editeaza

• 1
• 2

• Naum-Alcofodaro via Măniuţiu de Eugenia Anca Rotescu sursa: Agenda LiterNet
  Tadeusz Kantor propunea, prin 1986, un exerciţiu complex studenţilor participanţi la un workshop, ce avea să rămână cunoscut drept Lecţiile de la Milano. Un subiect dramatic avea să fie trecut prin două modalităţi de tratare diferite. În primul act, ea era constructivistă, iar în cel de-al doilea, tema se relua, în manieră suprarealistă de data aceasta. Mihai Măniuţiu îşi autoaplică un tratament oarecum similar prin intermediul recentei sale producţii de la Teatrul Naţional din Cluj. Domnia sa pune în scenă Exact în acelaşi timp, primul text de teatru, rămas aproape necunoscut, al lui Gellu Naum. Spectacolul, dincolo de calitatea sa de premieră absolută, este, în fond, o citire în cheie suprarealistă a câtorva dintre temele predilecte ale regizorului: dublul, corul, sacrul, ritualicul. Piesa oferă din plin material pentru o asemenea întreprindere. Personajele sunt cel puţin duble (autorul imagina apariţii în travesti)- Cécile/Rafael,
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Măcelul e la fel de sîngeros - Exact în acelaşi timp de Gabriel Ispas sursa: Agenda LiterNet
  Festivalurile de teatru au, pe lîngă avantajele intrinseci oricărui festival, acela de a da posibilitatea criticilor de teatru sa vadă spectacole din alte zone geografice decît cea în care-şi desfăşoară activitatea. Şi nu mă refer la spectacole ale unor trupe străine, ci chiar din aceeaşi ţară cu "andrisantul". Asta întrucît teatrul nu e film (truism intenţionat) şi, în consecinţă, circulă mult mai greu.
  O bucurie cred că a fost pentru toţi cei prezenţi la Sibiu spectacolul lui Mihai Măniuţiu montat la Teatrul Naţional din Cluj după piesa Exact în acelaşi timp de Gellu Naum. Pentru mine a fost o surpriză opţiunea regizorului pentru acest text scris de Naum în 1945, fiind prima lui realizare dramaturgică, în condiţiile în care membrii grupului suprarealist din care făcea parte şi autorul aveau idiosincrazii belicoase faţă de teatru ca artă a artificiului, a mimării realităţii.
  Pentru că sunt convins că nu vor fi mulţi cei care vor
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Cortine succesive și chipuri care refuză să se schimbe de Miruna Runcan sursa: Observator Cultural
  In ultimii ani, Mihai Maniutiu ne obisnuise cu o radicalizare din ce in ce mai grava a discursului sau scenic, spectacolele devenind treptat un fel de concentrate metaforice ce necesitau o hermeneutica particulara – seducatoare pentru fanii declarati printre care ma numar, iritant rece pentru altii. Dupa ce durata reprezentatiei a scazut drastic, direct proportional cu prezenta cuvintului rostit in raport cu miscarea (mai nou cu muzica intrupata de miscarea scenica, dupa cum aflu cu bucurie din cronicile la Pescuitorii de perle), iata-ne in fata unei surprize oarecum neasteptate. Terenul exploratoriu al regizorului este, de aceasta data, pe scena Nationalului din Cluj, un text necunoscut (deci nou, cu toate ca scris la sfirsitul razboiului) de Gellu Naum, Exact in acelasi timp, gest care il readuce, voluntar-involuntar, intre noi, pe vesnic tinarul patriarh al suprarealismului fara frontiere si fara batrinete, care s-a hotarit sa ne paraseasca cu gratie in toamna anului trecut,
  Citeste tot pe Observator Cultural