Scena expune 12 canapele colorate, cu un lampadar asortat la căpătîi, ocupate de perechi de personaje în costume asortate culorii canapelei. O a treisprezecea canapea neagră, liberă, pe care e bine să nu te așezi, rimează cu cortina metalică din fundal. Contrar preferinței spre scenografiile încărcate din spectacolele sale, abundente în recuzită, de data aceasta, spațiul de joc e degajat, aerisit, vesel prin cromatica multicoloră a mobilierului, cu un singur element greu, cortina de fier care închide în fundal scena și, implicit, orizontul personajelor. Canapelele mobile reconfigurează spațiul de joc, care se încarcă treptat, pentru a ocupa centrul scenei la final. Spațiul (semnat de scenografa Vanda Maria Sturza, costumele: Lia Dogaru) sugerează, la început, viața fără relief a personajelor aseptizate de rutina urbană, pentru a ajunge, la final, la aglomerarea ca semn al asumării vieții, așa cum o trăim.
Radu Afrim a lucrat pentru prima dată la
Citeste tot pe
Observator Cultural