În producţia Teatrului „Toma Caragiu”, gîndită de regizorul Cristi Juncu şi concret imaginată de
scenograful Cosmin Ardeleanu, Furtuna e plasată, cu tot cu public, chiar pe scenă (la Odeon,
unde am văzut spectacolul adus în Bucureşti, şi foarte probabil şi acasă, la Ploieşti). Opţiune justificată de construcţia spaţiului în care se va desfăşura spectacolul.
În centru, în perimetrul delimitat pe trei laturi de tribunele improvizate – insula: un disc acoperit
cu nisip cenuşiu-mercur, de fapt pietriş mărunt în care personajele îşi vor tot afunda picioarele.
Acţiunea piesei acolo se concentrează, înăuntrul cercului: scenă propriu-zisă, concretă, dar şi – în
conturul ei de o perfectă sfericitate – metaforă a scenei, a iluziei teatrale.
În fundal, către sala goală, pe a patra latură, ieşind din poveste, spaţiul de joc se extinde într-un
decor casnic, cu piese de mobilier şi obiecte de salon în stînga, de bucătărie în
Citeste tot pe
Revista Drama