Într-o cronică pe care am consacrat-o minunatei montări cu Deșteptarea primăverii înfăptuită în anul 2007 de regizorul Victor Ioan Frunză la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, îmi exprimam nedumerirea față de inexplicabila reticență a instituțiilor noastre de spectacol față de literatura dramatică a lui Frank Wedekind.
Anii au trecut și lucrurile s-au schimbat într-o oarecare măsură, poate nu chiar la fel ca în cazul scrierilor lui Ibsen, căci au urmat Lulu, pusă în scenă de Silviu Purcărete la Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu (chiar în aceste zile se pregătește un nou spectacol cu aceeași piesă la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca, în regia Ioanei Păun) sau atât de provocatoarea montare a Desteptării primăverii, semnată regizoral de Vlad Cristache la Teatrul Mic din București. Un „poem teatral rock”, în care multor comentatori le-a făcut plăcere să vadă chiar un spectacol-manifest marcând revenirea la
Citeste tot pe
Yorick
