editeaza

• 1
• 2

• Fluturii sunt liberi de sursa: teatru.info
  Al treilea cel mai de reușit spectacol de până acum la FITCA a fost cel cu Catrinel Dumitrescu, Ioana Anastasia Anton, Alex Călin și Șerban Gomoi în distribuție, regizat de Erwin Șimșensohn. „Butterflies Are Free” scris de Leonard Gershe s-a jucat cu mare succes pe Broadway, fiind ecranizat în 1972 și câștigând un Oscar din patru nominalizări și un Glob de Aur, din cinci.
  f4„Fluturii sunt liberi”, jucat astă-seară în Sala Mare a Teatrului Clasic Ioan Slavici din Arad, e un spectacol despre chiriași, asumare și maturizare. Mai e și despre libertate și dragoste în toate formele ei (între tineri / între părinți și copii), în subsidiar. Dacă Edward Albert este vedeta filmului american din 1972, vedeta spectacolului produs de Teatrul Excelsior este Alex Călin, care face un rol sensibil. O replică pe măsură îi dau expansiva Ioana Anastasia Anton și distinsa Catrinel Dumitrescu, excelentă în rolul de mamă, autoare de benzi desenate și a
  Citeste tot pe teatru.info
• „Fluturii sunt liberi”. Sau ”Când (și) mașiniștii aplaudă în culise” de Cristina Enescu sursa: Ziarul Metropolis
  Concluzie: e unul dintre cele mai frumoase, luminoase, bine jucate, credibile şi emoţionante spectacole pe care le-am văzut de multă vreme încoace. Simplu. Iar o prietenă actriţă îmi şopteşte că rar vezi maşiniştii aplaudând o piesă din culise. Înseamnă că chiar „a coborât Îngerul”. Un spectacol frumos te pune pe gânduri (nu negre), îţi dă bucurie (nu -doar- hlizeală goală) şi îţi dă un ”ceva” pe care îl porţi, apoi, cu tine ca pe o bijuterie pe dinăuntru, mult timp.
  Pe un site despre fluturi găsesc un citat dintr-un yoghin, Krishnamurti: ”Dacă începi să înțelegi ce ești fără să încerci să schimbi asta, atunci ceea ce ești se va transforma.” Cam așa și cu spectacolul ăsta. Cât despre interpretare și punere în scenă mă și doare să vă povestesc, căci cuvintele parcă ”pun cătușe fluturilor”. V-aș trimite val-vârtej la Excelsior, să vedeți singuri. ”Fluturii sunt liberi” este un spectacol după celebra
  Citeste tot pe Ziarul Metropolis
• Poveşti cu tineri şi cu fluturi de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  Nu ştiu câţi dintre adolescenţii de astăzi, cărora li se adresează preponderent spectacolele Teatrului bucureştean Excelsior, au văzut pe marele sau pe micul ecran, pe video sau descărcat de pe internet filmul Fluturii sunt liberi , regizat în anul 1972 de Milton Katselas.
  Nu cred că foarte multora dintre ei le-ar fi tocmai foarte familiare numele actorilor Goldie Hawn, care, la ora turnării sus-menţionatei pelicule, beneficia deja de o oarecare celebritate datorată rolului din Floare de cactus, şi Edward Albert. Ce doi îi jucau pe Jill şi Don.Nişte tineri care trăiau o foarte frumoasă şi, aparent, fulgurantă poveste de dragoste, luându-se la trântă cu toate prejudecăţile lumii, dar şi cu grija excesivă a mamei lui Don. Altminteri, femeie respectabilă, inteligentă, cu principii, cu mult prea mult scaun la cap, dar şi cu umor şi cu ironie, însă în supradoză îngrijorată de felul în care s-ar putea descurca în viaţă fiul ei din cauza faptului
  Citeste tot pe Adevărul
• Filme vechi, spectacole noi. Fluturii sunt liberi la Teatrul Excelsior de Doina Papp sursa: Adevărul
  Bine sau rău succesul unor spectacole de teatru e uneori anticipat de faima unor filme care au făcut respectivele piese celebre. E şi cazul spectacolului „Fluturii sunt liberi”, premieră recentă la Teatrul Excelsior care aminteşte de un film celebru în epocă realizat după piesa americanului Leonard Gershe scrisă în 1969.
  Era în plină mişcare hippy-flower power - şi cele 1000 reprezentaţii pe Brodway pe care le-a numărat succesul atunci e legat fireşte şi de acel moment în care izbucnea revolta tinerilor afirmându-şi libertatea şi emanciparea de constrângerile familiale, sociale, habituale, etc. Între timp, s-au petrecut multe în istoria recentă în care generaţii după generaţii de tineri „au cucerit” noi poziţii, uneori chiar de ledear care dă tonul la capitolul opune-te!. Nu aceste considerente de context atârnă, însă, în succesul premierei amintite, cât starea de graţie a echipei care dăruieşte publicului acest spectacol minunat de o
  Citeste tot pe Adevărul
• Emoție, dar și umor... de Ileana Lucaciu sursa: Spectator
  Piesa dramaturgului și scenaristului american Leonard Gershe, din 1972 de când a fost scrisă, s-a bucurat de succes internațional prin tema sa aparent simplă, dar mereu actuală – libertatea spiritului dorită de orice tânăr. Dramaturgul propune o emoționantă analiză psihologică prin eroul principal Don, un tânăr lipsit de vedere care își dorește însă libertate de acțiune, dragoste ca orice om normal, iar demersul său va fi o lecție de viață, reușită. Emoția subiectului este dublată de fin umor prin conflictele iscate în jurul lui Don și relațiile cu o fată naivă, cât și cu o mamă exagerat de grijulie.
  Povestea lui Don și a vecinei sale de apartament, Jill care visează să devină actriță, se petrece într-o modestă locuință din Manhattan. Scenografa Iuliana Gherghescu compune un decor funcțional cu multe spații de joc, poate puțin prea încărcate cu obiecte, în intenția definirii realiste a mediului celor doi chiriași.
  Citeste tot pe Spectator
• Când fluturii își iau zborul, iar ochii morți vorbesc de Monica Andronescu sursa: Yorick
  Într-o lume teatrală în care de multe ori texte scrise în ani ’60 sunt considerate vetuste, iar contemporaneitatea se demodează cu viteza cu care se demodează smartphone-urile, să pui în scenă piesa lui Leonard Gershe, „Fluturii sunt liberi” e aproape un act de curaj. Pentru că e duioasă, pentru că e emoționantă, pentru că are căldură și tandrețe, pentru că e flower-power, iar perioada asta e de mult apusă. Erwin Șimșesohn, un regizor care a revenit în forță în ultimii ani, alege să monteze acest text la Teatrul Excelsior, un teatru în care în ultima vreme se întâmplă lucruri interesante și care are un program susținut dedicat adolescenților.
  „Fluturii sunt liberi”, chiar dacă nu direct, face și el parte din acest program, pentru că povestea lui Don Baker, cunoscută în toată lumea după filmul lui Milton Katselas, cu Goldie Hawn și Edward Albert, aduce în discuție exact acel moment în care aripile cresc, iar adolescența moare
  Citeste tot pe Yorick
• Declaraţia de independenţă a fluturilor liberi de Alina Epingeac sursa: Yorick
  Astăzi se vorbeşte cu uşurinţă despre libertate. Este invocată, strigată, clamată, revendicată şi, de fapt, violată în fiecare zi. Libertatea este, poate, cel mai relativ concept pe care îl mestecăm şi amestecăm fiecare dintre noi cu prea mare uşurinţă. Mulţi şi-au dat cu părerea despre ce înseamnă „a fi liber”. Puţini sunt liberi cu adevărat. Pentru că dincolo de libertatea garantată de lege, dincolo de libertatea de a gândi liber, dincolo de sloganuri şi deziderate sociale şi politice, mai există o libertate care nu are legătură nici cu lanţurile, nici cu normele strâmte; se numeşte alegere. E o probă serioasă la care nu primeşti note, nu eşti judecat, nu ai niciun public pe care să-l impresionezi. Doar pe tine însuţi. Pe tine trebuie să te convingi că acesta, şi nu altul e binele. Că asta îţi e voinţa. Iar nuanţele acestui soi de libertate sunt infinite. De la albul certitudinii la greşeala cea neagră ai de străbătut un
  Citeste tot pe Yorick
• În numele Libertății, înălțați aripile către necunoscut! de Elena Coman sursa: Yorick
  Dacă despre libertate (în sens platonician) nu putem vorbi având o reprezentare clară în minte, atunci se nasc actele artistice care își propun să redefinească și să exploreze acest concept. Inodoră, incoloră, insipidă, libertatea poate fi definită cel mult ca o senzație. Sau ca o nevoie pe care oamenii și-o induc pentru a se putea dezvolta și împlini.
  Strigătul cel mai proeminent către libertate apare în adolescență. Sub formă de manifest, de răzvrătire, de independență. Poate din acest motiv piesa „Fluturii sunt liberi” a dramaturgului și scenaristului american Leonard Gershe a fost scrisă în anul 1969, în plină perioadă flower power. Din nevoia unei reconfigurări a întregii lumi, la nivel artistic și nu numai, apare o răsturnare a perspectivei – pesimismul în toate formele sale se fragmentează, lăsând loc luminii și policromiei. O reîntoarcere către cel de lângă tine, un refuz al singurătății.
  Structura piesei urmărește
  Citeste tot pe Yorick