Dacă e vară, nu e teatru. Dacă e luni, nu e teatru nici măcar iarna. Aşa-i la noi. Şi totuşi, undeva pe Calea Victoriei, într-un subsol despre care se vorbeşte în lumea culturală mai mult decât despre unele imobile de la suprafaţă, găseşti teatru şi vara, chiar şi într-o zi de luni. Ba chiar, mai ales într-o zi de luni, fiindcă aici, adică la Green Hours, îşi joacă spectacolele Teatrul Luni.
Una din producţiile Teatrului Luni poartă amprenta unor tineri artişti care n-au linişte, în cel mai frumos sens al cuvântului. Neliniştea lor – adică a regizorului Peter Kerek (care a făcut până acum numai câteva spectacole, dar de care lumea va mai auzi cu siguranţă), a actorilor Alina Berzunţeanu şi Marius Manole, a scenografei Alina Herescu vine din neliniştea generaţiei pe care o reprezintă şi a lumii în care trăiesc – o lume crudă, violentă, care îşi extrage puţinele doze de sensibilitate tocmai din excesul de violenţă şi cruzime.
Citeste tot pe
Teatrul de azi