editeaza

• 1
• 2

• Conversaţie în iarbă şi caii albaştri din capul meu de Octavian Neculai sursa: Agenda LiterNet
  Iarăşi am răsturnat ordinea, m-am rătăcit printre gânduri şi am înlocuit Luci la Ieşi şi Bucuresci cu ceea ce urmează. Îmi cer scuze.
  Unu.
  Ca un Motto (Dintr-o carte: Ucenicul arhitectului de Elif Shafak):
  ..."Se prea poate ca formele ce îmi plutesc prin cap ori de câte ori mă întorc cu gândul la acele zile să fi fost desenate mai târziu, ca să-mi uşureze vina de-a le fi uitat chipurile. Totuşi îmi amintesc făgăduielile pe care le-am făcut şi n-am izbutit să le ţinem, nici măcar pe una dintre ele. E ciudat cum chipurile, oricât de trainice şi izbitoare ar fi, se şterg, pe când vorbele, făcute din aer, rămân.
  S-au dus cu toţii. Unul câte unul. Din ce pricina ei au pierit şi eu am rămas să trăiesc singur până la vârstă şubrezeniei, Domnul şi numai Domnul ştie." (Agra, India, 1632)
  Doi.
  Aş fi putut să dorm în fiecare zi până la 10-11, apoi după ce-mi făceam toaleta de dimineaţă şi îmi sorbeam cafeaua, aş fi putut să ies
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Adevăratul Godot de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  Astăzi cu siguranţă nu mai există om de teatru sau spectator român care să nu fi auzit de numele „dulce -acrişor” al Yasminei Reza. Cum îl definea cândva, prin anul 2000, Marina Constantinescu. Unora dintre ei poate că deja li s-a şi acrit de el, piesa Zeul măcelului fiind destul de des, chiar prea des prezentă în repertorii, tratată cel mai adesea sumar, ca o comedie burlescă şi nimic mai mult.
  Puţini sunt însă cei ce îşi mai amintesc care a fost punctul zero al intrării Yasminei Reza în atenţia teatrokraţiei româneşti. Nu mulţi sunt cei ce îşi mai aduc aminte că în 1998, pe vremea când editura Unitext era încă o prezenţă vie, apărea aici un elegant volum prefaţat de Dan C. Mihăilescu, conţinând trei piese, traduse de Violeta Popa, Elena Drăguşin-Popescu şi Alex Leo Şerban. Era încă vremea în care repertoriul teatral românesc se înnoia cu greu, funcţiona încă acea „fugă de prezent” diagnosticată exact de criticul
  Citeste tot pe Adevărul
• La vie en .... ratatouille de Răzvana Niţă sursa: Port.ro
  Ratatouille – tocană tradiţională de legume, din regiunea Provance a Franţei. Este compusă în principal din legume fierte: vinete, ceapă, dovlecei, ardei. Există două metode de a prepara legumele: prin fierbere separată sau împreună.
  Nathan, Edith şi Alex sunt fraţi. La înmormântarea uşor atipică a tatălui lor mai participă unchiul Pierre cu soţia Julienne şi fosta amantă a lui Alex, îndrăgostită de Nathan, Elisa. Pe fondul dispariţiei tragice a celui care a fost pater familias, vitalitatea tuturor dă în clocot. Parfumul lasciv al morţii trezeşte în fiecare personaj orgolii, frustrări, patimi – într-un cuvânt, pofta de viaţă. Toate acestea sunt preparate cu răbdare, la foc iute şi sunt servite, fără formalisme, ca la orice masă în familie.
  Nathan, Edith şi Alex au toţi trei peste 40 de ani – au trăit destule, au acumulat câte ceva, au ratat nu puţine. Raporturile între ei oscilează echilibristic între cinism infantil,
  Citeste tot pe Port.ro
• După înmormântare… conversație despre teatru și mormintele lui de Monica Andronescu sursa: Yorick
  Texte spumoase, comedii negre, cu tentă bulevardieră, piesele Yasminei Reza aduc în discuție probleme cotidiene, mai mult sau mai puțin general-umane, care pun în dezbatare subiecte „mici”, dar de mare interes public. Nici „Conversație după înmormântare”, montat în premieră de Alexandru Darie la Studio Space de la Sala Toma Caragiu a Teatrului Bulandra, nu face excepție. E o poveste simplă, despre șase oameni care se întâlnesc după o înmormântare, undeva, într-o casă de la țară, și discută la marginea absurdului. O mie de lucruri ies la iveală, se dezvăluie taine mai mari sau mai mici, drame de familie, întâmplări nespuse, într-un tăvălug al conversației, foarte bine condus de scriitoare, așa încât să nu rămână prea multe ascunzișuri.
  În schimb, ceea ce face Alexandru Darie cu textul Yasminei Reza este operație pe cord. Și recunosc că încă de când am aflat că Alexandru Darie, regizorul celebrului spectacol „Trei surori”,
  Citeste tot pe Yorick
• Cât te-am aşteptat, Ducule! de Mihai Brezeanu sursa: Agenda LiterNet
  La finele anilor '90, într-una dintre cele două pauze ale legendarului Trei surori (cu, printre altele şi alţii, Oana Pellea, Marcel Iureş şi răvăşitoarea lor întâlnire printre spectatori, la flacăra unei lumânări ce pâlpâie încă), publicul era invitat, pentru un fum de ţigară şi/sau o gură de aer proaspăt, într-o curte interioară. Ascuns privirii trecătorilor de pe strada Calderon de un gard înalt, patio-ul readucea în memorie istorii vechi, de pe vremea când spaţiul de joc din Grădină Icoanei al Bulandrei era sala de festivităţi a Şcolii Centrale. Construită în 1900, clădirea a avut parte de o istorie aventuroasă, ce a culminat, la mijlocul anilor '50, cu transformarea ei în cel mai modern spaţiu teatral al Bucureştiului. Responsabil pentru această revoluţionară transformare a fost, la vremea respectivă, un tânăr arhitect pe nume Liviu Ciulei, cel care avea să devină, peste decenii, figura-emblemă a teatrului-emblemă al oraşului.
  Citeste tot pe Agenda LiterNet