Tema principală de dezbatere a „Întâlnirilor Internaţionale de la Cluj” din acest an a fost „Căile libertăţii”. Discuţiile au fost susţinute şi dublate în plan teatral de producţii ale Naţionalului clujean precum „Spectatorul condamnat la moarte” în regia lui Răzvan Mureşan sau „Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintali”, spectacol regizat de regretata Mona Marian, ambele pe texte de Matei Vişniec.
George Tabori în regia lui Alexandru Dabija. Cum era de aşteptat, Teatrul a profitat de eveniment şi de prezenţa invitaţilor spre a prezenta şi alte producţii de dată recentă, dar şi premiere precum cea a spectacolului Clovni extratereştri. Pentru montarea Clovnilor extratereştri, continuare repertorială, ideatică şi stilistică a spectacolului Războiul clovnilor, prezentat în premieră absolută în ediţia de acum doi ani a aceloraşi Întâlniri, Naţionalul clujean şi managerul său, regizorul Mihai Măniuţiu,
Citeste tot pe
Adevărul