editeaza

• Cînd lupii adulmecă miros de singurătate de Oana Stoica sursa: Dilema veche
  O barcă împotmolită într-o mlaştină secată, stingheră în neputinţa ei de a răzbate. În mijlocul mîlului, o bulboană care va prilejui una dintre cele mai spectaculoase sinucideri din teatru. Un ponton singuratic, strecurat printre smocuri ciufulite de stuf, din care iese o haită de lupi cu ochii însîngeraţi. Un început sumbru de spectacol, cenuşiu ca viaţa unor oameni care nu au curajul să trăiască. Doar orăcăitul zgomotos al broaştelor ironizează oarecum atîta disperare umană.
  Noul spectacol de la TNB al lui Radu Afrim, Hoţi de Dea Loher, schimbă cumva ceea ce oferă de obicei regizorul. Nu e vorba de stil sau tematică, ci de consistenţă. Afrim creşte gradul complexităţii spectacolului, prin alegerea unui text stufos, cu multiple poveşti care se întretaie, nu foarte clar şi nu tocmai cu sens (în show nu se fac toate joncţiunile, dar asta nu este absolut necesar), cu o scriitură mixtă, în care liricul se amestecă cu un dramatic
  Citeste tot pe Dilema veche
• Vieţi furate de Iulia Popovici sursa: Observator Cultural
  „Felii de viaţă“. Fără tramă, fără climax. Nici un personaj nu suferă nici un fel de transformare. Tristeţe, singurătate, alienare, boală. Dispozitivul de amfiteatru circular face din spectatori observatori de ale căror priviri umanitatea din arenă nu poate fugi, contemplînd, captivi ei înşişi, bucăţi de viaţă. Fără nici o şansă.
  Hoţi de Dea Loher e o piesă atipică chiar şi pentru propria ei scriitură – sau poate nu. Nici Piaţa Roosevelt (montată de Radu Afrim la Naţionalul din Timişoara) nu respecta canoanele dramatice – era şi ea, ca şi Hoţi, un text de teatru fără conflicte, în care nu se întîmplă nimic şi care refuză să ofere publicului satisfacţia catharsisului (titlul reflectă consideraţiile unui personaj despre senzaţia că propria viaţă nu-ţi aparţine, e una furată, asupra căreia nu ai nici o putere). Dar Piaţa Roosevelt e, aşa cum o imaginează Afrim, un exerciţiu de explorare vizuală şi senzorială a
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Despre viaţă, cu spaimă de Silvia Dumitrache sursa: Observator Cultural
  Aflat la a treia montare după textele Deei Loher şi la al treilea spectacol pe scena Teatrului Naţional (dupăAvalanşa şi Năpasta), Radu Afrim a ales o piesă din care a considerat că poate explora filonul comic, fiind, în acelaşi timp, provocatoare şi prin tensiune şi poezie – Hoţi (2010) a dramaturgei germane Dea Loher este un text existenţialist, aproape beckettian, o meditaţie asupra condiţiei umane supuse absurdului şi rătăcirii fără sens. Afrim ţese o poveste cu tentă onirică, în care recunoaştem mărcile sale specifice, precum măştile de animale, o poveste în care regizorul se joacă foarte fin cu graniţa dintre realitate şi imaginaţie. Deşi îl consideră un text social, care vorbeşte despre criza individului într-o societate în care nu se poate integra, Radu Afrim aşază peste nivelul social încă două, al poeziei şi al comicului – aşa cum este şi viaţa, compusă uneori din momente de o frumuseţe poetică, distruse apoi de
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Viaţa tristă din mijlocul secetei înconjurate de stuf. Hoţi în regia lui Radu Afrim de Alina Epingeac sursa: Yorick
  A fost odată o lume. Mică, tristă şi meschină. Oamenii chinuiţi de malformaţii sufleteşti gravitau captivi, străjuiţi de stuful uscat… Iar dacă am spus stuf ştim că este vorba despre un spectacol semnat Radu Afrim. „Hoţi” de Dea Loher la Teatrul Naţional Bucureşti. O nouă incursiune în universul frământărilor artistice ale regizorului ce pare că vrea să ne convingă că există poezie în păpuriş. Arsenalul metaforelor sale, pe cât de sugestive şi frumoase estetic, pe atât de previzibile prin re-re-reutilizare fără de sens schimbat a devenit deja marcă înregistrată. Obsesiile sunt generatoare de creaţie în măsura în care se dezvoltă în plan artistic şi se materializează în noi forme de exprimare ale unor gânduri constante. La fel şi temele.
  În Sala Studio reconfigurată sub formă de arenă, suntem martorii unor poveşti de viaţă desprinse dintr-un dezgust-fantastic – gen literar neinventat încă. Ipoteze greu de asimilat ca
  Citeste tot pe Yorick
• Exerciții de inventivitate regizorală… aleatorii de Ileana Lucaciu sursa: Spectator
  În sfârșit, după mai multe decenii de la inaugurarea Naționalului bucureștean, fosta sa sală distribuită apoi, Teatrului de Operetă, astăzi prin renovare îi revine ca Sala Studio și își arată dotarea tehnică de transformare din sală italiană clasică, în arenă!! În sfârșit, un regizor, Radu Afrim o folosește în mare parte ca arenă. Sunt foarte rari regizorii care au acest curaj pentru că spațiul de joc al unei arene le solicită o viziune teatrală specială, cu distribuirea în cerc a spectatorilor în jurul său. Radu Afrim este o personalitate creatoare afirmată în timp prin inventivitatea sa debordantă, un căutător de noi căi de expresie teatrală. În intențiile sale originale și-a ales mereu un sprijin substanțial în scenografie, dar încă mai șovăie în exploatarea deplină a capacităților tuturor actorilor aleși în distribuție, în drumul indicat pentru interpretarea fiecărui personaj, în folosirea actorului ca mijloc relațional
  Citeste tot pe Spectator
• Zadarnicele cazne ale vieţii de Răzvana Niţă sursa: Port.ro
  Port.hu image"Viaţa se învaţă. Poţi fi fericit dar trebuie să te căzneşti un pic", îi spune simpatica şi volubila Gabi apaticului îngândurat Rainer, cel care mai apoi va încerca să o "kilărească" în pădure. Ceea ce ne propune Radu Afrim (aflat la a treia întâlnire cu dramaturgul Dea Loher) este o întâlnire cu 12 personaje marcate de o acută înstrăinare, frustrare, hipersensibilitate, într-un univers uscat în care nimic nu mai germinează, o lume aflată în colaps sau în pragul îngheţului, o lume fără apă, fără suflet, vegheată de un cer gri, pustiu, abandonat de zei.
  Finn este un agent de asigurări copleşit de anxietate, prizonier în propriul apartament şi, de fapt în propria minte, din care va reuşi să evadeze numai prin moarte. Sora lui, Linda, „a patra duminică” a mamei lor, rătăceşte pe ruinele unei staţiuni termale. E cea care a văzut lupul, e martorul începerii sfârşitului. Mama ei şi a lui Finn, internată într-un azil
  Citeste tot pe Port.ro
• Cum se fură viaţa! de Maria Sârbu sursa: Jurnalul
  Se spune că nu e uşor să montezi o piesă de Dea Loher. Poate de aceea că autoarea bavareză nu scrie pentru scenă, ci “împotriva” scenei, după cum mărturiseşte chiar ea. Acest lucru, pe de o parte, îi poate induce în eroare pe unii regizori şi, pe de altă parte, le poate da apă la moară altor creatori de spectacole. Totul ţine de inteligenţa şi de profesionalismul regizorului; să nu fie influenţaţi de o asemenea dificultate dramaturgică şi să pătrundă în filosofia, plină de lirism, a textului. Cu lirism, aş spune, despre situaţii sociale! Pe undeva e un laitmotiv! Dar situaţia socială despre care vorbeşte autoarea în “Hoţi” îmbracă veşmânt de poezie, dar o poezie deloc “îndulcită”, în cazul variantei regizorale semnate de Radu Afrim, cel care a realizat trei spectacole pe textele scrise de Dea Loher. Înseamnă că acest dramaturg din Germania tradus în multe limbi îl provoacă pe regizor, care a scos umorul negru din text cu
  Citeste tot pe Jurnalul
• Premiera „Hoţi”, de Dea Loher, în regia lui Radu Afrim, la Naţional de Dragoş Butuzea sursa: Adevărul
  Spectacolul Hoţi de Dea Loher este o comedie a unor vieţi fără scop, o colecţie de fragmente smulse din aceste vieţi – îl fac pe regizorul Radu Afrim să orchestreze un spectacol al inexplicabilului acţiunilor umane, al emoţiilor amestecate, îl fac să deseneze, pe fundul crăpat al lacului secat, tabloul amar de amuzant al societăţii noastre.
  Din câte ştiu, autoarea germană Dea Loher, mult stimată şi lăudată pe toate meridianele lumii, este o “cunoştinţă veche” a regizorului Radu Afrim (şi amintesc aici „Adam Geist” montat la Teatrul Maria Filotti din Brăila şi „Piaţa Roosevelt”, la Teatrul Naţional din Timişoara). Şi pentru că dramaturga se potriveşte ca mănuşă pe intenţiile hot ale regizorului - textul ei este plin deopotrivă de bizar, poetic şi umoristic, este rupt din realitatea contemporană - nu avea cum să nu-i recidiveze în repertoriu. Cu alte cuvinte, textul original este numai un pre-text pentru Afrim să-şi pună pe
  Citeste tot pe Adevărul
• La piccola bellezza de Mihai Brezeanu sursa: Agenda LiterNet
  Despre oameni, cum ştiţi:
  Care mai tânăr, care mai bătrân, care mai frumos, care mai pocit, care mai frate, care mai soră, care mai părinte, care mai soţ, care mai copil
  Care mai corporatist, care mai gropar, care mai şomer, care mai poliţist, care mai angajat pe la vreo firmă anonimă, care mai ultim amploiat al unor terme falimentare, care mai dizeuză în vreun bar ruginit
  Care mai visător, care mai pragmatic, care mai orientat spre carieră, care mai speriat de viitor, care mai trăind în trecut, care mai strângând bani pentru iluziile vieţii ce poate va veni
  O femeie aşteptând 29 de ani bărbatul (d)intr-un hotel ("Ai aşteptat vreodată pe cineva?" "Nu" "Atunci nu ştii ce înseamnă singurătatea"), o femeie căutând ruşinată brăţara pe care îşi re-află numele, o femeie învelind în delicioase naivităţi brutalităţi cărora refuză să le cadă victimă (strângând de ouă pe cel ce strânge de gât)
  Un bărbat rugându-se contra unui avort,
  Citeste tot pe Agenda LiterNet