editeaza

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5

• În căutarea timpului pierdut de Marina Constantinescu sursa: Romania literara
  Sînt ore sau chiar zile care contează cît pentru mare parte din pustiul pe care îl străbat. Adevărate oaze, cu apă bună şi proaspătă care-mi trezeşte trupul şi mintea, o apă clară în care se oglindesc amintirile mele dragi, ca Narcis odinioară. Există intervaluri care mă refac, care estompează deşertăciunea şi care îmi dau iluzia zborului. Adică, simt uneori cum îmi cresc aripi, frumoase, mari şi aud fîlfîitul lor. M-aţi văzut zburînd?
  Am plecat într-o duminică dimineaţă spre Craiova. N-am luat-o pe drumul tradiţional, pe autostrada Bucureşti-Piteşti adică, pe care l-am străbătut de mii de ori. Am ales varianta prin Alexandria, Caracal, pe care o preferau Vlad Mugur şi scenografa lui, Lia Manţoc atunci cînd au lucrat la Naţional, la invitaţia lui Emil Boroghină. De fapt, ea mi-a şi arătat drumul astă-toamnă, cînd am plecat împreună acolo pentru “ Hamlet-ul” Meşterului, al lor, jucat în Festivalul Shakespeare.
  Citeste tot pe Romania literara
• TEATRU. Binomul gnomul si felinarul de Mihaela MICHAILOV sursa: Observator Cultural
  Spartul tirgului e insinuarea unei coplesitoare senzatii de gol. Trecerea insasi isi masoara limitarile invariabile si singurul gest posibil este privirea inapoi, intr-o rapida developare retrospectiva. E ca si cum totul trebuie recompus din frinturi si din impresia persistenta a trecutului reversibil doar imaginar. Spartul tirgului e un fel de suspensie a devenirii, o bucla de final, in care, intr-un fel straniu, esti inghitit de lucrurile care sint pe sfirsite. Aceasta coborire din exuberanta contagioasa a oricarei sarbatori in zilele ce se succed mecanic este miza cioburilor risipite in „tirgul“ lui Purcarete. Totul se sparge, se disipeaza de parca nici n-ar fi fost. Sunetele casante, sirenele de la inceputul spectacolului sint inghitite de taceri si melancolii. Ramine sentimentul de vid, de nesfirsita nostalgie, de traire intensa, pe ultima suta de metri, a ceea ce se afla in urma. La o distanta suficient de mare incit sa fie dorit cu intensitate.
  Silviu Purcarete
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Joc și melancolie de Mircea MORARIU sursa:
  Extrem de util pentru dreapta receptare a spectacolului Cum doriţi sau Noaptea de la spartul târgului cu care Silviu Purcărete îşi face revenirea la Teatrul Naţional din Craiova, caietul de sală întocmit de Patrel Berceanu şi, mai cu seamă, dialogul dintre regizor şi redactorul respectivului adjuvant spectacologic. Fireşte, şi de data aceasta, Silviu Purcărete se exprimă pregnant, prin mijloacele specifice teatrului de foarte bună calitate, adică prin imagini de o poeticitate aparte şi prin cuvinte atent ordonate astfel încât gramatica spectacolului său este fără cusur. Toate elementele montării, sigur controlate şi direcţionate de regizor se contopesc întru edificarea metaforei „lumii ca teatru” dar şi a reversului acesteia, „teatrul ca lume” — actorii, cu jocul lor de o nedisimulată, aş zice chiar cu o explicită teatralitate, scenografia alcătuită de însuşi Purcărete ce s-a slujit în principal de câteva corpuri de bibliotecă —
  Citeste tot pe
• Voluptatea de a te arunca în brațele ...Thaliei de Adrian PALCU sursa: Convorbiri literare
  Nu stiu dacă atunci cînd a ales imensa hală de la Expo International ca loc de desfăsurare pentru spectacolul său în cadrul Festivalului de Teatru Clasic de la Arad – iritînd o mare parte din potentialii spectatori care (datorită numărului restrîns de locuri) au trebuit să renunte la cel mai important eveniment al manifestării – Silviu Purcărete a tinut seama (si) de amănuntul că taman acolo, cu numai o săptămînă în urmă „se spărsese“ primul tîrg erotic din România, manifestare de oarecare succes în zonă si de cert impact asupra inhibitiilor ce însotesc îndeobste domeniul în mentalul colectiv românesc. Racordul devine, însă, vizibil si el amplifică slalomul imaginatiei spectatorului de teatru printre si asa destul de numeroasele semnificatii ale textului shakespearian, conducînd cu oarecare frenezie patinarea peste luciul ambiguitătilor lui. Elementul de continuitate – desigur în cu totul alt registru, mai rafinat si mai consistent – ar
  Citeste tot pe Convorbiri literare
• În căutarea timpului pierdut (II) de Marina Constantinescu sursa: România literară
  Vorbeam în numărul trecut, cu promisiunea că revin, despre un spectacol foarte special făcut de Silviu Purcărete la Teatrul Naţional din Craiova: Cum doriţi sau Noaptea de la spartul tîrgului, adică A douăsprezecea noapte de William Shakespeare. Un spectacol prin care am călătorit cu bucurie şi cu enormă nostalgie, un specatcol care mi-a prilejuit, de fapt, o călătorie prin lumile, stările şi obsesiile lui Silviu Purcărete, prin timpul petrecut de el la Craiova, prin spectacolele puse în scenă acolo. Reîntîlnirea cu un mare artist, cu un prieten preţios, este reconfortantă. M-a obligat, în cele din urmă, să regăsesc fărîmituri din propiul eu, să refac, fragmentar, momente din istoria teatrului realizat de acest regizor şi raportul meu profesional şi emoţional cu ele. Imagini de teatru mare care cheamă timpul din mine şi reaşează, firesc, raporturile cu ceea ce este major. Plecarea la Craiova a fost o întoarcere în timp şi regăsirea unor
  Citeste tot pe România literară
• A douăsprezecea noapte de Ion Parhon sursa: România liberă
  Fapt întîlnit mai rar în Casa Thaliei, în această stagiune, piesa A douăsprezecea noapte, de William Shakespeare, se joacă pe patru scene, adică la Teatrul de Comedie, la Naţionalul ieşean, la Galaţi şi, mai nou, la Teatrul Naţional din Craiova.
  Aici, spectacolul în care apreciatul om de teatru Silviu Purcărete semnează adaptarea, regia şi scenografia poartă un titlu mai puţin cunoscut, CUM DORIŢI sau NOAPTEA DE LA SPARTUL TÅRGULUI, ce trimite către originea piesei, comandată de Regina Elisabeta spre a încheia şirul petrecerilor începute de Crăciun, aşa cum de altfel ne-am obişnuit şi noi să trăim bucuria şi nostalgia acestui "epilog", fie de Sfîntul Ion, fie de Bobotează.
  Dar acest titlu reprezintă doar începutul surprizelor unui spectacol autonom, în raport cu versiunile tradiţionale, de o remarcabilă personalitate, clasic prin construcţie, eleganţă şi acompaniament muzical, modern prin caruselul "ambiguităţilor", prin valenţele
  Citeste tot pe România liberă
• Cum doriţi sau Noaptea de la spartul tîrgului la Teatrul Naţional din Craiova de Crenguța manea sursa: Arhitext Design
  "Sînt aici toate spectacolele pe care le-am făcut, majoritatea actorilor cu care am lucrat; este o suită de oglinzi deformate de nostalgie, o privire melancolică asupra unui timp pe care l-am petrecut aici, cu sentimentele şi parfumurile care au existat. M-au inspirat nenumăratele descinderi în biblioteca teatrului, un loc care pe mine m-a fascinat pentru că timp de cincisprezece ani de cînd vin aici, în teatru, ei bine, acele dulapuri ale bibliotecii nu mi s-au părut a fi deschise." afirma Silviu Purcărete la premieră şi surprinde această dispoziţie confesivă – şi de aceea oarecum vulnerabilă-, regizorul fiind extrem de rezervat la capitolul "mărturisiri de creaţie", şi chiar la alte explicitări ale propriilor spectacole.
  Noaptea de la spartul tîrgului – prefer titlul dat de Silviu Purcărete adaptării scenice pe care a făcut-o după cunoscuta piesă a lui Shakespeare, A douăsprezecea noapte – este un spectacol seducător prin savanta şi organica
  Citeste tot pe Arhitext Design
• Noaptea de la spartul târgului. Al târgului de fete. - Cum doriţi sau Noaptea de de Marius Dobrin sursa: Agenda LiterNet
  Motto: Unii se nasc mari, alţii dobândesc mărimea, iar altora le-atârnă deasupra capului doar s-o culeagă.
  Dar nu acela de pe muntele Găina ci unul dintr-o ţară imaginară, undeva la capătul lumii. Anistoric. De parcă Divinitatea a adunat cumva la un loc o mână de oameni spre a-i pune la încercare, spre a-i salva. Personaje care simt că joacă nu doar într-o simplă poveste ci, mai mult, într-o secvenţă mitologică. De aici măreţia cu care-şi dezvăluie caracterul, drămuindu-şi rostirea de parcă timpul s-a dilatat sau, oricum, nu mai are nicio importanţă. Departe de a fi o lehamite, este mai degrabă conştiinţa unui miez al vorbelor şi o nepăsare suverană faţă de mărunţişurile plebee.
  Oamenii aceştia se simt aidoma zeilor, numai că, treptat, au de-a face cu presiunea din partea adevăraţilor zei. Presiunea de a-şi alege fiecare perechea, o însoţire în veac salvatoare a omului, oricâte va mai imagina mintea lui. Ameninţarea e din ce în
  Citeste tot pe Agenda LiterNet