În chip cu totul aparte copilăria mea a fost amprentată de întâlnirea cu Păcală. O întâlnire născută undeva în subteranele naivităţii şi bucuriei puerile, pe vremea când am văzut pentru prima dată memorabilul film al regizorului Geo Saizescu. Întâlnirea cu pitorescul personaj, arareori realist, dar întotdeauna optimist, mă provoca la o joacă uneori cu accente excentrice şi care mă făcea să scormonesc prin mintea-mi, scornind posibile „păţanii” personale. Mult mai târziu aveam să aflu că cel care a semnat scenariul acestei capodopere cinematografice (nu spun cuvinte mari) este unul dintre cei mai importanţi exponenţi ai marii literaturii, cum îmi place să-i spun. Un scriitor prolific, un autor care a izbutit prin vasta sa operă să „înstruţeze” modernitatea cu „flori” literare inimitabile. Se vorbea în vremea post-decembristă despre acest literator cum că a scris puţin mai mult decât Sadoveanu sau că scrierile lui se înscriu în
Citeste tot pe
Revista Teatrală Radio
