În urmă cu vreo zece ani, dacă nu şi mai bine, a stârnit stupori, rezerve, discuţia în contradictoriu introducerea în circuitul teatral românesc a piesei Chip de foc a lui Marius von Meyenburg. Unora, probabil din cale afară de iubitori ai regulii clasice cunoscută sub numele de bienséances, li s-a părut exagerată, dacă nu cumva de-a dreptul scandaloasă, nepermisă, aducerea pe scenă a poveştii unui adolescent, pas comme les autres, care sfârşeşte prin a-şi teroriza părinţii şi a da foc propriei locuinţe. E mult prea dur, nu e caracteristic pentru tinerii români, nu e educativ! - au strigat atunci apărătorii purităţii.
Cu toate că faptele prezentate de Marius von Mayenburg nu doar că aveau verosimilitate, ci şi antecedente clare, binecunoscute în realitate. Odată cu spectacolul cu piesa Columbinus de Stephen Karam şi PJ Paparelli, tradusă de Maria Negoiţă şi pusă în scenă la Teatrul Municipal din Baia Mare de regizorul Horia Suru,
Citeste tot pe
Adevărul
