E dificil de acordat creditele când cineva îşi asumă în mod explicit regia, dar echipa de lucru contribuie foarte mult la produsul final, iar membrii distribuţiei vin cu idei sau când regia, chiar şi scenografia (ca-n cazul de faţă) sunt colective, dar iniţiativa proiectului şi conceptul regizoral aparţin unui membru al echipei, sunt recunoscuţi doi creatori principali şi avem multe mulţumiri speciale.
Prilej pentru a reconsidera actul regizoral. Regizorului îi aparţine viziunea ce aduce la un numitor comun toate elementele spectacolului (de la reconstrucţia atmosferei piesei prin reinterpretare sau recontextualizare, la scenografie, lumini, lucrul cu actorii în cadrul repetiţiilor în termeni de înţelegere deopotrivă a textului şi viziunii regizorale, posibilităţi de interpretare, mişcare şi dinamică). Dacă de regie artistică vorbim efectiv abia târziu în secolul XIX, asta nu înseamnă că în trecut nu exista acel ochi regizoral care să
Citeste tot pe
Ziarul de Iași