editeaza

• 1
• 2

• Tragedia a murit. Traiasca tragedia! de Ioana Petcu sursa: AltIași
  Pertinenta si imbucuratoare este tendinta pe care Nationalul iesean o contureaza de cateva stagiuni cu rabdare si atentie, si anume formarea unui public atasat teatrului postdramatic. Spectacole precum Romania! Te pup (regia Alexandru Georgescu), Nirvana (regia Liviu Cristian) sau foarte recentul Domnul Swedenborg vrea sa viseze (regia Mihai Maniutiu) au schitat, au intredeschis, in diferite moduri, usa catre tendintele si termenii noi care traverseaza Occidentul. Filonul avangardelor este putin cunoscut spectacorului nostru si nici in literatura nu exista inca o traditie pentru lecturile din aceasta directie – poate si pentru faptul ca notiunile inca se afla in dezbatere, iar definitiile inca nu sunt lamurite.
  Exista teatru postmodern? – e o intrebare care ar trebui anticipata prin: Ce este postmodernismul? Insa, daca pe taramul cercetarii si al teoriilor literare cerneala a curs pentru a fixa cat de cat reperele in acest domeniu, in teatru pare mai greu de acceptat
  Citeste tot pe AltIași
• Despre fanatism, totalitarism, consumism și alte „-isme” de Nicoleta Munteanu sursa: Art Act Magazine
  Ruptura postdramatică și melosul teatral prim:
  Regizorul grec Giorgos Zamboulakis și Thanos Vovolis propun la Iași un spectacol care, la fel ca textul lui Heiner Müller, refuză convențiile teatrale și se definește doar prin raportare la „-ismele” modernității dramatice, adică prin surparea coerenței personajului, absența acțiunii și recuperarea unei atmosfere menite să trezească deopotrivă conștiința, să violenteze prin unde de șoc, să recupereze starea, imaginea, trupul, adică datul prim al teatrului. Secvențialitatea, ruptura, șocul în locul iluziei. Un spectacol precum Hamletmachine e greu de digerat alături de convenția încă de factură naturalistă atât de prezentă în repertoriul ieșean. Îți cade greu, te lasă muribund, naște controverse, te oripilează, te ridici, scuipi, întorci capul și îl afunzi/te cufunzi în „somnul conștiinței [care] naște monștri”, adică în somnul din care Heiner Müller și Giorgos Zamboulakis
  Citeste tot pe Art Act Magazine