editeaza

• 1
• 2
• 3

• Afrimiada de Cristina Modreanu sursa: Ziarul de duminică
  Dupa ce a atras atentia asupra lui prin curajoasa "transare" a unor clasici turnati in forme acut contemporane, Radu Afrim s-a oprit tot mai des asupra unor texte scrise recent, provenind din culturi diferite, dar care par in spectacolele lui privite printr-o lentila comuna. Fie ca e vorba despre bolnavii dintr-un spital interbelic, ca in "Inimi cicatrizate" dupa Max Blecher (Teatrul Dramatic Constanta), fie despre rusii dintr-un cartier sarac din "Plastilina" de Vasili Sigarev (Teatrul "Toma Caragiu" Ploiesti), fie despre italienii traind intr-un colt uitat de lume din "Boala familiei M" de Fausto Paravidino (Teatrul National Timisoara), fie ca sunt oameni pierduti in jungla urbana si cautand stangaci sa se regaseasca, precum aceia din "And Bjorg, of course", a norvegianului Thorvaldur Thorsteinsson (Teatrul "Toma Caragiu" din Ploiesti) sau din "Lucia patineaza" a georgienei Lucia Sintjia Cernautskaia, despre care am vorbit pe larg saptamana trecuta, fie ca sunt tineri ce nu-si
  Citeste tot pe Ziarul de duminică
• Mi-aş dori să moară toţi odată cu mine... de Răzvan Zvălog sursa: Port.ro
  Întoarcerea fiului risipitor, ca într-un fel de junglă populată de figuri care nu par oameni, ci mai degrabă subconştienturi afişate, obsesii şi complexe, traume vii. Şi totuşi sunt de-ai noştri, nici mai mult nici mai puţin, cum s-ar zice "în carne şi oase". Îi recunoşti, nu după râsul isteric care nu îţi e tipic, nu după lungile poveşti despre plimbarea de duminică, nu după mişcările coregrafice în care îşi desfăşoară actele sexuale, pe fond roşu, cu inimi (cicatrizate, mă întreb). Dar îi recunoşti, îi ai în familie, îţi sunt prieteni, cunoştinţe, îi vezi la TV, sunt oameni.
  Aşadar, nu doar o călătorie în spaţiul interior al unor oameni, cât mai ales una în interiorul propriului fel de a vedea lumea când e pe sfârşite: "Mă simt iubit în viaţă aşa cum ai vrea să fii iubit mort" spune personajul interpretat de Cristi Balint. Probabil că atunci când ştii că mai ai puţin şi mori, te simţi deja mort.
  Nu doar o
  Citeste tot pe Port.ro
• E chiar sfârşitul lumii de Mircea Ghiţulescu sursa: Revista Drama
  Prima întâlnire cu dramaturgia mult lăudatului Jean Luc Lagarce mediată de Teatrul Odeon a fost o mare decepţie. Al doilea Koltes al Franţei în ultimul sfert de veac ca şi cum nu ajungea unul), Lagarce este acuzat de genialitate pe baza certificatului de deces. A murit relativ tânăr, la 38 de ani, de aceeaşi boală care l-a răpus şi pe Koltes, sida, pe care binevoitorii o transformă în boală a geniilor, ca pe vremuri tuberculoza, deşi aceasta alegea mai bine geniile decă ne gândim la Georg Buchner. „Louis c’est moi“ ar putea sune Lagarce ca Flaubert cândva, pentru că personajul principal al dramei, Louis, nu este un alter ego al autorului ci autorul însuşi care încearcă să pună în dialog certitudinea morţii proprii, curios să ştie ce vor face apropiaţii după moartea lui. Un motiv în plus să-şi revadă familia – mamă, frate, cumnată, soră – demult ignorată. Pe acest subiect pe cât de melodramatic pe atât de dificil, Lagarce scrie o
  Citeste tot pe Revista Drama
• O mare de calm - E doar sfîrşitul lumii de Patricia Bădulescu sursa: Ageda LiterNet
  Să înaintăm în bloc compact, implacabil, de mînă. Cu orice preţ şi mai presus de orice, să formăm o entitate. Înafara acestei reguli simple nu există supravieţuire. În afara acestei reguli vom orbecăi neîncetat, ne vom lovi de obiecte, corpurile noastre ne vor mărturisi vulnerabilitatea, vom muri. Fără să înţelegem nimic.
  E doar sfîrşitul lumii, aşa se numeşte spectacolul lui Radu Afrim. Dar cărei interogaţii îi răspunde acest titlu care afirmă, care constată? "Ce se întîmplă? Nu înţeleg nimic." "E doar sfîrşitul lumii.", îţi va răspunde o voce anonimă, o voce din marea asta de calm care s-a lăsat. Această mare de linişte, de resemnare, al cărei reflux ne poartă acum, cînd am ajuns la capătul puterilor. Fără să înţelegem.
  Un rătăcit prin lume se întoarce acasă. Are 32 de ani şi ştie că în curînd va muri. Îşi va fi Mesager, aşa ne spune, monologînd de pe marginea scenei şi a propriei sale vieţi. Pentru că încă
  Citeste tot pe Ageda LiterNet
• Toate fricile lumii - E doar sfârşitul lumii de Alina Muşatoiu sursa: Agenda LiterNet
  Dacă aş fi ştiut dinainte cum o să mă simt după E doar sfârşitul lumii, mi-aş fi dat seama că-mi trebuie ceva curaj ca s-o văd. E vorba despre toate fricile - în special cea de tine şi apoi de cei apropiaţi -, de anxietate şi distanţă, calcifierea sufletului care ţipă după căldură şi apropiere umană şi care totuşi nu te lasă să fii sincer, relaxat şi deschis, deşi ai atâta nevoie de asta.
  În momentul în care îţi dai seama că vei muri curând, iar toată viaţa ai încercat tot felul de scamatorii, de agitaţii, de sex în trei în încercarea disperată de a simţi ceva dragoste (teoretic, dragostea ar trebui să crească direct proporţional cu numărul persoanelor,nu?...), că pur şi simplu te-ai izolat, crezând că ceilalţi nu te iubesc sau că pur şi simplu tu nu meriţi să fii iubit... şi ai trăit într-o bulă în care totul e haos şi durere ("am ceva cu mintea ta, e cuşca ta"), repet, când îţi dai seama de toate astea şi încă
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Cum ne petrecem sfârşitul lumii? de Cristina Modreanu sursa: Gândul
  Jucării de tot felul cad din cer, parcă aruncate de cineva la gunoi sau poate proiectate în amintirea celui ce se întoarce acasă. Povestea pe care o spune cel mai nou spectacol marca Radu Afrim – „E doar sfârşitul lumii” de Jean-Luc Lagarce – este una cât se poate de dureroasă. S-ar putea să suportaţi cu greu ideea unei ultime întâlniri a tânărului de 32 de ani, care ştie că va muri, cu familia lui pe care n-a mai vizitat-o de mult. Teama sărind afară în puseuri şi resemnarea de suprafaţă se împletesc în fiinţa lui Louis, care caută printre cei dragi un sprijin, uitând că s-a îndepărtat de ei tocmai fiindcă nu-l găsea. E mai mult decât o întoarcere acasă, e un fel de judecată de apoi pe care el o suportă cu stoicism, primind în faţă, ca pe nişte pumni, brutalitatea fratelui, dragostea mamei şi disperarea surorii. Toţi îi reproşează ceva: răceala, indiferenţa, plecarea, lipsa de tandreţe, dar nimeni nu reuşeşte să-i şi dea
  Citeste tot pe Gândul
• Radu Afrim bombardeaza seducator simturile spectatorilor de Andra Matzal sursa: Cotidianul
  Cea mai recenta premiera a regizorului, "E doar sfirsitul lumii", a avut loc joi, la Odeon.
  Spectacolul "E doar sfirsitul lumii" te tine pentru doua ore cu sufletul la gura, precipitindu-ti respiratia, pentru ca mai apoi sa te restabilizeze, doar pentru a o lua de la capat. Nu pentru ca ai vrea sa ajungi mai repede la deznodamint, ci pentru ca fiecare scena a piesei te poarta intr-o alta lume, prin "vehicule" diferite. Este povestea unui tinar de aproape treizeci si doi de ani, care afla ca va muri in mai putin de un an si care se hotaraste sa faca o vizita familiei sale, pe care nu o mai vazuse de foarte mult timp.
  Motivul pentru care vrea sa ii revada este acela de a le comunica vestea, pentru "a da impresia ca este responsabil de sine insusi". Actiunea piesei se desfasoara intr-o singura zi, urmarind interactiunile dintre personaje: Louis, mama sa, sora sa, fratele sau si sotia acestuia.
  Chiar de la intrarea in sala de teatru esti confiscat vizual: trei trupuri carora le
  Citeste tot pe Cotidianul