Pe scenele din România, am văzut, de-a lungul anilor, mai multe spectacole cu „Hamlet”. Pe cel al Naţionalului craiovean, în regia lui Tompa Gabor, cu Adrian Pintea în rolul titular, pe cel de la Cluj, al lui Vlad Mugur, în care Sorin Leoveanu îl juca pe prinţul Danemarcei, pe cel semnat de Liviu Ciulei, la Teatrul Bulandra, unde partitura principală i-a revenit lui Marcel Iureş, şi acum pe cel regizat de Laszlo Bocsardi, cu Marius Stănescu în rolul lui Hamlet.
„Hamlet”-ul lui Tomba Gabor era poetic, misterios, adânc ca apele mării, interpretabil la nesfârşit, amplificând conţinutul ireductibil al piesei shakespeariene. Montarea lui Vlad Mugur, pe care am văzut-o o singură dată, mi-a părut criptică, concepută pentru a transmite un mesaj regizoral obscur. „Hamlet”-ul lui Liviu Ciulei era palid, ca o citire care nu îşi propune să aducă în scenă conotaţia, preferând să rămână la nivel de denotaţie, fără a se axa pe o dimensiune anume a
Citeste tot pe
YoricUn „Hamlet” rafinatk