editeaza

• 1
• 2
• 3

• Monstrul sacrificial de Beatrice Lăpădat sursa: Agenda LiterNet
  Iadul este amintirea fără puterea de a mai schimba ceva e gravura melancolică şi tensionantă a amintirilor care descompun fiinţa sub lupa crudă a traumei. Sacrificii deformate de incapacitatea de a le duce până la capăt cu demnitate, amintiri distorsionate şi realităţi şi mai crunt intensificate de alte lumi posibile - toate acestea sunt conturate în schema unei viziuni regizorale care chestionează, dincolo de pânza relaţiilor interfamiliale, tocmai pragul fragil al realităţii şi memoriei. Cele două realizatoare ale montării de la Teatrul Odeon, Mariana Cămărăşan şi Alexandra Penciuc, nu se tem să aducă în faţa spectatorilor o adevărată avalanşă a emoţiilor, menite să tulbure setul de certitudini cu care fiecare păşeşte în sala de teatru.
  Analizată din perspectiva "poveştii", piesa dramaturgului suedez Jonas Gardell (traducerea Carmen Vioreanu) poate suna ca un clişeu care reia în mod redundant parabola fiului risipitor,
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Vieți curate printre amintiri murdare de sursa: Hai la teatru
  Eu sunt ”mama”. Nu mă vedeți, dar apar în toate gândurile și visele. Nu mă auziți, dar sunt chemată în fiece dorință. Nu este casă care să nu mă găzduiască și copil care să nu mă simtă. Nu există fetiță care să nu-și dorească, măcar o dată, să-mi ia locul. După cum n-am întâlnit încă pe nimeni care să nu mă plângă. Uneori, îmi cresc copiii singură. Alteori, sunt bătută măr de omul pe care-l simțeam drag. Totul în speranța că atunci când voi ajunge la capăt o să am pe cineva lângă mine. Nu ca să-mi aline suferința, ci doar să mă țină de mână. Nu ca să-mi țină lumânarea aprinsă la cap, ci doar pentru a-mi încălzi calea cu căldura din priviri.
  Am avut două fete: Viola și Agnes, pe care le-am iubit ca pe lumina ochilor. Viola, actriță, a plecat la casa ei. S-a măritat și are o fetiță, Denise. Agnes, în schimb, a stat mereu lângă mine. Și ea și-a dorit să urce pe scenă, dar nu i-a fost dat. A învățat,
  Citeste tot pe Hai la teatru
• “Iadul este amintirea fără puterea de a mai schimba ceva”… de Raluca Uluiteanu sursa: Yorick
  “Cronicar de ocazie” este o rubrică deschisă tuturor opiniilor şi textelor cititorilor noştri. Le mulţumim pentru texte şi îi premiem cu antologia “Shakespeare. Lumea-i un teatru” alcătuită de George Banu.
  Este o piesă atât de stranie, tocmai pentru că prezintă realitatea pură. Nimeni nu are puterea de a schimba trecutul, de a schimba o amintire. Iar iadul este acea amintire care doare într-atât de tare încât nu poţi să mai vezi dincolo de ea. Te canalizezi pe ea, pe acea amintire, pe acea durere, şi nimic şi nimeni nu te mai poate duce către Rai.
  Nevoia de iubire stă la baza acestei piese. O viaţă întreagă cauţi iubirea, fără a avea idee că este chiar acolo, lângă tine, şi ca depinde doar de tine să ştii să o primeşti în viaţa ta.
  “Iadul este amintirea…” este o poveste de familie, povestea a două surori: Agnes şi Viola. Agnes este invidioasă pe Viola deoarece consideră ca sora ei i-a furat viaţa. I-a furat viitorul,
  Citeste tot pe Yorick
• Strindberg, contemporanul nostru de Ana-Maria Nistor sursa: Revista Luceafărul
  Nu ştiu încă dacă e doar o modă care dă seama Europei unite sau e vorba chiar despre o întâlnire estetică a artiştilor de aiurea, măcinaţi de aceleaşi teme. Cert este că de o vreme ceţurile Nordului au pătruns încet-încet şi la noi, instalându-se în repertoriile teatrelor prin texte de azi sau mai vechi, prin nume noi sau deja clasicizate.
  Piesa suedezului Jonas Gardell, laureatul de anul trecut al Premiului Ibsen, a intrat în Odeon pe uşa cuminte a programului „Tineri regizori” şi s-a trezit, pe drept zic eu, în Sala Mare. „Iadul este amintirea fără puterea de a mai schimba ceva”, dincolo de stil şi de o atmosferă anume, pune în prim-plan o problemă care, şi ea observ, este prezentă pe mai multe afişe din stagiune: relaţia mamă-fiică, maternitatea distrugătoare şi destinul ratat al odraslei. Numai că aici, spre deosebire de „Îngropaţi-mă pe după plintă”, spectacolul de la Bulandra, nu avem de-a face cu dragostea sufocantă
  Citeste tot pe Revista Luceafărul
• Iadul cu irizații de argint de Alina Boboc sursa: criticdeteatru.blogspot
  Premiera odeonistă, Iadul este amintirea fără puterea de a mai schimba ceva de Jonas Gardell, este o provocare: text dificil, cu tensiune dramatică puternică, temă identitară, la modă, traducere expresivă (Carmen Vioreanu), joc actoricesc cu implicare totală, decor cu forţă plastică (Alexandra Penciuc), coerenţă regizorală (Mariana Cămărăşan), adecvare coregrafică.
  Două surori, Agnes şi Viola, fac exerciţii de memorie într-o căutare de sine ce pare o poveste fără sfârşit. Folosesc un verbiaj revărsat în viteză, cu impact imediat şi reacţii prompte. Pentru Agnes (Diana Gheorghian), un subiect interesant de psihanaliză, este cel mai greu: încă din copilărie, ea s-a îngrădit cu încetul într-un univers paralel, populat de două personaje: o mamă dură până la demonism (Liana Mărgineanu) şi o fetiţă, Kristina, traumatizată de aceasta (Nicoleta Lefter). Este iadul ei acaparator. Personajul trăieşte deopotrivă în această plăsmuire a
  Citeste tot pe criticdeteatru.blogspot
• Actirțe minunate într-o regie confuză de Ileana Lucaciu sursa: Blogspot Ileana Lucaciu
  Această premieră este o restanță în privința comentariilor, având lansarea în repertoriu, în prag de vară, la sfârșitul primei etape a stagiunii anuale. Și Teatrul Odeon prin destoinicul său manager, Dorina Lazăr, se dovedește a fi preocupat de a acorda o șansă tinerilor creatori, regizori – în acest compartiment fiind o lipsă gravă -, și actori. Astfel, a lansat concursul “Tineri regizori – texte contemporane” în scopul remarcării unor tineri regizori prin spectacole destinate Sălii Studio, o nouă sală a teatrului apărută prin renovarea unui teatru particular care a funcționat înaintea regimului comunist cu succes, în subsolul actualului Teatrul Odeon. Cum la noua sală încă nu s-au finalizat aspectele tehnice – liluminatul scenei – echipa câștigătoare a concursului – Mariana Cămărășan & Alexandra Penciuc – propune un spectacol cu o piesă contemporană suedeză, pe scena mare a Teatrului Odeon cu publicul așezat pe gradene.
  Citeste tot pe Blogspot Ileana Lucaciu
• Imposibila desprindere de Răzvana Niță sursa: Port.ro
  M-am tot gândit (mai corect spus m-am lăsat bântuită de întrebarea) ce încearcă să ne spună, să ne transmită acest text, semnat de controversatul dramaturg suedez Jonas Gardell. Fără să ştii nimic despre autor, despre zonele lui de interes, personalitatea lui controversată, încă din primele minute te tulbură atmosfera creată pe scenă. Totul în jur e auster, chiar sumbru, şi insuportabil de corect. Pendula de pe perete e asemenea unei ghilotine, un mesager al implacabilului, al timpului care parcă nu trece, doar acumulează balast, amintiri, frustrări, neputinţe.
  "Iadul e doar amintirea" ne introduce într-un univers marcat de imposibila întoarcere. Un spaţiu etanş cu aparenţă de siguranţă maximă, simbolizând de fapt o temniţă de maximă siguranţă. Legătura dintre mamă şi fiică nu ajunge în zona patologicului dar tulbură prin intensitatea dependenţei şi lipsa comunicării reale.
  La căpătâiul unei mame muribunde stau cele două fiice
  Citeste tot pe Port.ro
• „Infernul sunt ceilalţi” în variantă suedeză… de Alexandru Bumbas sursa: Yorick
  Dintre toate formele de Iad imaginate vreodată, de la Hadesul întunecat al Antichităţii greceşti, trecând pe la monştrii lui Dante şi Iadul biblic înăbuşit de foc şi pucioasă în care ard păcătoşii, ajungem, din punctul meu de vedere, la cea mai palpabilă şi neliniştitoare formă de Infern gândită de mintea omenească; Infernul sunt ceilalţi admitea existenţialistul Jean-Paul Sartre, dând naştere astfel unei controversate teorii despre un Iad personalizat. Acea formă de Iad din realitatea imediată a fiecăruia, impregnată în fiecare milimetru pătrat al spaţiului pe care generic îl numim „(a)casă” şi legată ombilical de un trecut traumatizant căruia nu ne putem sustrage.
  La sfârşit de stagiune, Teatrul Odeon propune o adaptare neliniştitoare a unui text contemporan aparţinând suedezului Jonas Gardell; Iadul este amintirea fără puterea de a mai schimba ceva este un spectacol de Mariana Cămărăşan şi Alexandra Penciuc,
  Citeste tot pe Yorick
• Cronică: Iadul este amintirea fără puterea de a mai schimba ceva de Anca Ioniță sursa: Time Out București
  Textul suedezului Jonas Gardell este o operaţie de disecţie a relaţiilor de familie - în acest caz o mamă şi cele două fiice ale sale -, trei portrete ce se desenează pe fundalul unei lumi clar-obscure, în care sentimente întunecate subminează suprafaţa legăturilor umane.
  Un text "greu", de atmosferă, cu al cărui fond de idei rămâne la latitudinea dumneavoastră dacă veţi rezona, sau nu. Cu ceea ce sigur că veţi intra în rezonanţă este interpretarea celor patru actriţe - Nicoleta Lefter, Diana Gheorghian, Oana Ştefănescu şi Liana Mărgineanu -, care reuşesc să materializeze pe scenă trei universuri intense, vii, care se opun, generând un conflict care îşi va lăsa amprenta puternică asupra vieţii fiecăreia dintre ele.
  Regizoarea Mariana Cămărăşan le-a condus pe cele trei protagoniste în drumul lor către descoperirea personajului cu talent, dovedind siguranţă totală în acest demers, dar şi capacitatea de a uni toate fluxurile energetice
  Citeste tot pe Time Out București
• Iadul este amintirea, fără puterea de a mai schimba ceva de Doina Papp sursa: Revista 22
  Iată, în fine, o abordare pur psihanalitică a rolului memoriei. Piesa suedezului Jonas Gardell, un obişnuit al scenelor noastre, cu acest titlu imposibil, tradus mot à mot din engleză, este aproape un studiu de caz. În vizor sunt relaţiile frustrante între copii şi părinţi, atunci când aceştia din urmă încearcă să impună prin „educaţie“ idei prefabricate şi uneori greşite, sub semnul dictatului părintesc. Dar exemplele analizate le privesc pe cele două surori aduse la căpătâiul mamei muribunde, prilej de a retrăi un parcurs existenţial minat de ratare, provocată mai mult de hazard şi situaţii conjuncturale, decât de ambiţii şi ideal personal.
  Şi, evident, de depozitul subconştient al unor amintiri negre din copilărie, la care face referire celălalt plan al acţiunii, cel fantastic, în care apar o mamă posesivă şi o fiică terorizată de închipuirile ei despre Diavol. Cu valoare arhetipală, situaţia se interferează cu prim-planul
  Citeste tot pe Revista 22
• Părinți și copii sau Trecutul care apasă de Cristina Modreanu sursa: Art Act Magazine
  E greu de apreciat ce anume a declanșat în ultimii ani în teatrul românesc o apetență atât de clară pentru teatrul nordic. Și totuși, această realitate face ca aproape fiecare teatru bucureștean, plus câteva din marile teatre din țară să aibă cel puțin o piesă ”nordică” în repertoriu. Cele mai multe aparțin norvegianului Jon Fosse (care va primi peste numai câteva zile Premiul Ibsen 2010, într-o ceremonie specială organizată de Festivalul Ibsen de la Oslo)- ”Somn” și ”Frumos”, la Tg. Mureș, respectiv Ploiești), iar celelalte provin fie din lumea filmului (”Aniversarea” lui Thomas Vintenberg la Nottara și ”Elling” de Axel Hellstenius şi Petter Næss la Comedie, ambele în regia lui Vlad Massaci, ”Breaking the waves” după Lars von Trier la Sibiu, regia Radu Nica, ”Strigăte și șoapte” după Bergman, la Teatrul Maghiar Cluj, regia Andrei Șerban) sau, ca în cazul de față, din cea a teatrului.
  Cert este că atracția
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• Fără sentimentalism sau melancolie de sursa: România Liberă
  Cea mai recentă premieră a Teatrului Odeon, „Iadul este amintirea fără puterea de a mai schimba ceva" e o piesă în care personajele nu pot să îşi privească cu nostalgie trecutul.
  Dramaturgul suedez Jonas Gardell a putut fi cunoscut de publicul român prin cele două montări cu piesa „Cheek to cheek": la Nottara în regia lui Radu Afrim şi la Arad în regia Anei Mărgineanu. A mai fost şi montarea Adrianei Zaharia cu „Şeherezada", produsă de Asociaţia „Persona" şi jucată în cadrul ministagiunii de la Studioul Toaca, din 2005. Au mai fost şi câteva spectacole lectură cu piesele menţionate mai sus, dar şi cu cea montată recent la Odeon: „Iadul este amintirea fără puterea de a mai schimba ceva". De altfel, cele trei piese menţionate, două romane şi un volum de eseuri au fost publicate în română de Editura Vremea, toate în traducerea lui Carmen Vioreanu, cea care este „responsabilă" pentru apariţia pe scenele româneşti a pieselor
  Citeste tot pe România Liberă
• O veche monedă forte de Cristina Rusiecki sursa: Art Act Magazine
  Cu Iadul este amintirea fără puterea de a mai schimba ceva, de suedezul Jonas Gardell, în regia Marianei Cămărășan și Alexandrei Penciuc, Teatrul Odeon se întoarce la spectacolele de substanță, cu miză, aflate la cîteva zeci de ani de omniprezenta inconsistență a vremii noastre și a teatrului (preponderent) de entertainment de azi. În fapt, montarea ar putea fi considerată o revenire fericită la realismul psihologic al anilor '80, care s-ar părea că nu și-a trăit încă traiul, că mai poate fi resuscitat și, mai mult, că poate furniza încă valoare estetică. Cel puțin acesta este pariul pe care îl face de fiecare dată tînăra regizoare Mariana Cămărășan căreia i se alătură, și în proiectul regizoral, și în viziunea asupra spaţiului, scenografa Alexandra Penciuc. Cele două se numără printre infimele exemplare care mai riscă azi genul acesta de artă.
  Într-adevăr, Mariana Cămărășan e probabil singura tînără regizoare care nu a
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• Iadul este amintirea… Infernul e în noi de Cristiana Gavrilă sursa: yorick.ro
  Dramaturgul suedez Jonas Gardell atrage atenţia mai mult prin poezia replicii şi trimiterile biblice în această piesă cu titlu lung şi incitant, “Iadul este amintirea fără puterea de a mai schimba ceva”, decât prin teatralitate. Viaţa este iadul şi Infernul e în noi, iar moartea poate însemna mântuirea, aceasta ar fi “supra-ideea” de la care pleacă Gardell şi pe care o dezvoltă în două poveşti suprapuse: una halucinantă, onirică, fantomatică a reprezentării binelui şi a răului, a demascării dublului uman prin apelare la amintirile copilăriei şi una a realităţii imediate, a frustrărilor înmagazinate cu îndârjire şi păstrate cu răbdare masochistă până la explozia finală.
  Situaţia este construită pe un triunghi de familie cu două laturi inegale, două fiice care îşi dispută afecţiunea mamei aflată pe patul de moarte, într-un război al amintirilor care invadează prezentul şi de unde toată lumea va ieşi învinsă.
  Citeste tot pe yorick.ro
• Competiţia nefericirilor de Dan Boicea sursa: Adevărul literar și artistic
  Dramă usturătoare, spusă în accente de horror şi realism psihologic, „Iadul este amintirea“ plonjează în pânza de păianjen a naturii umane, arătându-i ţesăturile perfecte şi firele rupte. Spectacolul lasă multe goluri prin stomacurile care se găsesc prin preajmă; urcă până în piept, din care ia tot aerul şi se duce şi mai departe, furând minţile, aplauzele.
  Apoi, dispare în culise, purtând cu el toate vorbele bune pe care spectatorii au apucat să le spună până au ieşit din sală. Este teatrul căruia îi duci amintirea până la primul vis. Te vei trezi a doua zi de dimineaţă gândindu-te la el. Şi, mai ales, la fericirea care a luminat, cu doar o seară înainte, chipurile celor patru actriţe, Diana Gheorghian, Oana Ştefănescu, Liana Mărgineanu şi Nicoleta Lefter, atunci când au ieşit la aplauze.
  „Iadul este amintirea" poate că nu va fi un spectacol cu un palmares notabil prin festivaluri, dar rămâne valoros prin naturaleţea
  Citeste tot pe Adevărul literar și artistic
• Iadul amintirilor, la Odeon de Alina Boboc sursa: Cronica Română
  La final de stagiune, Teatrul Odeon a prezentat premiera “Iadul este amintirea fara puterea de a mai schimba ceva” de Jonas Gardell. Dramaturgul suedez contemporan se afla la a treia montare in Romania (dupa “Cheek to cheek” si “Seherezada”), toate traduse de Carmen Vioreanu.
  Piesa de fata, care a avut premiera la Teatrul Regal Dramatic din Stockholm (2004), in regia autorului, si un spectacol-lectura in Bucuresti la Teatrul Bulandra (tot in 2004), in regia lui Radu Apostol, se constituie intr-o productie originala si profunda, in montarea odeonista a Marianei Camarasan, care face echipa buna cu scenografa Alexandra Penciuc. Rezultatul este un spectacol subtil, de un puternic impact psihologic, care vorbeste cu seriozitate despre proiectia realitatii in mintea umana si despre efectele acestei proiectii ce se pot coagula intr-un fel de iad personal, construit de fiecare dintre noi, mai mult sau mai putin constient.
  Doua surori, Agnes (Diana Gheorghian) si Viola (Oana
  Citeste tot pe Cronica Română
• La finele stagiunii, "Iadul este amintirea" de Maria Sârbu sursa: Jurnalul Național
  Teatrul Odeon a prezentat sâmbătă premiera cu piesa dramaturgului suedez contemporan Jonas Gardell, care are un titlu mai greu de întipărit în memorie: "Iadul este amintirea fără puterea de a mai schimba ceva". Ca şi multe alte texte de autori ai zilelor noastre mai puţin abordaţi la noi, această piesă a trecut testul prin spectacol-lectură (Teatrul Bulandra, 2004, în regia lui Radu Apostol).
  Anul trecut, piesa, tradusă de Carmen Vioreanu, a fost propusă de Mariana Cămărăşan (regie) şi Alexandra Penciuc (scenografie) pentru concursul de la Odeon adresat tinerilor regizori, proiectul fiind declarat câştigător şi urmând să fie montat în noua sală Studio a teatrului. Astfel, "Iadul este amintirea fără puterea de a mai schimba ceva" a văzut lumina rampei, dar nu la Studio, pentru că sala nu este încă deschisă. Spectacolul a fost realizat la Sala Majestic, cu publicul pe scenă.
  Este o piesă grea, apăsătoare. Spectacolul te solicită psihic,
  Citeste tot pe Jurnalul Național