editeaza

• 1
• 2
• 3
• 4

• Crimă pentru pământ. Cazul Hamlet de Ionuţ Sociu sursa: Scena.ro
  Cu câteva zile înainte să văd Hamletul lui Thomas Ostermeier, am citit o pagină de prezentare a spectacolului (într-o broşură a teatrului Schaubühne) şi am fost surprins de un lucru aparent mărunt, pe care l-am înţeles abia ceva mai târziu. Prima propoziţie suna astfel: Hamlet înnebuneşte. Urmată de un rezumat al întregii piese. Fără nimic altceva. Fără citate din Jan Kott sau Stanley Wells şi fără alte păreri avizate despre "marele Will". La prima vedere, o astfel de prezentare pare aberantă. La ce bun un astfel de sinopsis când toată lumea ştie (sau are senzaţia că ştie) despre ce e vorba în Hamlet?!
  În general, spectacolele hamletiene sunt prolixe şi abundă în coduri şi simboluri, tocmai pentru că regizorii au personajul creionat încă dinainte de prima repetiţie şi lucrează cu o imagine primită de-a gata. Odată această ecuaţie rezolvată, lor nu le rămâne decât să inoveze, "să vină cu soluţii": Hamlet în blugi,
  Citeste tot pe Scena.ro
• A fi sau a nu fi…nebun? sau Exerciţii de genialitate de Haricleea Nicolau Rădescu sursa: Yorick
  Răvăşitor, filtrat prin Artaud şi Brecht, spectacolul lui Ostermeier incită mecanismele interioare, te aruncă în vârtejul simţurilor, dar te trezeşte la timp, amintindu-ţi în permanenţă că eşti spectator. Hamlet-ul lui Lars Eidinger, în viziunea regizorală a lui Thomas Ostermeier, ni se dezvăluie progresiv drept anti-erou, fascinant prin valenţele groteşti pe care le dobândeşte personajul. Purtând masca unui bărbat libidinos, cu burtă şi început de calviţie, Lars Eidinger conturează un non-erou care intră în contact cu toate personajele, devenind un bufon trist. El păşeşte sigur şi vesel spre moarte, decupând cu frenezie accentele comic-groteşti ale acestui grav spectacol. Cu siguranţă controversată, prospeţimea acestui Hamlet constă în dimensiunea ludică etalată cu voluptate şi forţă artistică de invidiat. Vedem deci, un Hamlet nebun, un Hamlet bufon, un Hamlet măscărici care devine agitatul spectator şi regizor al propriei lui
  Citeste tot pe Yorick
• Comedia “Hamlet”- Thomas Ostermeier la Bucureşti de Alexandru Bumbas sursa: Yorick
  Dacă în urmă cu câţiva ani cineva mi-ar fi spus că Hamlet-ul lui William Shakespeare, piesa care ascunde cele mai mari adevăruri ale umanităţii, ar putea fi transformată într-o comedie la care o sală de 1000 de spectatori râde frenetic, cu grohăieli şi tot tacâmul, aş fi spus că nu este posibil.
  Regizorul german Thomas Ostermeier, invitat în cadrul Festivalului William Shakespeare la Bucureşti, păstrează constanta „Hamlet poate fi orice”, permiţându-şi luxul de a măcelări textul fundamental al dramaturgiei universale şi de a-l plasa într-o hipercontemporaneitate trendy şi cool?!.
  Însă, mai mult decât o comedie ultramodernă cu tente de parodie, Hamletul prezentat de Ostermeier este o construcţie regizorală de mari proporţii (la propriu şi la figurat), o montare încărcată până la refuz cu de toate: mitraliere, cutii de bere şi de lapte, un furtun cu apă pe post de ploaie, proiecţii video, peruci, pământ şi mocirlă,
  Citeste tot pe Yorick
• A fi sau a nu fi: aceasta-i întrebarea? de Silvia Nastasie sursa: Yorick
  În cartea sa, Actorul şi ţinta, Declan Donnellan afirmă că adevăratul conflict, motorul existenţei noastre cotidiene şi, implicit, catalizatorul creaţiei teatrale, este făcut din “perechi inconfortabile de posibilităţi”, nu din certitudini, nu din răspunsuri unice – limitative şi sabotoare ale libertăţii interioare.
  Astfel, nu e vorba despre o alegere, ci despre o realitate: “a fi şi a nu fi”, deopotrivă, cu forţă egală, asumându-ţi identitatea, dar fiind mereu conştient de puterea (sensibil egală) inversă a anti-identităţii (aşa cum o numeşte regizorul britanic), gata oricând să te facă să acţionezi, la rândul ei.
  Regulile lui Donnellan privind mizele unui actor pe scenă nu respectă rigorile teoretice ale unui curs de arta actorului, pentru că nu-şi propune să dezvăluie misterul jocului, ci pragmatismul blocajelor apărute uneori la actori, precum şi mijloacele prin care aceste blocaje pot fi depăşite. Într-un fel,
  Citeste tot pe Yorick
• Hamlet, centrul teatrului de Maria Sârbu sursa: Jurnalul Național
  Festivalul Internaţional Shakespeare, dedicat la această ediţie piesei "Hamlet", a început la Craiova vineri 23 aprilie (ziua naşterii şi a morţii marelui Will), aşa cum a fost programat, cu spectacolul Teatrului O.K. din Vilnius (Lituania). E o creaţie plimbată prin lume, semnată de regizorul Oskaras Korşunovas, artist care atrage criticii şi îi provoacă prin concepţia sa regizorală.
  Scump la vedere, Korşunovas a venit totuşi la Craiova, în deschiderea manifestării, dar a fost mai greu de abordat. A lăsat să vorbească despre sine spectacolul pe care l-a creat. Piesa "Hamlet" este "piesa pieselor", aşa cum spunea regizorul Peter Brook sau "centru teatrului", precum afirmă profesorul de studii teatrale la Sorbonne Nouvelle-Paris, George Banu, căci textul trimite la vechi şi noi probleme ale omenirii - de la tragedia antică până la modernitate. Astfel, versiunea scenică a lui Korşunovas a fost gândită în cheie post-modernă. Pentru el nu există un
  Citeste tot pe Jurnalul Național
• Hamlet, bufonul lui Thomas Ostermeier de Ileana Lucaciu sursa: Blog Ileana Lucaciu
  Regizorul Thomas Ostermeier este una din marile personalități internaționale ale teatrului și manager la Schaubühne din Berlin. Publicul bucureștea a avut șansa de îl aprecia pentru excelentul spectacol “Nora”, realizat în 2002, prezent la noi în cadrul unei ediții a Festivalului Național de Teatru. Amintim că “Nora” era o adaptare după Ibsen care părea o piesă scrisă în zilele noastre. Adaptarea era perfect motivată prin scrierea inițială și devenea o pledoarie pentru personalitatea femeii contemporane. Spectacolul a stârnit entuziasm și a impresionat prin expresia tratării moderne a tematicii sale.
  În 2008, Thomas Ostermeier a fost atras de “Hamlet” și a realizat în coproducție cu Festivalul Elenic din Atena și Festivalul de la Avignon un spectacol original, dar discutabil. Firește că este o adaptare după Shakespeare cu apropieri în puține scene și de replici din “Rosencrantz și Guildenstern sunt morți” de Tom Stoppard.
  Citeste tot pe Blog Ileana Lucaciu
• Fantoma lui Hamlet bântuie prin România de Mircea Ghițulescu sursa: Luceafărul de dimineață
  A şaptea ediţie a Festivalului Shakespeare de la Craiova se desfăşoară sub genericul Constelaţia Hamlet pentru că şi-a propus să ofere cât mai multe versiuni cu celebrul Hamlet: Teatrul Meno Fortas din Vilnius, Lituania, regia Oskaras Korsunovas, Schaubűhne din Berlin, cu un spectacol semnat de Thomas Ostermeier, Teatrul Metropolis din Bucureşti, regia de Bocsardi Laszlo, un altul realizat de Elisabeth LeCompte la The Wooster Group din New York. Mai participă Teatrul Polski din Wroclav, Polonia, Academia de teatru din Shanghai, China, şi Street Theater Group din Miriang City, Coreea de Sud. A fost prezentă pe cale electronică trupa Ryutopia Noh Teatre Shakespeare din Niigata, Japonia, care au jucat la ei acasă, dar spectacolul s-a transmis pe un mare ecran la Craiova. Tot cu o proiecţie, Hamlet – un monolog, a participat şi regizorul englez Robert Wilson care şi-a lansat cu această ocazie o carte.
  La Bucureşti, Festivalul Shakespeare părea să se deschidă
  Citeste tot pe Luceafărul de dimineață
• Hamlet la hypermarket de Mircea Morariu sursa: Revista Familia
  Cu începere din anul 1994, încã de pe când era directorul general al Teatrului Național din Craiova, pe care l-a condus astfel încât a fãcut din el un veritabil și, poate, irepetabil „fenomen artistic”, Emil Boroghinã a creat Festivalul Internațional „Shakespeare”, manifestare artisticã amplã, coerentã,
  fãrã cusur proiectatã și articulatã, fundamentatã pe un autentic program artistic și estetic. A fost visul acestui mare om de teatru român, care și-a sacrificat propria lui carierã de actor pentru aceea de manager (Emil Boroghinã s-a manifestat ca manager încã de pe vremea când mai nimeni nu
  știa în România ce înseamnã acest lucru și pe când – și asta e sigur – nimeni nu folosea cuvântul) și de „programator”, cum li se spune „europenește” directorilor de festival, ca, la un moment dat, sã ne dãruiascã o întreagã ediþie dedicatã celei mai cunoscute piese shakespeariene- Hamlet. Cu ocazia ediþiei a VII a,
  Citeste tot pe Revista Familia
• Hamlet şi groparul sau repetiţia de bal mascat de Valentin Dumitrescu sursa: Revista 22
  Gongul Festivalului Internaţional Shakespeare a bătut inaugural şi fantast la TNB cu un spectacol din Berlin. Bine cules de inalienabilii noştri selecţioneri aleşi pe sprânceană. Previzibil, Hamlet, în regia copilului teribil cum este socotit un Thomas Ostermeier, în cuplu cu faimoasa Carla Bruni printre competitorii de la Avignon, o primă doamnă, devreme la domiciliu. Pentru că, în teatru şi aiurea, Europa a devenit patria copiilor teribili, iar ca să nu rămânem mai prejos, îi adoptăm cu ochii închişi, numai să ne mai „sparie“ niţel. Precum Nosferatu. Ceea ce, în descendenţa clasicei replici tolstoiene către confratele său imatur („el vrea să mă sperie, dar eu nu mă sperii“), e floare la ureche, nefiind nici noi slabi de spirit la tribulaţiile contemporanilor noştri. Uneori râdem în hohote, alteori poate chiar plângem, se întâmplă şi acum. Şi ce vedem? Celebrul personaj expresionist prin arta de a-ţi vârî degetele sub pleoape,
  Citeste tot pe Revista 22
• Ostermeier Shakespeare= Love de Matei Martin sursa: Dilema Veche
  Din 1999, de cînd a fost numit (la doar 29 de ani) director la Schaubühne din Berlin, Thomas Ostermeier este mereu provocator: cu Nora, de Ibsen (aţi putut vedea spectacolul şi la Festivalul Naţional de Teatru, acum doi ani); cu Concert la cerere (de Franz Xaver Kroetz); cu Chip de Foc (de Marius von Mayenburg) etc. Hamlet-ul produs în 2008 pentru festivalul „Epidaurus“ de la Atena şi prezentat în acelaşi an la Avignon e însă spectacolul care a provocat cele mai aprinse discuţii. Criticii au vizat nu numai regia, ci şi dramatizarea.
  Într-adevăr, dramaturgul Marius von Mayenburg a tradus piesa lui Shakespeare şi a operat modificări substanţiale, tăind nemilos intrigi colaterale şi adăugînd furibund accente noi, pentru a aduce drama la zi. Limba lui Mayenburg este, aici,
  Citeste tot pe Dilema Veche
• Să moară Hamlet! de Oana Stoica sursa: Agenda LiterNet
  Sunt spectacole care deprimă, sunt spectacole care te scot din depresie. Hamlet-ul lui Thomas Ostermeier de la Schaubühne, Berlin a funcţionat ca un antidepresiv. Prezentat în Festivalul Shakespeare care are ca temă în 2010 Constelaţia Hamlet, văzut şi la Bucureşti, cu ajutorul Arcub-ului, spectacolul este extrem de bogat în soluţii scenice, parte din ele surprinzătoare. Regizorul german şi-a dovedit complexitatea artistică, reuşind să producă un spectacol incendiar cu o logică perfectă. Dacă Ostermeier a mai dovedit că stă bine cu logica în Nora sau Concert la cerere, explozia de adrenalină nu părea previzibilă. Hamlet are un efect orgasmic asupra spectatorului. Deşi profund politic, spectacolul nu se ataşează unei idei anume, ci unei atitudini contestatare ce demască duhoarea morală a lumii. Prinţul danez este un anarhist, dar unul impotent politic. Furia sa provine mai puţin din grija pentru stat şi mai mult din cea pentru propria persoană.
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Câteva vorbe despre Hamlet (II) de Robert Bălan sursa: România Liberă
  O nuntă cu arme, cântece siropoase şi dansuri orientale ca în filmele cu mafioţi, o scenă de teatru în teatru care aduce a secvenţă sado-maso, un personaj principal cu Sidromul Tourette, o tragedie celebră transformată în comedie cu un personaj principal care se joacă cu publicul aşa cum fac soliştii la concertele pop-rock. Un monolog celebru („A fi sau a nu fi...") reluat de trei ori, în care îşi face loc, între vicisitudinile vieţii, şi „lupta cu birocraţia". O extraordinară concepţie video şi şase actori care se dovedesc a fi şi nişte foarte buni cameramani. Se întâmplă în spectacolul Teatrului Schaubühne din Berlin, prezentat la Bucureşti şi la Craiova, în cadrul Festivalului Shakespeare.
  În viziunea lui Thomas Ostermeier, Hamlet nu este nici pe departe un erou tragic. E doar un copil mare care nu mai înţelege ce se întâmplă în familia lui, care îşi propune să mimeze nebunia, dar care, la un moment dat, ajunge nebun de-a binelea.
  Citeste tot pe România Liberă
• DJ Hamlet de Dan Boicea sursa: Adevărul literar și artistic
  Prinţul Danemarcei, reinventat de regizorul Thomas Ostermeier, îşi croieşte drum prin noroi către adevăr, cu o cutie de bere într-o mână şi cu mitraliera în cealaltă. Dramă parodică despre nebunia abisală a răzbunării, „Hamlet“, spectacolul Teatrului Schaubühne din Berlin, apelează la neologisme pentru a rescrie piesa lui William Shakespeare.
  Pe scena unui teatru, asta înseamnă un Hamlet posedat de sindromul Tourette (înjură ca un birjar în momente de stres, este anartric şi gângav), un prinţ-cameraman, care filmează live grotescul aşezat pe feţele personajelor, un DJ Hamlet, care confundă sala de teatru cu o discotecă şi îi instigă pe spectatori: „Party people in the house, let me hear you say yeah!" sau „Yeeeah, we want some pussy".
  Acest idol ţicnit şi antiromantic se simte în propria viaţă ca într-un reality-show care nu se va sfârşi prin „totul e tăcere", ci prin păruială în prime-time. Acest Hamlet ireverenţios care
  Citeste tot pe Adevărul literar și artistic
• Dansul oriental al reginei Gertrude de Victoria Anghelescu sursa: Cotidianul
  În Sala Mare a Teatrului Naţional, arhiplină şi la al doilea spectacol, “Hamlet”-ul lui Thomas Ostermeier a intrigat, a şocat şi, în final, a cucerit publicul, în cea mai mare parte tânăr. Din păcate, spectacolul a fost întrerupt la un moment dat de o pană de lumină pe scenă, care a amintit spectatorilor că se află pe meleaguri dâmboviţene.
  “A fi sau a nu fi”. Spectacolul lui Thomas Ostermeier cu “Hamlet” începe, în mod surprinzător, cu această replică din actul al treilea al piesei. De altfel, traducerea şi adaptarea semnate de Marius von Mayenburg au mai multe îndepărtări de la şi intruziuni în textul shakespearian, păstrând însă nealterată esenţa lui. Un tur de forţă, pe care actorii şi scenograful şi-l asumă cu brio.
  Ostermeier deconstruieşte, în stil postmodern, textul de la sfârşitul secolului al XVI-lea, “traducându-l” în limbajul contemporan. Romantismul victorian dispare, înlocuit de o priză directă,
  Citeste tot pe Cotidianul
• Bufonul Hamlet de Cristina Rusiecki sursa: Art Act Magazine
  Hamlet: Muzică tare și „a fi sau a nu fi” în video. O cameră ca de paparazzi se plimbă pe fețele regalei adunări cu moace de mafioți. Cercul princiar se îndreaptă pe o tarla cu pămînt reavăn către înmormîntarea defunctului rege. Ploaia („londoneză”) la aspersorul care udă pe o singură parte, măruntă și deasă, obligă distinsul grup să-și deschidă umbrelele înainte de prezentarea condoleanțelor. De unul singur (!), groparul se chinuiește în zadar să bage sicriul în groapă. Îl zdruncină și-l hurducă, se bagă sub el, se prăvălește cînd peste el, cînd sub el. Apoi, după tradiție, îi dă fiecăruia dintre cei prezenți să arunce o lopățică de pămînt. Prima, Gertrude, o scapă cu totul în groapă. E Hamlet sau e flap comedy?
  Nici anul acesta Festivalul „Shakespeare” nu se dezminte. Producții originale, semnate de mari regizori ai lumii. În deschiderea ediției bucureștene: Hamlet, în regia lui Thomas Ostermeier,
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• Hamlet – spectacolul vremurilor noastre de Cristina Modreanu sursa: Art Act Magazine
  Într-o lume a teatrului postdramatic, Thomas Ostermeier e unul dintre puținii regizori care acționează constant, de ani buni și cu rezultate de mare impact internațional înspre ”resurecția dramei”. După o serie de spectacole cu piese de Ibsen – Hedda Gabler, Nora, John Gabriel Borkman – dar și de Büchner (Woyzeck), O’Neill (Electra) sau Tennesse Williams (Pisica pe acoperișul fierbinte), atenția lui s-a îndreptat spre Shakespeare, mai întâi prin ”Visul unei nopți de vară” (2006), apoi prin ”Hamlet”, care a avut premiera în 2008 la Avignon și „Othello” (pentru care repetă acum, la Atena, premiera fiind programata în august). Deși a început prin a monta piese noi, încurajând apariția unor noi autori dramatici, forța montărilor sale e parcă și mai clară atunci când comentariul său asupra lumii este exprimat prin intermediul unor autori clasici. E o confruntare pe viață și pe moarte cu convențiile și conformismul care au
  Citeste tot pe Art Act Magazine