Cuvântul progres rostit de mama sună teribil de fals, spectacolul prezentat de Trap Door Theatre din Chicago, în regia lui István K. Szabó, după textul lui Matei Vişniec, este un purgatoriu al disperării în care linia de demarcaţie între supravieţuitori, victime şi fantome este obscură şi provoacă durerea unei întregi naţiuni căreia i-a fost stârpită identitatea în timpul unui război interetnic. Peisajul uman şi geografic s-a modificat, ţara poartă un alt nume, imnul a fost înlocuit, iar o nouă formă de capitalism şi-a făcut apariţia pe un pământ care acoperă straturi de măruntaie şi oase străine.
O familie de refugiaţi revine în regiunea natală la finele războiului cu o dorinţă mistuitoare, aceea de a găsi rămăşiţele corpului fiului lor, Vibko, ucis în timpul conflictelor. Plecat în căutarea cadavrului dispărut într-o pădure care ascunde ororile recentului genocid îl transformă literalmente pe tatăl acestuia într-o
Citeste tot pe
Agenda LiterNet
