editeaza

• 1
• 2
• 3

• Riscuri, pericole, satisfacţii - Două loturi şi Gianni Schicchi la Festivalul Naţional de Teatru, 2012 de Florian-Rareş Tileagă sursa: Agenda LiterNet
  Gianni Schicchi (r. Silviu Purcărete, Teatrul Maghiar de Stat, Cluj-Napoca). Cine zicea că la un festival de teatru nu trebuie să vezi operă, ci teatru, şi se întreba ce caută Gianni Schicchi în FNT, se poate întreba ce caută sarea în mâncare, de vreme ce numele mâncării nu conţine niciodată cuvântul "sare". Spectacolul lui Purcărete a fost un moment "sărat" în FNT şi nu iau în calcul super-celebritatea regizorului, ca argument pentru laude. Mă refer strict la calitatea spectacolului, care ţine de felul lui Purcărete de a vedea esenţele într-o poveste, de oricare gen ar fi ea, şi de a le ilustra scenic într-un mod nemaipomenit de simplu. În această operă de Giacomo Puccini (1918), pe un libret de Giovacchino Forzano, esenţele de care vorbeam sunt lăcomia, viclenia şi dragostea. Subiectul, la rândul lui, e simplu: la auzul veştii că răposatul Donati şi-a lăsat unei mănăstiri averea, rudele bocesc moştenirea pierdută şi acceptă şiretlicul
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Teatru de cadavre de Cătălin Bogdan sursa: Art Act Magazine
  Un cadavru viu, când inert, când fumător ori fluieraș, o năsălie drept masă de parastas, sfeșnice aprinse cu flacară de butelie, un larg festin gastronomic, cu paste în oale uriașe și parmezan ras pe loc, personaje supranumerice, o coregrafie a hărmălaiei de grup, o trapă spre fumul gros al subsolului infernal. Sunt ingredientele adăugate de Silviu Purcărete poveștii unei potlogării medievale, mutate (cu ajutorul costumelor Liei Manțoc) din vremea lui Dante în cea a lui Puccini. Opera Gianni Schicchi oferă oricum prilejul unor multiple mișcări scenice – scotocirea generală după testament, furia celor trași pe sfoară, grăbita devalizare a casei pierdute -, dar montarea clujeană e în altă cheie decăt cea bufă obișnuită. Nu tipologia personajelor e semnificativă de această dată (deși identificăm ușor parvenitul isteț, ruda cupidă ori îndrăgostitul sărac), ci specificul joc regizoral cu corporalitatea. Nu doar József Biró e în rol de
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• Jurnal de spectator de Daniela Boboiciov Magiaru sursa: Revista Orizont - pg.26
  Gianni Schicchi e un spectacol în tempo alert. Allegro. O montare cu suflu în care partiturile sunt rapide, trecerile sunt fulminante, cu imagini care îți fură ochiul, într-atât încât ți-e imposibil să cuprinzi cu privirea fiecare detaliu. În scena întâi, mortul este pregătit pentru priveghi; își cântă singur din fluier. Alaiul mortuar intră în joc. Doliul se poartă exclusiv la nivel vestimentar. Costumele (aparținând Liei Manțoc) sunt extravagante, stilate. Personajele au morgă, josnicie, falsă umilință. Gesturile lor sunt hrăpărețe. Inițial, mortul este total ignorat. Slujba implică un bocet ce seamănă a discurs. Odată cu întinsul mortului, spațiul se lărgește pe orizontală: masa mortului devine perfectă pentru ospățul deplasat. Rubedeniile mănâncă - nu la capul mortului, ci la picioarele lui. Zgomotul de tacâmuri suplinește plânsul. Cinismul situației este înălțător. Debutul spectacolului e fără cuvinte. Zgomotele și
  Citeste tot pe Revista Orizont - pg.26
• O mio babbino caro de Marina Constantinescu sursa: România literară
  Trebuie să ai mult curaj, cred, să te gîndeşti, fie şi numai asta, că poţi să pui în scenă opera, dificilă, a lui Puccini, "Gianni Schicchi" cu actori. La teatru, adică. Trebuie să fii un manager ca Tompa Gabor ca să accepţi propunerea lui Silviu Purcărete. Şi asta, în primul rînd, fiindcă ai spatele acoperit. Pentru că valoarea trupei, complexitatea disponibilităţilor ei îţi susţin perfect decizia. Pînă în pînzele albe. O vreme, am tot crezut că nu am înţeles bine, că e o confuzie la mijloc şi că nu poate să fie vorba decît de Opera din Cluj sau de Opera de la maghiari. "Gianni Schicchi" este o lucrare grea, după care nu se dau în vînt din prima, cum se spune, cîntăreţii. E o partitură cu probleme. Sînt arii care au nevoie de baritoni, tenori, soprane, mezzosoprane, başi cu voci puternice, bine definite. Relaţia cu orchestra e una specială, nuanţată. Cum să nu-mi întăresc, atunci, părerea că proiectul are în vedere o operă ca
  Citeste tot pe România literară