editeaza

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5
• 6
• 7

• Spectacolele de teatru ale anului 2006 de Cristina Modreanu sursa: Dilema Veche
  Avem un avangardist dedicat în teatrul românesc, un fel de Robert Wilson sută la sută românesc, dar în mod ciudat ne e destul de greu să-l identificăm ca atare, tocmai fiindcă e greu de inclus în vreo categorie, fiind el însuşi una: "categoria Alexandru Tocilescu". Ceea ce mă fascinează pe mine în opera lui Tocilescu este libertatea deplină pe care şi-o ia artistul, provocarea ce vine firesc din creaţia lui, fără ca autorul să se fi chinuit să o construiască în termeni epatanţi. Iar provocarea autentică e un lucru rar în lumea (artistică) de azi. În plus, Tocilescu se comportă ca un artist al lumii, refuzînd să-şi "acordeze chitara" după ritmurile de la Bucureşti, nu întotdeauna foarte noi, şi inovînd prin raportare la propriile criterii. Nu toate spectacolele create de el produc impresii la fel de puternice, dar cea mai nouă producţie semnată de Alexandru Tocilescu, Elisaveta Bam, la Teatrul "Bulandra", este, după mine, evenimentul anului
  Citeste tot pe Dilema Veche
• Alexandru Tocilescu porneste revolutia muzicalo-teatrala de Cristina Modreanu sursa: Gândul
  "Nu e teatru muzical!", a exclamat regizorul Alexandru Tocilescu inca de la inceputul conferintei de presa de marti, de la Bulandra, pentru ca lucrurile sa fie clare din prima clipa. "Nu e teatru muzical!", a exclamat regizorul Alexandru Tocilescu inca de la inceputul conferintei de presa de marti, de la Bulandra, pentru ca lucrurile sa fie clare din prima clipa. Era vorba despre lansarea programului Bulandra Pro Musica, care se deschide in aceasta saptamana cu premiera spectacolului Elizaveta Bam, dupa Daniil Harms, "pus in pagina" intr-o forma ce are toate sansele sa revolutioneze limbajul teatral. Atras de text, dar dorind sa-i dea o forma mai accesibila publicului, Tocilescu a cooptat in echipa o tanara compozitoare, Irinel Anghel, care a creat o opera bufa. Aceasta va fi cantata de cei sase actori din distributie - Crina Muresan, Mihai Constantin, Virginia Mirea, Vlad Ivanov, Serban Cellea si Irina Petrescu -, care au fost alesi in functie de calitatile lor vocale. De ce opera?
  Citeste tot pe Gândul
• Cronica de teatru:"Elisaveta Bam" de Simona Chitan sursa: Evenimentul Zilei
  La Sala „Izvor” a Teatrului „Bulandra”, regizorul Alexandru Tocilescu a montat o opera bufa, dupa un text de Daniil Harms. Piesa, ce face parte din proiectul „Bulandra per musica”, este cantata de la inceput pana la sfarsit.
  Spectacolul, in care convietuiesc muzica, dansul si teatrul, sta sub semnul sincretismului, intr-o montare postmoderna, ce a costat sapte miliarde de lei vechi.
  Scenografia, somptuoasa si stralucitoare, este semnata de Dragos Buhagiar. Imbracati in costume albe, membrii ansamblului Pro Contemporania, un grup de sapte muzicieni din care face parte si compozitoarea Irinel Anghel, stau de o parte si de alta a scenei, cu instrumentele lor.
  Ei canta live, intr-un amalgam perfect, pasaje cunoscute de clasic, blues, rock sau cazacioc. Crina Muresan intra in rolul Elizavetei Bam, Vlad Ivanov si Serban Cellea in rolul a doi calai ce vin s-o aresteze pe eroina, Mihai Constantin si Virginia Mirea sunt parintii Elizavetei, iar Irina Petrescu joaca rolul unei
  Citeste tot pe Evenimentul Zilei
• "Elizaveta Bam", un spectacol în care nimicul este artă de Dan Boicea sursa: Adevărul literar și artistic
  Cum se descrie spectacolul "Elizaveta Bam", de la Teatrul Bulandra. Un spectacol din care nu înţelegi o boabă şi în care singura certitudine este o replică a unui personaj: "27x3=81". Opera bufă
  descrie spectacolul "Elizaveta Bam", de la Teatrul Bulandra.
  Un spectacol din care nu înţelegi o boabă şi în care singura certitudine este o replică a unui personaj: "27x3=81". Opera bufă realizată de Irinel Anghel după un text de Daniil Harms este un adevărat test de răbdare pentru spectatorii obişnuiţi cu montări previzibile. Piesa regizată de Alexandru Tocilescu este un cifru imposibil de rezolvat, o mixtură de simboluri care se anulează reciproc. Un spectacol care vorbeşte despre nimic, o aglomeraţie de replici fără noimă, al căror scop este să nu ducă nicăieri. De fapt, nonsensul este, în sine, o formă de artă pe care a generat-o Daniil Harms: un text vizionar, menit să dezvăluie absurdul lumii, absurdul unei utopii, comunismul. Sau poate că nu!
  Citeste tot pe Adevărul literar și artistic
• Codul lui Harms de Marina Constantinescu sursa: România literară
  Prin 2000, m-am întîlnit cu profesorul Emil Iordache pe Calea Victoriei, în apropierea redacţiei. Nu-mi amintesc deloc de ce eram pe jos şi nu cu maşina - lucru cu totul neobişnuit la mine. Ştiu doar că era căldură mare. Caniculă, de-a dreptul. Asfaltul fierbea, se topea, scotea aburi ciudaţi, în plină zi. Lumina era atît de strălucitoare, încît totul în jur părea ca un film supraexpus, în care imaginile sînt arse. Nimeni pe stradă. Nimeni, nimeni. Cînd, mă trezesc, sub pălăria mea cu boruri mari, cu un zîmbet cald, dintr-o barbă încercată de căldură: profesorul nostru, Emil Iordache, cu care discutam în facultate vrute şi nevrute, întotdeauna pe holuri întunecate - şi, uneori, prea răcoroase. Nu l-am avut nici la curs, nici la seminar. Cu toate astea, am învăţat cîte ceva de la domnia sa. Documentat cu asupra de măsură, hîtru, mereu cu un aer conspirativ, doldora de poveşti fascinante, Emil Ionescu a fost o prezenţă discretă,
  Citeste tot pe România literară
• De ce mi-a plăcut Elisaveta Bam? de Luminiţa Voina-Răuţ sursa: România literară
  Sublimi, ochii nu se pot dezlipi de pe ei. Sunt instrumentiştii: îmbrăcaţi în alb, purtând pălăriuţe aidoma personajelor din preajma lui Hercule Poirot, fiecare interpret, bine ales de Irinel Anghel are un har aparte; Dumnezeule, cum cântă vioara, cum intră percuţia, cum se aude chitara electrică, ce face violoncelul şi tuba şi clarinetul şi saxofonul şi trompeta! Şi nu-i totul cântec, interpreţii intră chiar în pielea actorilor: îşi şterg instrumentele de stropii imaginari de ploaie, privesc languros în ochii de mireasă ai Elisavetei Bam. Muzica, ritmul ei, frenezia cu care se schimbă registrul, te fac să vibrezi continuu, să aştepţi cu încântare şi sufletul la gură următoarea partitură. Apoi jocul actorilor. Într-un suprarealism magic, într-o lume codificată în care lipseşte cheia codului, vorba lui Mircea Cărtărescu, nu trebuie să cauţi înţelesuri ascunse. Cuvintele sunt rostite de-a valma, într-un fel de dicteu automat,
  Citeste tot pe România literară
• Cantecul fricii de Cristina Modreanu sursa: Gândul
  In fond, aceasta femeie tanara luptand cu amenintari nevazute intrupeaza starea acuta de frica, resimtita de Harms, ca si de atatia alti intelectuali ai vremii lui, in plina instalare a regimului sovietic.
  Teatrul asa cum il face Alexandru Tocilescu este adesea sinonim cu surpriza, asa incat, chiar daca in universul spectacolelor lui muzica a jucat intotdeauna un rol important, nu poti sa nu fii surprins sa descoperi in cel mai recent dintre ele, Elizaveta Bam, la Bulandra, o opera bufa, construita prin topirea textului de numai cateva pagini intr-un "sos" gatit cu arta, cu ingrediente populare amestecate sofisticat si servite impecabil. Asociindu-se cu profesionisti ai muzicii contemporane - Irinel Anghel a scris opera, iar Ansamblul Pro Contemporania si Corul Accoustic o interpreteaza impreuna cu actorii -, regizorul a dat curs unei intuitii juste, care l-a indemnat sa aduca in scena cantecul fricii, in loc sa ne explice cu mijloace strict teatrale conditia personajului inventat de
  Citeste tot pe Gândul
• Trilogia comunismului de Iulia Popovici sursa: Ziua
  Regizorul Alexandru Tocilescu (familiar numit Toca, inclusiv de cei care nu-l cunosc foarte bine, dar se trag de sireturi cu personalitatile, cam tot aceiasi care-i spun lui Ion Caramitru Pino) monteaza de doi ani doar spectacole a caror tema, explicita sau implicita, sunt viata si substanta comunismului. Asa au aparut "O zi din viata lui Nicolae Ceausescu", pe scena de la Mic, "Comedie rosie" la National si, acum, "Elizaveta Bam" la Bulandra. Primele doua aveau drept autori dramaturgi romani, mai mult (Constantin Turturica, in "Comedie...") sau mai putin (Dinulescu, autorul lui "Nicolae Ceausescu") talentati, "Elizaveta Bam" il are drept parinte pe avangardistul rus al anilor '30, Daniil Harms, acuzat de defetism si decedat intr-o inchisoare stalinista in 1942. (Memento: Alexandru Tocilescu a pus in scena, cu niste ani in urma, un alt dificil text de avangarda, "Poate Eleonora" de Gellu Naum, si are o intelegere rara pentru respectivul gen de scrieri, pe care le decorticheaza mult
  Citeste tot pe Ziua
• Act pur de narcisism - Elizaveta Bam de Liviu Ornea sursa: Teatrul Azi
  Am văzut, la Teatrul Bulandra, un spectacol care m-a pus pe gînduri, Elizaveta Bam, de Alexandru Tocilescu. Rîndurile care urmează nu constituie o cronică propriu-zis, ci exprimă, mai degrabă, perplexitatea mea în faţa unui fapt artistic pe care nu-l înţeleg. Nu exclud posibilitatea să fi asistat la un eveniment epocal şi care mă depăşeşte, caz în care comentariul meu ar fi, evident, pe lîngă chestiune. Desigur, nu cred prea mult în această eventualitate.
  Este vorba despre o operă bufă. Un (pre)text minimal (Daniil Harms), redus la cîteva replici, cîntat în întregime. Tema, pe care regizorul a simţit nevoia s-o expliciteze cumva printr-o proiecţie video cu o conferinţă despre frică, plasată la începutul celui de-al doilea act, ar fi radiografia stării de frică, de teroare induse de un regim despotic, aici cel sovietic. O lume dominată de spaimă, aflată sub domnia arbitrariului, devine fluidă, nestăpînă pe reacţiile şi pe valorile ei.
  Citeste tot pe Teatrul Azi
• A murit de foame din cauza avangardei de Magdalena Boiangiu sursa: Cotidianul
  Surpriza cunoaşterii lui Daniel Harms, scriitor învins de propria lui modestie şi de realismul socialist, devine, în spectacolul Elizaveta Bam de la Bulandra, o victorie a teatrului împotriva uitării.
  În timp ce trimişii puterii, veniţi s-a aresteze, dau să-i spargă uşa şi corul soldaţilor răsună ameninţător în depărtare, Elizaveta Bam cîntă. Cîntă cuvintele din piesa lui Daniil Harms: "N-aţi putea să-mi spuneţi cu ce am greşit?". "Sînteţi o criminală" îi răspunde tot cîntînd, unul dintre cei veniţi s-o aresteze. Regizorul Alexandru Tocilescu tratează absurdul evenimentelor (devenite sumbră realitate pentru milioane de oameni) prin convenţia operei-bufe, dar veselia asociaţiei libere de cuvinte devine apăsătoare în presimţirea actului de acuzare, mişcarea e în răspăr cu logica, exprimînd poate temerile eului profund, înlănţuirea acţiunilor scenice e dominată de rătăcirea spiritului în faţa primejdiei.
  Avangarda
  Citeste tot pe Cotidianul
• Tragedia din spatele comediei bufe de Nicolae Prelipceanu sursa: România Liberă
  Anuntat cu cateva zile inainte intr-un interviu de directorul Teatrului Bulandra, programul "Bulandra per musica" si-a prezentat saptamana trecuta prima premiera: opera bufa "Elizaveta Bam" de Irinel Anghel, pe un text de Daniil Harms, in regia neobositului Alexandru Tocilescu.
  Piesa scriitorului rus, ucis de bolsevici in 1942, in puscarie, este, asemenea mai tuturor schitelor sale, una absurda, cu replici de acest tip, ce pot parea ilogice si in afara ratiunii unui cititor/ascultator neprevenit. Muzica lui Irinel Anghel, care conduce in spectacol si mica formatie ce sustine partitura instrumentala, a gasit solutii ingenioase de a sublinia alunecarea in absurd, alternand citatele muzicale din clasici cu sunetele "absurde" ale muzicii celei mai noi.
  Alexandru Tocilescu, un regizor aplecat asupra textelor care dezvaluie crimele bolsevice, alege si pentru acest text, mult mai voalat decat celelalte doua pe care le-a pus in scena in ultimii ani, "O zi din viata lui Nicolae Ceausescu" si
  Citeste tot pe România Liberă
• Cine poate, sa nu vrea? de Alice Georgescu sursa: Ziarul de duminică
  In dorinta de a anima, cumva, peisajul teatral autohton, destul de obosit si de lipsit de varietate, cate cineva (reprezentant, de obicei, al "noii regii" sau al "noii critici") se apuca din cand in cand sa nascoceasca si sa arunce "pe piata" posibile teme de controversa; seminte de scandal, cum ar veni. Printre acestea apare, periodic, subiectul conflictului dintre generatii; in speta, al teatrului "novator" practicat de tineri in contrast cu teatrul "depasit" produs de... ceilalti. Nimic mai fals, dupa parerea mea.
  Pentru ca asemenea categorisiri pacatuiesc printr-o generalizare simplista, mai niciodata confirmata de fapte, de genul "italienii sunt buni cantareti" sau "rusii sunt betivi". A observa ca unii italieni canta frumos (mai frumos, de pilda, decat unii englezi) si ca unii rusi nu duc paharul la ureche (spre deosebire, nu-i asa?, de majoritatea romanilor) este a emite, la randul tau, un loc comun - mai putin frecventat, totusi, decat acelea pe care el le contrazice. Dar,
  Citeste tot pe Ziarul de duminică