editeaza

• 1
• 2

• Decada de graţie de Oana Stoica sursa: Dilema veche
  În urmă cu zece ani, două spectacole marcau destinul unui teatru şi cariera unui artist. Creatorul de teatru a devenit ars dramatica pentru Teatrul Act. La Bulandra, Unchiul Vanea îl lansa pe regizorul rus Yuri Kordonsky în România. Cele două spectacole şi-au sărbătorit decada de existenţă printr-un test de valabilitate care a generat o întrebare: cît trăieşte un spectacol?
  Acum zece ani, Creatorul de teatru apărea într-un moment în care Actul avea nevoie să îşi afirme identitatea. Apărut, cu multe dificultăţi, ca reacţie a lui Marcel Iureş la plecarea forţată a regizorului Alexandru Dabija de la conducerea Teatrului Odeon, Actul era primul teatru independent din România postrevoluţionară (fără să fie legat ombilical de altceva, cum era Teatrul Luni de la Green Hours, care fiinţa simbiotic cu un bar). Dincolo de afirmarea unor estetici teatrale a căror cristalizare e încă în curs de desfăşurare, valenţa principală a Actului a fost de la
  Citeste tot pe Dilema veche
• Vânzătorii de iluzii de Monica Andronescu sursa: Yorick
  Vânzătorii de iluzii, de orice tip ar fi ei, funcţionează şi au funcţionat din cele mai vechi timpuri. De iluzii toată lumea are nevoie şi nimeni nu duce lipsă… Cum anume a fost exploatată această omenească-preaomenească nevoie a depins de vremuri şi de cât de mult s-au aflat oamenii „supt” ele sau deasupra lor. Cu cât realitatea era mai apăsătoare şi mai întunecată, cu atât iluziile se dacantau mai aprig şi calitatea lor se dilua. Şi dacă teatrul este el însuşi un înalt vânzător de iluzii, atunci „circul” – a se citi „kitsch”, în lumea noastră – este replica lui diluată şi ieftină. Probabil că nivelul unei societăţi se vede cel mai bine în calitatea iluziilor pe care vrea şi e dispusă să le cumpere. Jocul e unul foarte simplu, ca la piaţă… Iar tinicheaua înlocuieşte cu succes metalul preţios. Populaţia e săracă şi e din ce în ce mai dispusă nu să mintă, ci să se mintă. Autoiluzionarea atinge în felul ăsta
  Citeste tot pe Yorick
• Exerciţiul delirului de Marina Constantinescu sursa: România literară
  La sfîrşitul stagiunii trecute am văzut un spectacol despre care nu am putut scrie: Creatorul de teatru (Der Theathermacher) de Thomas Bernhard. Locul: Teatrul Act. Regizorul: Alexandru Dabija. Protagonistul: Marcel Iureş. Nu am putut scrie pentru că mi s-a părut, pe de o parte, că aş vorbi despre gîndurile mele proiectate într-o oglindă, lucru indecent, iar pe de altă parte, mi s-a părut că acest acut manifest contemporan despre teatru spune tot - despre artă, teatru, societate, lume - şi atît de bine, încît orice vorbă în plus, poate dilua mesajul. M-am gîndit că cel mai bine ar fi ca spectacolul să fie văzut. Ca spectatorii să mediteze, mai întîi de orice, la ce se spune în acel text. Mi-am trimis cunoscuţii. Eu am mers de trei ori la Teatrul Act, ca la un soi de terapie. Lucrul cel mai izbutit, mai tulburător este felul în care regizorul a lucrat, în primul rînd, piesa lui Bernhard. Realmente un protagonist al mizanscenei este acest text strîns,
  Citeste tot pe România literară
• Marcel Iureş şi "Creatorul de teatru" de Florica Ichim sursa: România Liberă
  Nu îmi este prea limpede ce a vrut să spună regizorul Alexandru Dabija în caietul program al montării sale "Creatorul de teatru" atunci când afirma că "este un spectacol greu pentru spectator". Sigur că, în pofida existenţei mai multor personaje, textul este o monodramă, căci eroul vorbeşte, celorlalţi revenindu-le doar poziţia de aprobatori - greu pentru actori, dar limpede pentru spectatorii ce-au traversat decenii în această postură. Textul lui Thomas Bernhard este "un delir", zice şi Dabija, vedem şi noi. Dar am mai văzut, chiar dacă nu totdeauna, deliruri cu miez.
  Propria lui montare, dar şi calităţile interpretative ale actorului-pivot, adică Marcel Iureş, fără să apese pe paradoxurile delirului, sunt ades de un umor truculent, ca o lovitură în plex, căreia nu-i rezişti. Lovitura are efecte egale, cred eu, şi pentru cei care se regăsesc în auditoriul obedient al actorului eşuat în sătucul Utzbach şi pentru cei care privesc distanţat
  Citeste tot pe România Liberă
• Arta autoportretului autoreferential de Doru Mareș sursa: Observator Cultural
  „Delirul caracterizeaza cele mai multe dintre intreprinderile majore ale omului. A delira, insa, a devenit un exercitiu monden la indemina oricarui prost care vorbeste mai tare. Ma voi concentra deci pe discretia si nuantele decente ale delirului“, anunta Alexandru Dabija in caietul-program al celei mai noi premiere pe care o semneaza la Teatrul Act, Creatorul de teatru. De la bun inceput trebuie sa anunt, la rindul meu, ca si acest text este o lupta in favoarea discretiei si decentei si contra tentatiei expansiv encomiastice pe care o poate provoca spectacolul de la Act, eveniment real care nu e posibil decit o data la citeva stagiuni. Dar sa motivez.
  Teatrul ACT este el insusi un soi de animal care nu exista, o fiinta institutionala independenta salutara si de salutat in geografia osificata a teatrului romanesc. Intre incercarile de spargere a normei, Teatrul ACT se dovedeste, in ultimii ani, firma cea mai stabila, si datorita asezarii sale sub patronajul unor nume sonore
  Citeste tot pe Observator Cultural
• La Teatrul Act, Marcel Iureş - Creatorul de teatru de Florica Ichim sursa: Romania Libera
  Nu îmi este prea limpede ce a vrut să spună regizorul Alexandru Dabija în caietul program al montării sale Creatorul de teatru atunci cînd afirma că "este un spectacol greu pentru spectator". Sigur că, în pofida existenţei mai multor personaje, textul este o monodramă, căci eroul vorbeşte, celorlalţi revenindu-le doar poziţia de aprobatori - greu pentru actori, dar limpede pentru spectatorii ce-au traversat decenii în această postură. Textul lui Thomas Bernhard este "un delir", zice şi Dabija, vedem şi noi. Dar am mai văzut, chiar dacă nu totdeauna, deliruri cu miez.
  
  Propria lui montare, dar şi calităţile interpretative ale actorului-pivot, adică Marcel Iureş, fără să apese pe paradoxurile delirului, sunt ades de un umor truculent, ca o lovitură în plex, căreia nu-i rezişti. Lovitura are efecte egale, cred eu, şi pentru cei care se regăsesc în auditoriul obedient al actorului eşuat în sătucul Utzbach şi pentru cei care privesc distanţat
  Citeste tot pe Romania Libera