Bogdan Amaru este pseudonimul literar al lui Alexandru Pârâianu (1907-1936), scriitor cu o trecere meteorică prin literatura română despre al cărui talent E. Lovinescu scria că este „incontestabil ca o lamă de oţel“. Unica lui piesă de teatru se cheamă „Goana după fluturi“.
Aceasta a fost recuperată scenic postum şi, din păcate, se joacă extrem de rar, în pofida faptului că are roluri ofertante pentru actori din felurite categorii de vârstă, cei tineri fiind în avantaj. În ceea ce mă priveşte, am avut până acum ocazia să văd doar un singur spectacol inspirat de ea, demult, cândva prin 1986, la Teatrul din Baia Mare. Ştiu că după 1989 de foarte multe ori s-a dat glas intenţiei de a o reintegra în circuitul scenic naţional, dar nu sunt foarte sigur dacă aceste frumoase sentimente s-au şi concretizat. Mă tem că lucrul acesta s-a petrecut doar o singură dată şi fără vreun ecou cât de cât notabil.
În centrul piesei se află un june
Citeste tot pe
Adevărul