Nu am înțeles reacția spectatorilor la sfârșitul reprezentației; mărturisesc că mă așteptam la aplauze la scenă deschisă, pentru că ceea ce am văzut la Sala Studio, în Cum se zice le merită din plin. De la alegerea textului, maniera în care a fost gândit spectacolul, elementele de decor, jocul actorilor și până la detaliile (care fac însă diferența): atitudine și prezență scenică, pași de dans, coloană sonoră etc., totul a reprezentat o propunere viabilă, solidă, amestec de gravitate și detașare ironică. Primul impuls a fost să caracterizez ceea ce am privit drept experiment teatral sau experiment futurist, dar e prea puțin și nu e cu adevărat de acolo, din lumea gândită de Mazzucco, regândită de Ovidiu Lazăr, transpusă scenic de Marfa Axenti, modelată de coregraful Cornel Tătaru și făcută vie, palpabilă, originală de Doru Aftanasiu, Livia Iorga, Horia Veriveș, Antonella Cornici. Nu este cu adevărat un experiment teatral din cel
Citeste tot pe
Iașul universitar
