Este cum nu se poate mai posibil ca spectatorii premierei absolute a spectacolului cu piesa Edmond să se fi întrebat care au fost cauzele neaşteptate revoltei cu efecte destructive a personajului principal creat, în 1982, de dramaturgul David Mamet.
Edmond Burke era un individ de condiţie socială medie, ajuns foarte aproape de vârsta critică (40 de ani). Nici bogat, nici sărac, nici urât, nici frumos. Prin excelenţă, omul oarecare. Expresia tipului funcţionarului riguros. Edmond era de profesie contabil, avea, aşadar, o ocupaţie marcată strict de disciplină, de refuzul nu doar al revoltelor, ci şi al exuberanţelor inutile. Punctual, disciplinat, şters, intens preocupat de îndeplinirea conştiincioasă a sarcinilor de serviciu. Edmond se trezea zilnic la oră fixă, alerga robotic printr-un oraş suprapopulat şi agresat de sunete diverse, de semeni care, la fel ca el, nu băgau pe nimeni în seamă. Parcă sufereau de o formă primară de autism. La rigoare,
Citeste tot pe
Adevărul