editeaza

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5
• 6

• Un spectacol emoționant pe o temă dificilă de Ileana Lucaciu sursa: Blog Ileana Lucaciu
  La sfârşitul stagiunii trecute Teatrul Mic a prezentat “Hotelul dintre lumi”, spectacol ce inaugurează acum, actuala stagiune şi căruia atunci, presa nu i-a acordat atenţia meritată, cu toate că era una dintre puţinele reuşite ale acestui teatru oropsit prin lipsa unui manager activ.
  Piesa aparţine lui Eric-Emmanuel Schmitt, născut la Lyon, scriitor distins cu numeroase premii şi jucat pe multe meridiane. Tematica piesei este delicată pentru că autorul încearcă o discretă filosofie despre viaţă şi moarte, despre graniţa dintre cele două lumi, sub forma dramatică a unei comedii romantice. Într-un hotel straniu poposesc cei aflaţi în comă, iar pe ce drum va apuca fiecare constituie elementul de suspans al acţiunii. În aceste clipe de cumpănă ale destinului se petrec diverse metamorfozării, infirmii prind puteri, mincinoşii spun adevărul, totul fiind marcat subtil de relaţia de iubire, singura ce poate schimba caractere. Desigur,
  Citeste tot pe Blog Ileana Lucaciu
• Eseu în imagini de Dana Ionescu sursa: Yorick
  Mai e puţin şi spectacolul „Hotelul dintre lumi” de la Teatrul Mic, regizat de Alice Barb, împlineşte o stagiune. Ecourile lui au fost, evident, palide.
  Pe de o parte, din cauza unei alegeri anacronice. Însă anacronismul este un act de curaj. Cum să montezi, în cheia poetică, la sfârşitul primului deceniu din secolul XXI, un text poetic, aproape lipsit de dimensiune dramatică? Iată un risc serios, pe care regizoarea are curajul să şi-l asume. Cum să alegi un discurs anacronic, deşi deloc neatrăgător, despre iubire, moarte, viaţă, hazard? Mai mult, dacă alegi un text fără conflict înseamnă că ai în mânecă soluţii scenice care să-l transforme în spectacol. Altfel, rămâi la eseu în imagini scenice.
  Povestea lui Eric-Emmanuel Schmitt nu este deloc o poveste. Este un exerciţiu filozofic, id est şi un exerciţiu de imaginaţie. Un eseu interogativ, nu afirmativ, despre spaţiul dintre viaţă şi moarte, despre absurd şi despre hazard,
  Citeste tot pe Yorick
• „Hotelul dintre lumi” – frisoane telenovelistice de Cristina Modreanu sursa: Art Act Magazine
  Măcar un lucru am învăţat în atâta vreme petrecută în săli de teatru: când simţi că te trec fiorii şi ţi se face pielea de găină la „îngemănarea" muzicii de Prokofiev cu o ploaie de petale de trandafiri şi cu roiuri de luminiţe pe fundalul de cârpă al scenei, totul coincizând cu moartea unui personaj, asta nu înseamnă neapărat că tocmai ai încercat o emoţie veritabilă. De cele mai multe ori - ca şi în cazul spectacolului „Hotelul dintre lumi", regia Alice Barb la Teatrul Mic din Bucureşti - fiorul este dat, de fapt, de sentimentul acut că elementele cu pricina, nişte clişee teatrale în sine, au fost acumulate redundant şi au sfârşit înghesuite într-un amalgam care face scena să arate ca o tarabă din piaţă: prea plină.
  Poate că afirmaţia pare prea dură, dar la faţa locului, cele peste două ore şi jumătate de spectacol cu piesa semnată de Eric- Emmanuel Schmitt produc spectatorului un sentiment de reală sufocare.
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• Iubirea între viaţă şi moarte de Răzvan Niță sursa: Port.ro
  a, aşa cum mărturisea regizoarea spectacolului Alice Barb, "Hotelul dintre lumi" este o poveste de iubire. Virtuală, imposibilă dar intensă. În spaţiul dintre "a fi" şi "a nu mai fi" (sau "a fi altceva", cine ştie?) se consumă întâlniri, se trăiesc revelaţii, sunt conştientizate greşelile.
  Un scamator marcat de moartea prematură a fiicei sale, un preşedinte suficient şi meschin, o femeie de serviciu cu veleităţi şi sensibilitate de filosof, Laura (o tânără aflată încă de la naştere pe patul morţii dar iremediabil îndrăgostită de viaţă) şi Julien, un boem ancorat în imediat ce ajunge să se îndrăgostească. Aceştia sunt oaspeţii temporari ai hotelului-pasaj între "jos" (viaţă) şi "sus" (moarte). Ce-i uneşte? Aşteptarea şi implacabilul. Cei doi doctori sunt doar agenţii reci ai unei puteri la care nici ei înşişi nu au acces
  Excelent textul lui Eric-Emmanuel Schmitt şi emoţionantă transpunerea scenică semnată de Alice Barb.
  Citeste tot pe Port.ro