editeaza

• 1
• 2
• 3

• Nebunie, libertate, sinucidere de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  Mărturisesc că, urmărind preţ de aproape două ore spectacolul cu piesa „Henric al IV-lea“ de Luigi Pirandello. în atât de inspirata montare a regizorului Victor Ioan Frunză, în rafinatul decor al Adrianei Grand, cu elementul-cheie tabla de sah, totul însoţit, desăvârşit, dar şi pus în ramă de inspirata muzică creată de Cári Tibor interpretată „live“ de orchestra condusă de compozitor, am fost puţin interesat de cantitatea lui de „pirandellism“.
  Şi aceasta pentru că, până la urmă, mi se pare că foarte puţin contează cât de mult sau cât de puţin pirandellism probează acest spectacol. Sau cât de îndatorat ori îmbibat de teorie este. De ce? Pentru că pur şi simplu nu am simţit nevoia de a mă raporta la teorii, concepte, vorbe. Şi aceasta dintr-o serie întreagă de motive. Înfăţişez în cele ce urmează doar o mică parte dintre ele. Mai întâi fiindcă spectacolele cu piesele unuia dintre dramaturgii cărora le revine meritul
  Citeste tot pe Adevărul
• Capcana „normalității” sau libertatea „nebuniei”? Aceasta e întrebarea… de Monica Andronescu sursa: Yorick
  Care e granița între normalitate și nebunie? Unde începe și unde se termină realitatea? Ce este, de fapt, realitatea? Într-o lume în care adevărul și minciuna, iluzia și așa-zisul concret se amestecă mai mult ca oricând, într-o lume în care măștile sunt mai prezente ca oricând, în care închiderea în realități proprii se practică la scară largă și e considerată „normalitate”, un spectacol precum „Henric al IV-lea” de Luigi Pirandello, pus în scenă la Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara de Victor Ioan Frunză, este o superbă interogație artistică. Un spectacol de artă, așa cum puțini regizori se mai încumetă să pună acum în scenă – din varii motive, precum tendințe impuse etc. –, „Henric al IV-lea” este exemplul concret de „teatru viu”, așa cum îl numește Peter Brook, într-o lume teatrală în care se practică tot mai mult teatrul facil sau teatrul muribund… Și cum piesa lui Pirandello nu este
  Citeste tot pe Yorick