editeaza

• De cinci stele de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  Feluritele ipostaze şi frământări ale „cuplului modificat” se pot regăsi în literatură încă din Antichitate care, în ceea ce priveşte tema, dă semne a fi fost mai open mind chiar decât atât de lipsita noastră de inhibiţii contemporaneitate.
  Cu toate acestea, literatura dramatică, teatrul par să fi fost ceva mai reticenţi în abordarea problemei. Poate în numele acelor celebre, dar-culmea! - nu îndeajuns de desluşite teoretic bienséances atât de preţuite de clasicism, poate fiindcă, spre deosebire de celelalte genuri literare al căror destin dorit e lectura, adică ceva ce se face în intimitate, aspiraţia dramaturgiei e reprezentarea care vizează receptorul colectiv. Nu intenţionez defel să întocmesc aici nici măcar o bibliografie minimală a etapelor şi modurilor în care teatrul şi-a depăşit reticenţele în abordarea acestui delicat subiect. Mă voi mulţumi doar să spun că istoria nu începe nici cu Îngeri în America, nici cu Bent,
  Citeste tot pe Adevărul
• Cockoşi şi nu prea de Anca-Maria Pănoiu sursa: Agenda LiterNet
  Am mers la Cockoşi la câteva luni bune de la premieră, cu toate că de promovare şi afişe am tot avut parte - ba din pixeli, ba din celuloză. Fac mea culpa: am idei mai fixe, mai încremenite - le-a trebuit ceva până să se lase fluidizate într-atât încât să se toarne armonios şi fără cocoloaşe în forma politic corectă a vremurilor. Fie şi numai de formă. Credeam că o să merg la un spectacol despre gay (membri ai comunităţii LGBT? persoane care manifestă atracţie fizică faţă de indivizi de acelaşi sex? - nu ştiu, încă îmi antrenez grefa politic corectă...). Iar ceea ce îmi îndupleca rezerva pe care o am faţă de scoaterea preferinţelor sexuale din privat în public şi faţă de scandarea lor exaltată - fie că ai, fie că nu ai poftă să asişti la ea - era ce mai spuneau unii-alţii, cum că e un spectacol la care râzi de te prăpădeşti. Prin urmare, m-am dus la Cockoşi din curiozitate: Cum a înrămat piesa faptul homosexualităţii?
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Independenţii (II) de Doina Papp sursa: Adevărul
  Cel mai vechi teatru particular, constant în programele sale e evident Teatrul Act. Dacă nu chiar singurul de acest fel în Bucuresti. În mod obişnuit spectacolele sale sunt coproducţii cu asociaţii culturale de profil, cum şi acesta la care ne vom referi mai jos.
  Dar e ceva de unicat în această experienţă recentă de la Act pe care o semnalăm în speranţa că va produce, totuşi, prozeliţi, mai ales ca atitudine faţă de miscarea independentă. E vorba de un grup de absolvenţi ai facultăţii de teatru din Cluj, Rares Stoica, Fulvia Folosea şi Vlad Nemeş, care s-au luat de mână şi au venit la Bucuresti să ne arate că ei mai există, şi nu oricum ci ca o echipă consecventă cu metoda de lucru şi de creaţie a profesorilor lor clujeni faimosi, dacă ar fi să-l numim doar pe Miklos Bacs. I-am văzut la absolvire, într-un spectacol minunat creat la Tg. Mures ca program de insertie profesională finantat de UE, când având ca temă Cehov ne-au arătat un
  Citeste tot pe Adevărul
• Irelevanţă, numele tău este femeie de Beatrice Lăpădat sursa: Agenda LiterNet
  Între firele translucide ale pereţilor discreţi, fapte de o indiscreţie cutremurătoare răstălmăcesc şi bulversează destinele a trei personaje istovite de neputinţa de a-şi ieşi din propria carne. Dacă ar putea face asta, poate că ar fi mai aproape de idealul de a-i face fericiţi pe cei iubiţi, care la rândul lor sunt consumaţi de conştiinţa unei identităţi prea flexibile, prea imprevizibile şi, deci, prea constrânse de pasta aceasta informă numită viaţă.
  Horia Suru, cunoscut deja publicului bucureştean ca regizor al spectacolului LSD Theatre SHOW, s-a apropiat de data aceasta de textul dramaturgului englez Mike Bartlett, în original intitulat Cock, pe care l-a montat recent la Teatrul Act. Distinsă în 2010 cu premiul "Laurence Olivier" pentru dramaturgie, piesa este remarcabilă nu prin curajul de a aborda tema homosexualităţii şi a altor concepte colaterale legate de gender issues, ci mai degrabă prin onestitatea şi cruzimea cu care se apropie
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Femeia vrajbei noastre de Oana Stoica sursa: Dilema veche
  Imaginează-ţi că partenerul tău de viaţă tocmai te-a părăsit. Mai mult decît atît, te-a părăsit pentru altcineva. Care ar fi strategia ta de recucerire? Te poţi gîndi la asta mîine, precum Scarlett O’Hara, dar dacă acel mîine este azi?
  Triunghiul amoros generează aceleaşi probleme întotdeauna, indiferent de schimbările de optică ale societăţii: suferinţă, incertitudine, frustrare, lupta pentru afecţiunea celuilalt. Şi asta pentru că, oricare ar fi compoziţia triunghiului, tot despre dragoste este vorba. Dramaturgul britanic Mike Bartlett imaginează o relaţie între o femeie şi doi bărbaţi, „obiectul“ disputei fiind unul dintre bărbaţi, fără ca ăsta să fie elementul esenţial (homosexualitatea apare în literatură din Antichitate, de exemplu, în Iliada lui Homer, sub forma „prieteniei“ dintre Ahile şi Patrocle). Identitatea de gen este un subiect din ce în ce mai prezent în spaţiile de joc româneşti (în străinătate,
  Citeste tot pe Dilema veche
• Despre homosexualitate sau „Cine sunt eu?” de Monica Andronescu sursa: Yorick
  Când vine vorba despre homosexualitate, în România lucrurile sunt relativ previzibile. Se începe cu ideea că în Occident lucrurile sunt de mult clarificate/ înaintate/ rezolvate, pe când la noi societatea este retrogradă și astfel de subiecte își fac loc cu greu în teatru, în film, în literatură. Ca atare, orice astfel de gest de „curaj” trebuie salutat ca un gest de curaj… și, dincolo de realizarea lui artistică, în principiu. Pe ideea tot mai des vehiculată că teatrul ar trebui să se transforme (și în România…) într-un instrument de propagandă (de orice fel ar fi ea), într-un instrument clar social (ca și cum n-ar fi, de la sine), într-un fel de platformă de luptă (de parcă toate astea n-ar fi etape prin care teatrul a trecut oricum de când se știe el și până azi). Și toate astea, cu furia cu care am descoperi acum… roata.
  Dar nimic din toate astea nu este valabil, din fericire, pentru spectacolul „Cockoși” al lui Horia Suru,
  Citeste tot pe Yorick
• Un accident, iubirea de Răzvana Niţă sursa: Port.ro
  John are o relaţie amoroasă destul de tensionată cu un bărbat. Numai că, întâmplător, întâlneşte o femeie şi se îndrăgosteşte de ea. Brusc, se găseşte într-o situaţie fără ieşire, sau în orice caz, dramatică. Pentru că le mărturiseşte adevărul, cei doi îl pun să aleagă în aceiaşi termeni categorici: “Ori eu, ori…”
  S-ar putea crede că avem în faţa ochilor o poveste inspirată din realitatea comunităţii gay din zilele noastre, dar e mai mult decât atât. Textul lui Mark Bartlett, care a câştigat Premiul “Laurence Olivier” (cea mai importantă distincţie britanică) are două planuri principale ce se constituie în două teme fundamentale. Primul ar fi conflictul interior resimţit de eroul piesei, nevoit să aleagă între două pasiuni la fel de puternice, doi oameni care de fapt îl întregesc, două personalităţi complementare. De aici vina tragică – sentimentul că decizia luată este cea greşită şi că fericirea nu va mai
  Citeste tot pe Port.ro
• Exerciţii de viaţă de Doru Mares sursa: Yorick
  Nu, nici viaţa nu bate filmul, nici filmul nu bate viaţa. Estetica asta echimotică, de caft şi de capete-n gură, bântuind visurile sudoripare ale fetelor de pension din toate vremile (şi pe ale băieţaşilor rămaşi până-n mormânt sub zodia acneei, ca să nu credeţi c-aş fi vreun macho), în folosul conturilor psihanalistului, în cel mai bun caz, nu ne ajută cu nimic. E drept, cuplul de forţe Arta & Viaţa nici nu se mângâie creştineşte pe creştete de câte ori vreuna dintre ele geme de plăcere, gâfâie de spleen ori urlă la lună de-amar (fie şi ca-n poezia lui Dinescu). Sunt şi ele doi cetăţeni mai mult sau mai puţin oneşti ai aceleiaşi paradigme. Atâta doar că nu onestitatea, ci acuitatea contează pe ecran, pe pânză, pe scândură etc. Acuitatea şi ingeniozitatea.
  Din care m-am bucurat să regăsesc în cantităţi „încet gândite, gingaş cumpănite” în cele două spectacole ale tânărului regizor Horia Suru, pe de o parte în premiera
  Citeste tot pe Yorick
• Curat straight, curat gay ori categoric bisexual? de sursa: Adevărul
  Mike Bartlett este un tânăr autor britanic (34 de ani) care a ras cam toate premiile de dramaturgie din ultimii ani. Piesa lui, „Cockoşi“ („Cock“), montată în 2009 la Royal Court Theatre, în Londra, a câştigat Premiul „Laurence Olivier“ (cea mai importantă distincţie din Marea Britanie). În scurt timp, textul a fost montat pe Broadway. Mirosind succesul unui autor cu substanţă, inventiv în replică şi din cale afară de îndemânatic la construcţia situaţiilor dramatice, Teatrul ACT propune un experiment interesant: două premiere, una după alta, de acelaşi autor, „cont(r)ACTe“ (titlul original ‒ „Contractions“), în regia lui Cristi Juncu, scenografia Cosmin Ardeleanu, cu Diana Cavallioti şi Theodora Stanciu -, şi „Cockoşi“, în regia lui Horia Suru, scenografia Steliana Ştefănescu. Despre cea dintâi autorul ne dă câteva indicii: „Ca să fie politică, o piesă trebuie să-i forţeze pe oameni să se gândească la sistemele din
  Citeste tot pe Adevărul