Era pe la sfârşitul secolului trecut când invitat fiind de acum demult dispăruta revistă Scena să particip la întocmirea unui top, l-am desemnat pe Vlad Massaci a fi cel mai interesant regizor debutant al deceniului ce tocmai se încheia. Prieteni şi neprieteni, binevoitori sau nu tocmai (bipolaritatea sau, mă rog, bipolarităţile astea sunt ceva mai accentuate într-o lume prin definiţie mai versatilă decât oricare alta) mi-au atras atunci atenţia că mă cam pripisem, că cel pe care-l nominalizasem a început, e adevărat, bine, dar nu a continuat la fel, că unor spectacole cu adevărat împlinite li s-au adăugat şi veritabile căderi, cea mai notorie fiind reprezentată de montarea Trandafirilor roşii la „Bulandra”. Observaţia era adevărată, eu am ţinut-o pe a mea, iar Vlad Massaci pe a lui. A continuat să lucreze, o vreme a fost plecat din ţară, dar nu l-a cules căpşuni, ci ca să facă teatru în Germania, loc de unde s-a întors nu ştiu cât de
Citeste tot pe
Revista Familia
