Propunerea unei dramatizări după proza bulgakoviană îmi dă de obicei emoţii, neştiind cum să-mi ajustez aşteptările. De multe ori ceea ce e greu de adus pe scenă este tocmai senzaţia halucinantă pe care universul fantastic al acestei scriituri ţi-o dă. Corsete şi bandaje tangou poate marca însă o reuşită, jonglând cu fineţe între concret şi irealitatea imediată care urmăreşte cotidianul lumii lui Bulgakov, înghiţindu-l pe alocuri şi bulversându-i personajele. Spectacolul oscilează constant între cele două universuri ameţind parcă spectatorul, vrăjindu-l astfel încât acesta se trezeşte la fel de şocat şi de debusolat ca şi protagonistul. Imaginile create prin decor şi costume completează de asemenea atmosfera, ajutând la susţinerea situaţiilor prezentate.
Personajele, ale căror trăsături sunt exploatate şi ale căror reacţii sunt uneori exacerbate, stârnesc râsul şi accentuează prin sinceritatea şi seriozitatea cu care se
Citeste tot pe
Agenda LiterNet
