editeaza

• 1
• 2
• 3

• Ce gîndim cînd vedem Afrim de Oana Cristea Grigorescu sursa: Observator Cultural
  Scena expune 12 canapele colorate, cu un lampadar asortat la căpătîi, ocupate de perechi de personaje în costume asortate culorii canapelei. O a treisprezecea canapea neagră, liberă, pe care e bine să nu te așezi, rimează cu cortina metalică din fundal. Contrar preferinței spre scenografiile încărcate din spectacolele sale, abundente în recuzită, de data aceasta, spațiul de joc e degajat, aerisit, vesel prin cromatica multicoloră a mobilierului, cu un singur element greu, cortina de fier care închide în fundal scena și, implicit, orizontul personajelor. Canapelele mobile reconfigurează spațiul de joc, care se încarcă treptat, pentru a ocupa centrul scenei la final. Spațiul (semnat de scenografa Vanda Maria Sturza, costumele: Lia Dogaru) sugerează, la început, viața fără relief a personajelor aseptizate de rutina urbană, pentru a ajunge, la final, la aglomerarea ca semn al asumării vieții, așa cum o trăim.
  Radu Afrim a lucrat pentru prima dată la
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Dacă am gândi cu voce tare de Dana Țabrea sursa: Ziarul de Iași
  Cenuşiul urban e o ”grădină” populată cu personaje pestriţe. Radu Afrim parodiază umorul românesc din serialele TV inspirate de viaţa la bloc. Firul narativ e subţire şi fragmentar. Nu contează atât poveştile în sine, cât lipsa de calitate a vieţii.
  Sinuciderea unui băiat declanşează un lanţ al bârfelor printre locuitorii coloraţi ai lumii cenuşii. Un tip gay se iubeşte cu un proprietarul garsonierei în care stă cu chirie, iar proprietarul e însurat şi soţia sa gravidă. Un cuplu cu un copil se destramă în mod violent (soţia pleacă de acasă, iar bărbatul se împuşcă); femeia împrietenindu-se cu o tipă cu inclinaţii de lesbiană. Doi tipi au diverse altercaţii cu fostul învăţător. O prostituată şi un taximetrist decid să încerce o relaţie. Doi pensionari (ea venind de la ţară) trăiesc o idilă. Cotidianul e insuportabil de banal, iar monotonia amplificată la microfon.
  Viziunea regizorală, soluţiile de interpretare, decorul,
  Citeste tot pe Ziarul de Iași
• Ar fi bine „Dacă am gândi cu voce tare”? de Alina Epingeac sursa: Yorick
  Poveştile urbane au devenit din ce în ce mai speculate artistic şi sunt urcate când pe scenă, când pe ecranul cinematografului. Dramele de apartament par sursa de inspiraţie cea mai la îndemână pentru scenarii care să ne arate, cu mai mult sau mai puţin umor, cât de trist se trăieşte în spatele uşilor închise. Strada e şi ea un punct de plecare tot mai căutat. Viaţa de noapte. „După blocurile gri” se nasc trame numai bune de luminat cu reflectoare. Iar jurnalele de ştiri livrează subiecte la kilogram. Doar dacă te încăpăţânezi şi nu vrei tu aşa dintr-un capriciu şi nu găseşti ce să scrii.
  Poveşti despre mame exasperate de bebeluşii lor care nu încetează să plângă şi soţul prea ocupat cu munca găsim şi câte 2-3 pe o scară de bloc. Câte un gay sensibil şi trist care suferă că iubitul lui e însurat şi aşteaptă să devină tată, măcar 1-2 într-un cartier şi tot sunt. Băieţi care o ard aiurea şi se dau mai şmecheri
  Citeste tot pe Yorick
• Ce prăjeală! de Cătălina Miciu sursa: scena9
  „Ce prăjeală!”, vocifera un spectator, sâmbăta trecută, în sala mare a Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova. N-a avut nicio reținere să exclame asta de câteva ori în timpul spectacolului. Dar, până la urmă, asista la premiera Dacă am gândi cu voce tare, cel mai recent spectacol regizat de Radu Afrim, realizat cu o echipă de actori cu care n-a mai lucrat până acum. Coregrafia e a Flaviei Giurgiu, despre care am mai scris aici, iar decorul e semnat de Vanda Maria Sturdza - Radu a mai colaborat cu ambele în trecut.
  După melancolicul spectacol de la Mureș - PASĂREA RETRO se lovește de bloc și cade pe asfaltul fierbinte -, Afrim a ales de data asta un text contemporan al lui Adnan Lugonić, dramaturg bosniac - o poveste despre o adunătură de vecini dintr-un bloc: un cuplu de proaspăt părinți, un învățător moralist și foștii lui elevi deveniți băiețași de cartier, o prostituată și șoferul de taxi care se îndrăgostește de ea,
  Citeste tot pe scena9
• Două săruturi gay şi 12 canapele colorate de Oana Stoica sursa: Dilema veche
  Cu prima sa montare la Teatrul Naţional din Craiova, Radu Afrim are de cucerit publicul local, neobişnuit cu limbajul său performativ, cu temele şi arhiva de personaje pe care regizorul le poartă cu el. Obişnuit, prin Festivalul Internaţional Shakespeare şi istoria glorioasă postrevoluţionară a teatrului local, cu un spectacol preponderent baroc, bazat, în mare parte, pe dramaturgie clasică, spectatorul craiovean poate trăi întîlnirea cu show-ul lui Afrim ca pe o confruntare (ar fi de studiat de ce festivalurile puternice, valoroase în sine, şi teatrele cu producţii de top precum cele din Sibiu şi Craiova nu au dezvoltat în timp şi un public pe măsură – la Sibiu, de exemplu, cosmopolitul public al FITS este covîrşitor străin de oraş. S-ar putea porni o discuţie de la lipsa de comunicare între instituţii şi spectatori). Odată cu schimbarea conducerii Naţionalului craiovean (Director general: Alexandru Boureanu, Director artistic: Vlad Drăgulescu),
  Citeste tot pe Dilema veche
• Poveşti de familie, de cupluri, de vecini de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  Într-un living imens, pe canapele de culori diferite (decoruri- Vanda Maria Sturdza) sunt adunate 15 personaje. Oameni de ambele sexe, de vârste diferite, de felurite profesiuni.
  Şoferi, pensionari ce au ajuns să se plictisească şi de ei înşişi, mici întreprinzători, funcţionari de bancă ajunşi workalcooholici, mămici aduse la exasperare de plânsul care nu mai încetează al bebeluşilor, dame de consumaţie, adolescenţi, băieţi de băieţi şi fete de fete, învăţători la pensie. Costumele pe care le poartă (le semnează Lia Dogaru) sunt mai mult decât individualizatoare. Totul începe printr-un cântec interpretat la un microfon specific unui cabaret de altădată de personajul cu numele Iulia. Interpretat de Iulia Colan.
  De altminteri, toate personajele din spectacol poartă exact aceleaşi prenume ca şi actorii care le interpretează. Nu e pentru prima oară când regizorul Radu Afrim face apel la o astfel de strategie. Adio Shakespeare,
  Citeste tot pe Adevărul
• Riders on the sofa de Mihai Brezeanu sursa: Agenda LiterNet
  La Craiova, premierele vin pe covor roşu, întins pe scările care asigură accesul din Piaţa William Shakespeare spre imensă clădire a Teatrului Naţional Marin Sorescu, construită acum mai bine de 40 de ani. În aşteptarea accesului în sală, spectatorii sunt invitaţi să se fotografieze purtând ochelari haioşi, multi-coloraţi şi supra-dimensionaţi, anticipând joacă pe care Radu Afrim le-o pregăteşte pe scenă.
  La finalul celor aproape 3 ore de spectacol, 600 de oameni aplaudă şi ovaţionează în picioare, producând o atmosferă ce aminteşte de epoca de glorie a echipei locale de fotbal. Pe drumul spre necesarul pahar de după, savurat pe una dintre terasele spectaculos-renovatului centru istoric al oraşului, oamenii se contrazic îmbujoraţi pe tema piesei abia văzute, dezbătând scăderile textului şi remarcând feluritele surprize ale scenografiei. Într-o seară de mai 2017, Craiova a retrăit gloria teatrală a primelor decenii de libertate şi acesta
  Citeste tot pe Agenda LiterNet