Nu îmi este prea limpede ce a vrut să spună regizorul Alexandru Dabija în caietul program al montării sale "Creatorul de teatru" atunci când afirma că "este un spectacol greu pentru spectator". Sigur că, în pofida existenţei mai multor personaje, textul este o monodramă, căci eroul vorbeşte, celorlalţi revenindu-le doar poziţia de aprobatori - greu pentru actori, dar limpede pentru spectatorii ce-au traversat decenii în această postură. Textul lui Thomas Bernhard este "un delir", zice şi Dabija, vedem şi noi. Dar am mai văzut, chiar dacă nu totdeauna, deliruri cu miez.
Propria lui montare, dar şi calităţile interpretative ale actorului-pivot, adică Marcel Iureş, fără să apese pe paradoxurile delirului, sunt ades de un umor truculent, ca o lovitură în plex, căreia nu-i rezişti. Lovitura are efecte egale, cred eu, şi pentru cei care se regăsesc în auditoriul obedient al actorului eşuat în sătucul Utzbach şi pentru cei care privesc distanţat
Citeste tot pe
România Liberă