editeaza

• 1
• 2

• Împărăteasa Maia şi Iordache cel Mare de Dan Boicea sursa: Adevărul literar și artistic
  Spectacolul "Ecaterina cea Mare" are premiera mâine, la Teatrul Naţional din Bucureşti Maia Morgenstern este împărăteasă, iar Ştefan Iordache, general. George Bernard Shaw a scris
  Spectacolul "Ecaterina cea Mare" are premiera mâine, la Teatrul Naţional din Bucureşti
  Maia Morgenstern este împărăteasă, iar Ştefan Iordache, general. George Bernard Shaw a scris piesa "Ecaterina cea Mare", Cornel Todea a regizat-o. Iar publicul o va putea vedea în această stagiune, la Teatrul Naţional din Bucureşti. Premiera are loc mâine-seară, de la ora 19.00, la Sala Amfiteatru.
  Nemaimontată vreodată în România, piesa deschide pe scenă o lume spectaculoasă, cu intrigi de curte şi iubiri intense. Actriţa Maia Morgenstern va da viaţă celebrei împărătese a Rusiei, Ecaterina a II-a, într-un spectacol plin de haz şi mici frivolităţi, dar fără a depăşi limita bunului gust, după cum declară regizorul Cornel Todea.
  ”Ecaterina cea Mare" este o piesă cu
  Citeste tot pe Adevărul literar și artistic
• Ecaterina cea Mare de Cristiana Gavrilă sursa: Time Out
  Acest spectacol a fost gândit să fie o “lovitură de casă”, iar cu două nume ca Ştefan Iordache şi Maia Morgenstern pe afiş, nici nu mai contează rezultatul, scopul oricum este atins. Din păcate, chiar dacă sala este arhiplină, iar biletele “vânate” cu mult timp înainte, spectatorul pleacă dezamăgit. Pentru că aştepţi cel puţin două recitaluri actoriceşti, cum promit, de obicei, spectacolele gândite în jurul unor mari actori. Din păcate, ceea ce se întâmplă pe scena Naţionalului trădează această reţetă, pe care probabil că s-a bazat şi regizorul Cornel Todea.
  Piesa lui George Bernard Shaw, o premieră absolută în România, nu urmăreşte adevărul istoric, ci parodiază trăsăturile ţarinei Ecaterina cea Mare (Maia Morgenstern), ale ruşilor şi chiar ale englezilor. Căpitanul englez (interpretat într-un comic savuros de Silviu Biriş) vine la curtea ţarinei cu intenţia de a-i vorbi personal. Îl întâlneşte pe Prinţul Potemkin
  Citeste tot pe Time Out
• Motiv de bucurie: recitalul actoricesc de Maria Sârbu sursa: Jurnalul Național
  Piesa “Ecaterina cea Mare” de Bernard Shaw, jucată puţin în lume, a avut premiera pe ţară duminică la Teatrul Naţional din Bucureşti. O altă montare, realizată după celebrul text “Retro” al lui Alexandr Galin, a văzut lumina rampei la Teatrul Nottara. Miza acestora este recitalul actoricesc.
  Piesa “Ecaterina cea Mare” de Bernard Shaw, jucată puţin în lume, a avut premiera pe ţară duminică la Teatrul Naţional din Bucureşti. O altă montare, realizată după celebrul text “Retro” al lui Alexandr Galin, a văzut lumina rampei la Teatrul Nottara. Miza acestora este recitalul actoricesc.
  Spectacolul de la Naţionalul bucureştean, regizat de Cornel Todea, aduce în faţa publicului de la Sala Amfiteatru două nume grele – Ştefan Iordache şi Maia Morgenstern. Este evident că s-a contat pe recitalurile celor doi. Piesa – un scheci ingenios al lui Shaw despre viaţa din Palatul de Iarnă al Ţarinei Ecaterina II scris cu 95 de ani în urmă –
  Citeste tot pe Jurnalul Național
• Mari actori, mare eşec de Cristina Modreanu sursa: Gândul
  Replicile lui Bernard Shaw mai salvează câte ceva din această mostră de teatru comercial în sensul rău al cuvântului
  Cele mai multe eşecuri în artă sunt repede trecute cu vederea. Dacă n-au miză mare, lumea le uită repede, iar autorii lor se resemnează, trecând rapid spre alte încercări. Dar când aduni laolaltă mari nume într-o distribuţie, tocmai pentru a da mai multă strălucire unui spectacol, cu cât sunt mai mari numele, cu atât va răsuna mai tare eşecul. Este exact ceea ce se întâmplă cu noul spectacol al Teatrului Naţional din Bucureşti, „Ecaterina cea mare” de Bernard Shaw, în regia lui Cornel Todea.
  Probabil că spectatorii nu vor lipsi niciodată din sală atât timp cât pe afiş se află numele Ştefan Iordache şi Maia Morgenstern. E foarte bine, scopul acestei cronici nu este să ţină oamenii departe de teatru, ci doar să-i avertizeze asupra a ceea ce vor găsi înăuntru. Iar înăuntru, mai exact la sala Amfiteatru a TNB,
  Citeste tot pe Gândul
• Ecaterina moare ca toti ceilalti de Silvia Năstase sursa: Ziarul de duminică
  Si in cazul ei, omul din spatele personajului istoric este obligat sa poarte povara legendei (asa cum a fost ea construita, selectiv si subiectiv), dar, cand el nu reuseste, cronicarii sunt cei care curata gloria de mirosurile pestilentiale si, totodata, cei care-i indeparteaza depunerile noroioase, lasand-o stralucitoare si capabila sa raspandeasca parfumul cel mai placut.
  In fapt, actiunile sangeroase, adulterul, manipularile, crimele si duplicitatea au reprezentat adesea metodele prin care Ecaterina si-a putut pune in aplicare masurile sociale si diplomatice iluministe, dar, cum puterea absoluta isi gaseste justificarea in sine insasi, nu in mijloacele prin care a fost dobandita, ele, mijloacele, sunt trecute la capitolul de curiozitati ale istoriei.
  Pe George Bernard Shaw nu l-au interesat, atunci cand a scris Ecaterina cea Mare, triumfurile politice, economice ori militare ale tarinei, pentru ca el aducea in scena nu personajul istoric demn de slava, ci un intreg mecanism al
  Citeste tot pe Ziarul de duminică
• Mitocănie imperială de Magdalena Boiangiu sursa: Adevărul
  Dialogul între nimfomana Ecaterina cea Mare şi beţivanul conte Potiomkin, servit pe scena Naţionalului bucureştean, e menit să-i atragă şi pe cei care vor pur şi simplu să se amuze şi pe cei convinşi că participă la un act de cultură.
  Pentru un om cu un trai greu, nevoit la tot felul de compromisuri ca să menţină aparenţele, amănuntele sordide despre viaţa zilnică a conducătorilor sunt o nesecată sursă de satisfacţie.
  Ei o duc bine în lux şi se dedau desfrâului, nu pentru că merită, nu pentru că sunt mai buni, ci pentru că sunt mai norocoşi şi capriciile norocului nu sunt recepţionate ca o nedreptate. De acest reflex atât de uman se foloseşte nu doar presa de scandal, ci, jucând pe gustul popular, şi un dramaturg subtil ca George Bernard Shaw. Se spune că nimeni nu poate rămâne rege în faţa valetului său, iar reducerea unui public captiv la condiţia de spectator-slugă nu a născut nicăieri reacţii de respingere.
  Ca bonus,
  Citeste tot pe Adevărul
• O păcăleală! de Ileana Lucaciu sursa: România Liberă
  Spectacolul este indicat celor care adora brand-ul "Vacanta Mare". Gazduit fiind de National, cu actori de renume, "Ecaterina cea Mare", si prin titlu si autor - Bernard Shaw -, pacaleste pe cei ce spera la o comedie rafinata, dar si pe fanii "Vacantei" care cred ca asista la un act cultural.
  Pacaleala acestui spectacol porneste si de la Bernard Shaw. Dramaturgul, cu o consistenta opera, a inregistrat succese memorabile si pe scenele noastre cu "Pygmalion", "Profesiunea doamnei Waren", "Discipolul diavolului" sau "Cezar si Cleopatra". Dar... "Ecaterina cea Mare", scrisa in 1913, a fost considerata, de multi exegeti ai lui Shaw, "un flecustet", cum recunoaste si autorul. Nu si-a dorit sa prezinte in piesa sa evolutia a doua personalitati politice de marca din istoria Rusiei - Ecaterina cea Mare si Potemkin -, ci a atacat cu cinism posibila intimitate a unor stapani ai puterii ce "au fost comedianti sentimentali". Dramaturgul mai recunoaste ca "Nu voi pretinde ca am intentionat sa
  Citeste tot pe România Liberă
• Împărăteasa desculţă sau joaca de-a Ecaterina de Liviu Ornea sursa: Observator Cultural
  Într-adevăr, o joacă e piesa aceasta a lui George Bernard Shaw, o farsă. S-o fi amuzat şi el cînd a comis-o, s-au amuzat acum, cu siguranţă, actorii care i-au dat viaţă, pentru prima oară în româneşte, pe scena Naţionalului bucureştean. Nu e o piesă istorică, nu se vrea o reconstrucţie fidelă a epocii; nici text filozofic nu e, pretenţii foarte mari nu afişează – deşi, pe alocuri, parcă se semeţeşte un pic. E o satiră politică sănătoasă, o luare în răspăr a falşilor liberali ai epocii autorului, uşor de extrapolat la vremurile mai apropiate nouă, e şi o suculentă satiră de moravuri (mai ales sexuale) ale „lumii bune“, la fel de uşor de extins la orice epocă (ceea ce regizor şi actori întreprind cu voioşie şi aplomb).
  
  
  De fapt, în farsa aceasta nu se întîmplă nimic, nu există o tramă propriu-zisă. Un căpitan englez (Silviu Biriş) se prezintă la Prinţul Potemkin (Ştefan Iordache) şi-l roagă pe acesta să-i
  Citeste tot pe Observator Cultural