Spectacolul pe care îl propun cei patru actori ai Naționalului (și voi începe cu Emil Coșeru pentru că pe partitura pe care o interpretează acesta se clădește întreg eșafodajul nu doar al reprezentației, ci și al umanului din ea) e o rescriere a unei situații dacă nu arhetipale, cel puțin care a fascinat permanent. În centrul său se află raportul tensionat dintre real și imaginar, dintre palpitul existenței și cel al gândului, dintre ceea ce ai și ceea ce poți avea sau, în cazul de față nu poți, căci a avea înseamnă a trăi exclusiv la nivelul potențialității, nu al concretului.
Situația dramatică este simplă și spectatorul poate rămâne și (doar) la un prim nivel al receptării (în afara intertextualității multiple), pentru că acțiunea e destul de bine configurată și psihologia personajelor surprinsă cu finețe. Mișcarea alertă, trecerea de la o stare sufletească la alta, de la joc și curiozitate la exasperare, la lupta cu
Citeste tot pe
Iașul Universitar
