Sunt texte / spectacole / picturi de care te îndrăgosteşti la prima vedere, care te surprind sau te cuceresc prin excelenţă. Sunt altele care abia la a doua, a treia întîlnire îşi arată farmecul sau sensul. La piesa lui Mimi Brănescu Dumnezeul de a doua zi, prima senzaţie a fost de antipatie. În montarea lui Marcel Ţop la Teatrul de Comedie, textul cu tot cu spectacol s-a dovedit a fi un talmeş-balmeş cu scriitură realistă, expresionistă şi aberantă-onirică, cu multiple gaguri ridicole de tip divertisment tv, într-o scenografie haotică şi incomodă atît pentru actori, cît şi pentru spectatori. Nici interpretarea penibilă a lui Claudiu Bleonţ, actor talentat, decăzut într-un cabotinism insuportabil de enervant şi previzibil, nu a ajutat. Reluat la Teatrul Act, în regia lui Claudiu Goga, într-un program de dramaturgie contemporană românească dedicat lui Mimi Brănescu, textului i s-a oferit practic, o a doua şansă.
Primul lucru care uimeşte în
Citeste tot pe
Agenda LiterNet
