editeaza

• Lecţii de teatru şi de generozitate Citeste mai mult: adev.ro/og8qvm de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  Paul Zindel a scris Efectul razelor gamma asupra crăiţelor lunatice în 1964, iar titlul a devenit unul de referinţă în clipa în care a piesa a devenit scenariu pentru un film celebru regizat de Paul Newmann. În spaţiul teatral românesc piesa a ajuns cu o oarecare întârziere, doar în 1977, graţie unui admirabil spectacol montat de marea regizoare Cătălina Buzoianu la Teatrul Mic. Atunci a fost preferat titlul Efectul razelor gama asupra anemonelor. A fost vorba, fără doar şi poate, despre ceea ce astăzi am numi un spectacol-cult. Nici nu putea să fie altfel de vreme ce regizoarea a avut şi ideea, şi şansa de a alcătui o distribuţie imbatabilă. Dominantă de imensa, copleşitoarea personalitate a extraordinarei Olga Tudorache care, la rându-i, a avut şi generozitatea, şi înţelepciunea de a împărţi propriul succes cu două dintre studentele domniei-sale- Rodica Negrea (excepţională în Tilly) şi Adriana Şchiopu, lor alăturându-li-se Ioana
  Citeste tot pe Adevărul
• „Efectul razelor gamma asupra crăiţelor lunatice” şi al iubirii asupra fricii de Alina Epingeac sursa: Yorick
  Dreptul la viaţă e girat de graţia divină şi apărat de legi ale oamenilor. Nimeni nu garantează, din păcate, şi dreptul la fericire. Trăieşti, aşa cum te pricepi mai bine, cum îţi este dat de soartă şi permis de context. Visezi atât cât ai curaj şi de prea puţine ori îndrăzneşti să ridici privirea spre soare. Fericirea devine încet-încet umbra unei speranţe; realitatea te învaţă cu răbdare să accepţi înfrângeri şi tristeţi şi îţi dă toate motivele să uiţi că te-ai născut pentru a fi fericit. Dar, din când în când, se întâmplă miracole. Şi atunci sufletul cel deprins cu frica îşi deschide ochii, lacrimi rotunde şi calde se rostogolesc şi în căderea lor udă câteva seminţe de crăiţe lunatice. Florile galbene şi creţe sunt semnul fericirii care stă în lucruri simple. În bucuria de a fi, atunci când uiţi cine.
  „Efectul razelor gamma asupra crăiţelor lunatice” de Paul Zindel montat de Mariana Cămărăşan la noua
  Citeste tot pe Yorick
• „Efectul razelor gama…” și lecția despre suferință de Dana Ionescu sursa: Yorick
  Din agitații și spectaculoșii ani ’60, cu bunele și relele lor, a mai ieșit la iveală o piesă în Bucureștiul anului 2016. Din dramaturgia uitată, chiar dacă nu epuizată a epocii, o regizoare, Mariana Cămărășan, ale cărei spectacole nu au trecut niciodată neobservate, a scos o bijuterie, a vrut să-i arate strălucirea și a reușit.
  Grație spectacolului pe care l-a montat recent la Teatrul Metropolis, cu o distribuție care îi cucerește și pe spectatorii recenți, și pe cei cu state vechi, artista merge cu maturitate mai departe. Nu, nu câștigă un nou teritoriu, căci a mai făcut teatru realist-psihologic, ci încă un nivel de profunzime. „Efectul razelor gama asupra crăițelor lunatice” de Paul Zinder este, de fapt, singurul text al autorului american cunoscut, să spunem așa, în România. E doar un fel de-a spune, căci, în afară de legendarul spectacol montat la Teatrul Mic în 1978, bijuteria a fost expusă prea rar în România.
  Citeste tot pe Yorick
• Crăițele lunatice suntem noi de Monica Andronescu sursa: Yorick
  „Efectul razelor gama asupra anemonelor”, pus în scenă de Cătălina Buzoianu, cu Olga Tudorache în rolul principal și care a avut premiera cu un an înainte să mă nasc, e unul dintre acele spectacole-legendă pe care regreți că le-ai ratat. După Revoluție, textul lui Paul Zindel a fost mai degrabă ocolit de regizorii români, istoria înregistrând doar câteva încercări, însă nimic notabil.
  Piesa, pentru care Paul Zindel a câștigat un premiu Pulitzer, a fost un mare succes al timpului ei, adică în anii ’70, și respectă destul de bine canoanele și cerințele publicului din epocă, dând și astăzi dovadă de o actualitate incontestabilă. Astăzi, când, totuși, astfel de texte tributare teatrului psihologic se regăsesc rar pe afișele teatrelor care caută o sincronizare, nu întotdeauna benefică și nu întotdeauna justificată, mai degrabă formală, cu probleme inventate de acest nou început de mileniu. Între montări rare cu Shakespeare,
  Citeste tot pe Yorick
• Când coliviile-nfloresc de Răzvana Niţă sursa: Port.ro
  Lemn. Revolta neputincioasă a câte unui cui ruginit. A fi pentru a povesti ce ai fi putut fi. Dimineţi glorioase cu muzica balului absolvirii şi ceai îndulcit cu miere. Împreună. Trei insule peste care adie aceeaşi briză, deşi marea e departe. Atât de departe încât nici nu ai putea băga mâna în foc că există. O colivie peste care un zeu mărinimos a aruncat o perdea de seminţe. Şi ele au rodit, au explodat în flori, cea mai spectaculoasă exoplozie atomică. A împărtăşi, a ispăşi, a învia.
  Chiar mă gândeam de ce textul lui Paul Zindel se montează atât de rar. Acum ştiu. E complicat, trebuie să îţi fie clar ce vrei cu el, să-l asumi şi să găseşti actriţe cu personalitate care să-l transmită. Nu e prima dată când mi se întâmplă la spectacolele Marianei Cămărăşan să mă emoţionez până la lacrimi. Dar nu e vorba de plânsul penibil şi steril de telenovelă sau fapt divers, este emoţia în faţa reuşitei estetice.
  Citeste tot pe Port.ro
• The limit is the sky! de Mihai Brezeanu sursa: Agenda LiterNet
  Până de curând, era cunoscut, în româneşte, ca Efectul razelor gamma asupra anemonelor. Filmul lui Paul Newman din 1972 (în care şi-a distribuit soţia, pe Joanne Woodward, şi pe una dintre fiice, Nell Potts), spectacolul Cătălinei Buzoianu din 1977, de la Teatrul Mic, cu Olga Tudorache, Rodica Negrea, Adriana Şchiopu, Monica Mihăescu. În traducerea Iuliei Necară, textul din 1964 al americanului Paul Zindel (pentru care a primit Pulitzer-ul 7 ani mai târziu) a devenit Efectul razelor gamma asupra crăiţelor lunatice, titlul montării realizate de Mariana Cămărăşan la Metropolis, în debutul lui 2016. Cu Oana Pellea, Cristina Casian, Florina Gleznea şi Alexandrina Halic. În scenografia lui Valentin Turturică, sub, deasupra, prin luminile lui Ştefan Vasilescu.
  Oamenii, echipa, familia din N(aum), plus Gleznea şi Halic. Tot la Metropolis, dar în noua sala Amfiteatru. Cum intri, în dreapta. La parterul clădirii aceleia cu aer de Barcelona, născută cumva,
  Citeste tot pe Agenda LiterNet