De la distanta secolelor, epoca elisabetana si personajul ei central, faimoasa regina Elisabeta, devin pentru Paul Foster, autorul cunoscutei piese cu acest titlu, un bun pretext de a reflecta asupra adevaratelor si falselor idealuri pe care istoria le pune uneori pe seama unor conducatori, facindu-i idoli. Textul sau, cu o cariera internationala surprinzatoare, nu genereaza, insa, o dezbatere de idei, ci o viziune caricaturala, ironica, cum se exprima un critic englez. Rezulta multe invataminte pentru cititorii si spectatorii contemporani, inclinati si asa sa ia peste picior retorica istoriei, prin prisma sentimentului desertaciunii ce se instaleaza tot mai acut in lumea de azi. Omenirea pare sa nu mai doreasca sa-si asume experientele, fie si exemplare, ale trecutului, decit ca simple jocuri ale vanitatii umane. Asa a ajuns sa se nasca si legenda secolului Renasterii elisabetane pe care Paul Foster o demitizeaza acum, compunind din fragmente de biografie portretul unei femei aprige,
Citeste tot pe
Observator Cultural
