Teatrul, atunci când nu e bine făcut, enervează, plictisește, provoacă pufăituri. Ca să nu mai spun de calculele pe care plătitorul de bilet și le face în cap („hm, 20 lei e o pizza în centru...”) din secunda în care s-a decis, după multe șanse date spectacolului, că spectacolul e dezamăgitor în mod definitiv. Practic, începând cu secunda fatidică în care spectatorul „îi pune cruce”, totul o ia în jos. Nici măcar dacă, să zicem, spectacolul ar avea un titlu excelent, n-ar mai conta în ochii spectatorului. La pol opus, dacă spectacolul e bun, lucrurile cresc pe măsură ce trece timpul, prind conținut, provoacă revelații, vindecă prejudecăți, elimină clișee. În cazul ăsta, până și un titlu prost sună bine.
Într-un fel, asta este situația spectacolelor Femei / Bărbați (despre care voi scrie azi) și Ai mei erau super! (despre care voi scrie mâine). Primul – un spectacol cu titlu sonor, bine formulat, interesant cel puțin,
Citeste tot pe
PasiLiberi.ro