Un nou val Caragiale bate, in ultima vreme, la malul teatrului românesc. Si (re) pune in discutie actualitatea dramaturgului care va fi sarbatorit (sa speram ca nu de circumstanta, nu lânced taraganat sau in limbajul de plastic bombat al festivismului autohton) in 2012. Intr-un an cultural ce s-ar putea sa-i poarte numele.
Reactiune cu final deschis
In montarea lui Laurian Oniga, „Conul Leonida fata cu reactiunea“ recâstiga datele esentiale ale motorului dramatic si anume acelea ale conflictului dintre vocatie si aspiratie. Smuls dintre ai sai, din Ploiestiul unde s-ar refugia daca l-ar ajunge bratul lung al reactiunii, si esuat in mahalaua bucuresteana, Leonida se iluzioneaza a avea vocatie de democrat. Cu gândul la traditia ( ?) bastinii, in fond un accidental tropait republican, ambetat de stirile contradictorii si de retorica presei, ale carei subtilitati ( ?) nu le prea desluseste, vrea si el ce vrea tot românul – s-o duca bine cu „legea de muraturi“.
Citeste tot pe
Revista Cultura
