editeaza

• Cind el o doreste pe ea de Mihaela Michailov sursa: Observator Cultural
  Dupa neasteptata urzeala a intimplarii din Jocul dragostei…, Felix Alexa pastreaza reperul tematic, imaginind de asta data jocuri erotice diverse doar pentru ca sint asumate de indivizi diferiti. In realitate, ca mod de obiectivare a sentimentelor si ca tip de discurs, ele evolueaza dupa acelasi tipar, avind in subtext o dinamica a sexualitatii bine conturata, care insa nu risca sa frizeze trivialul.
  Cinci barbati si cinci femei se intilnesc, se prind de mina si incep intr-un ritm domol o hora imaginara. Desi ii vezi doar separat, formula ecuatiei dansante fiind cea a permutarilor de doi cite doi, iti dai seama la finalul spectacolului, cind se aduna laolalta, ca dansul s-a sfirsit sau… poate reincepe oricind.
  Un cerc pendulant graviteaza in jurul figuratiei erotice, imprimindu-i aceasta structura de adincime, sugerata pe tot parcursul spectacolului, ca si cum iubitii ar fi prinsi in miscarile lui rotative desfasurate intr-un tempo lent. Spectacolul este construit pe o
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Despre sex, cu sarcasm - Hora iubirilor de Adrian Mihalache sursa: Dilema veche
  Arthur Schnitzler este genul de scriitor căruia-i prisoseşte talentul, dar îi lipseşte anvergura. El preia temele mari şi le tratează cu blîndeţe şi dezinvoltură, făcîndu-le agreabile şi digerabile, ca într-o versiune ad usum delphini. Experimentează, uneori înaintea tuturor, tehnici narative avansate, o face însă păstrînd moderaţia, în binecunoscutul stil vienez gemütlich. Sexualitatea a fost, în vremea lui - vremea lui Freud - o temă obsedantă, căreia Canetti, Musil sau Broch nu au ezitat să-i releve abisurile sau să-i exploreze înălţimile. Schnitzler preferă să rămînă în siguranţă, în văile lipsite de primejdii. Alege pitorescul în defavoarea tragismului, măsura în locul excesului, ironia în locul sarcasmului. Medicul din el oferă mereu cam aceeaşi reţetă, în care combină, în doze diferite, picanteria cu melancolia.
  În piesa Der Reigen, jucată mai de mult la Teatrul Mic sub titlul Cercul, iar acum la Teatrul Nottara ca Hora
  Citeste tot pe Dilema veche
• Amor dezlănţuit la Nottara de Nicolae Prelipceanu sursa: România Liberă
  Teatrul Nottara este din ce în ce mai activ şi mai atractiv, sub direcţia activă a lui Mircea Diaconu. La sfârşitul săptămînii trecute, în sala de sub pămînt, "Studio", a putut fi urmărită premiera "Hora iubirilor" de Arthur Schnitzler, în regia lui Felix Alexa. Cu o săptămână înainte, se mai desfăşuraseră trei... avanpremiere. Poate că n-ar fi rău dacă ne-am întoarce la definirea clară a premierei, aşa cum se practica ea altădată, prima ieşire în public a unui spectacol, şi am renunţa la prea diversificatele premiere ale aceluiaşi spectacol: cu presa, cu rudele şi prietenii, cu demnitarii, cu soborul de preoţi...
  Intitulată neatractiv, piesa scriitorului vienez, puţin cunoscut publicului român, este compusă dintr-o sumă de scene de seducţie, în stilul erotismului decadent al unei Viene nu mai puţin decadente. Zece scene de seducţie, în general în afara moralei, se perindă prin faţa publicului, în interpretarea unor actori de
  Citeste tot pe România Liberă
• Lanţul slăbiciunilor de Marina Constantinescu sursa: România literară
  O piesă a lui Arthur Schnitzler scrisă aproape de 1900, are premiera în ianuarie 2002, la Teatrul Nottara, sub un titlu incitant şi misterios: Hora iubirilor (Der Reigen, Hora - titlul original, traducere de Dan Stoica). Un spectacol care, după părerea mea, marchează, prin profunzimi şi rafinament, prin performanţa actoricească impusă şi obţinută, maturitatea regizorului Felix Alexa. Un spectacol care, după părerea mea, dezvăluie prin plăcerea de joc detectabilă în fiecare interpretare o stare specială, nu doar de normalitate teatrală, readusă la Nottara şi întreţinută de Mircea Diaconu în doar cele cîteva luni scurse din mandatul său de director. Popasul din foaier nu poate să nu-l tulbure pe spectatorul mai avizat sau mai puţin avizat: o scurtă istorie a teatrului tratată în sepia, chipurile şi numele unor artişti care au lucrat aici de-a lungul timpului stau mărturie de jur-împrejur. Memoria teatrului îi păstrează pe toţi,
  Citeste tot pe România literară