dat o remarcabilă siguranţă a scriiturii, pornind de la ceea ce ar reprezenta date native: simţul replicii şi al situaţiei dramatice. Cea mai recentă (avan)premieră de la Godot, Cine iubeşte plăteşte, cuprinde trei scene pe tema, vastă, a iubirii, cu un iz cosmopolit – cu excepţia, să spunem, a părţii a doua (dar nici ea, la o adică), textele ar putea la fel de bine să fie americăneşti (localizarea nu face obiectul de interes al lui Alexandru Popa, însă asta e un detaliu): un amestec de absurd relaţional, ambiguităţi comunicaţionale generatoare de umor, răsturnări de situaţii, poveşti de viaţă uşor la limită, nu mai puţin general valabile. Ultimul episod al unei concedieri colective (à la Up in the Air…) scoate la iveală mizantropismul unui şef de multinaţională (el personal, niciodată prezent…) căruia nu-i place cînd oamenii se iubesc, în biroul unui service auto
Citeste tot pe
Observator Cultural