Oricât am vrea noi, criticii, sau o parte dintre noi să convingem publicul că avem nevoie de un teatru cât mai implicat în social, în politic, în activism civic şi altele asemenea, spectatorii nu ne dau ascultare şi tot de teatru cu poveste, cu bucurii, cu tristeţi, chiar cu câteva lacrimi se simt mai apropiaţi.
Nu neapărat fiindcă ar fi reticenţi la nou, ci pentru că, probabil, nu mai vor ca şi în cele două-trei-ore pe care le petrec la teatru să audă şi pe scenă ceea ce aud la serviciu, pe stradă sau la televiziunile virusate şi parcă pe veci ancorate în talk-show-ul politic. M-am convins de aceasta urmărind spectacolul cu Dama cu camelii, montat de regizorul Radu Nichifor pe scena Teatrului Dramatic „I. D. Sârbu” din Petroşani. Fireşte, ştiu foarte bine că romanul, scris de Alexandre Dumas-fiul în 1848, inspirat din propria experienţă de viaţă dar şi de lectura celebrei cărţi Manon Lescaut, dramatizat chiar de romancier,
Citeste tot pe
Adevărul
