editeaza

• Porumbelul lui Frunză și câinele lui Pricop de Lucian Cremeneanu sursa: cremeneanu.com
  Ultima carte pe care am abandonat-o înainte de final, „Ghidul nesimţitului”, de Radu Paraschivescu, m-a enervat atât de tare cu descrierea specimenelor umane de care mi-e groază în viaţa de zi cu zi, încât i-am făcut vânt cu uşurarea unui suflet evadat din iad.
  O senzaţie similară am avut la finalul spectacolului „Domnul Jurdan”, de Victor Ioan Frunză (foto), care a deschis FITO 2016. După vâlva şi secretomania create în jurul său mă aşteptam la ceva mai mult. Dar, recunosc, păcatul aşteptărilor este al meu, nu al spectacolului.
  Într-o scenografie strălucitoare la propriu şi la figurat, o capodoperă a kitsch-ului de nivelul unei case Firea-Pandele, am descoperit încă un personaj cu care nu vreau să am de-a face: parvenitul care-şi plăteşte cu bani intrarea în cercuri sociale de care nu e demn.
  Un „burghez gentilom” bine interpretat, caricaturizat la extrem, cu tuşe cât mai groase, fără subtilităţi, trase parcă din teama că
  Citeste tot pe cremeneanu.com
• Domnul nostru Jurdan de Alina Epingeac sursa: Yorick
  Simţul umorului a devenit o calitate din ce în ce mai relativă. Între atâtea oferte pline de sclipici, de show-uri care mai de care mai „de comedie”, de promisiunea râsului cu lacrimi pe care o fac din ce în ce mai mulţi băieţi cu un microfon în mână şi până la comedii care până la urmă au ieşit drame, multele feţe ale comediei s-au cam ridat sub stratul din ce în ce mai gros de machiaj strident. Râsul inteligent e greu de găsit în acest marasm de râsuri stridente, isterice şi pufnite. Chiar şi glumele au devenit previzibile, iar de curând gravitează precaut în jurul unui politically correctness preţios şi ridicol. Suntem mai uşor lezaţi de un spirit de glumă, ne ofensăm, vai, cam prea uşor şi am uitat cum e să luăm o pauză de la importanţa noastră auto-declarată. Ne relaxăm alergând pe benzi circulare care nu duc nicăieri şi ne liniştim ascultând muzică bubuind în căşti. Sensibili în reacţii, dar imuni la stimuli,
  Citeste tot pe Yorick
• Kitschul condamnat prin kitsch şi repetiţii cu adăugire de http://adevarul.ro/cultura/teatru/kitschulcondamnat-kitsch-repetitii-adaugire-1_57fab4c65ab6550cb868 sursa: Adevărul
  Molière a scris Burghezul gentilom în anul 1670, dând curs unei comenzi regale. Situaţie relevantă până la un punct pentru bizara relaţie avută de marele artist cu Regele Soare.
  Pentru ambiguitatea unor raporturi în care disidenţa secretă făcută de Molière regimului şi esteticii sale s-a amestecat cu meandrele condiţiei lui sociale şi profesionale, în bună parte dependentă de capriciile şi protecţia venită din partea lui Ludovic al XIV lea. De ceea ce însemna să fii écrivain du Roi. După ce a primit un mesager diplomatic turc care l-a enervat cumplit pe Rege, acesta i-a solicitat dramaturgului său oficial să scrie un fel de text de răzbunare, transformat în ceea ce s-a numit „un divertisment turc”. Fără doar şi poate, sarcina a fost îndeplinită prin sarabanda din finalul Burghezului gentilom. Nu trebuie însă uitat cum întreaga piesă dădea satisfacţie deopotrivă sentimentelor nu tocmai calde nutrite de Rege faţă de noii îmbogăţiţi,
  Citeste tot pe Adevărul